Memoria rezistenţei

MANGRA GHEORGHE – preot greco-catolic

Publicat în by Cristina Puscas în Biserica în lanţuri, Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

Gheorghe Mangra

Născut la data de 18 octombrie 1911, în localitatea Rogoz, jud. Bihor
Tatăl – Nicolae, mama – Ana
Perioada de detenţie: 7 februarie 1959 – 16 aprilie 1964
Condamnat la 15 ani închisoare pentru infracţiunea de uneltire
Centre de detenţie: Oradea (25 iunie – 20 decembrie 1959), Jilava, Periprava, Grind, Stâmba, Salcia, Gherla

„Aici la închisoare la Oradea ne-a fost destul de greu, chiar foarte greu, e o închisoare grea. … Nu puteam să stăm decât în picioare tot timpul. Eu de exemplu am fost pedepsit cu trei zile de carceră neagră … mâncare o singură dată pe zi şi culcat numai pe fier, fără saltea … mă dureau mâinile. … nu mi-au dat pătură, … mi-au luat şi zeghea de pe mine, am rămas în cămaşă”
La Grind „primeam 200 grame de pâine şi restul mămăligă … o dată am văzut că ne aduce carne de cal. Vedeam cum îl aduce pe bietul cal numai oasele erau de el” Gheorghe Mangra – Interviu realizat de Aurora Sasu, arhiva personală Emanuel Cosmovici (Sergiu Soica, Clerici ai Eparhiei Greco-Catocile de Oradea în detenţie sub regimul comunist din România)

Iuliu Hirţea – Episcop greco-catolic de Oradea

Publicat în by Cristina Puscas în Biserica în lanţuri, Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

iuliu-hirtea

Născut la 13 aprilie 1914, în Vintere, jud. Bihor
Tatăl – Teodor, mama – Vilma
Perioada de detenţie: 24 octombrie 1947 – 12 februarie 1949; 8 decembrie 1952 – 28 iulie 1964
Condamnat 12 ani muncă silnică pentru înaltă tradare
Centre de detenţie: Penitenciarul Oradea, Văcăreşti, Jilava, Târgu Ocna, Piteşti, Satu Mare, Dej, Gherla

În Fişa Personală a viitorului episcop greco-catolic Iuliu Hirţe se indică faptul că acesta „la 24 octombrie 1947 a fost arestat în cadrul Ordinului 50.000/1946 şi depus la Penitenciarul Oradea fiind învinuit de următoarele: A redactat diferite broşuri şi almanahuri religioase din care se constată lupta bisericii contra comunismului. Cu ocazia percheziţiei domicilare, s-au găsit scrisori din care reiese că susnumitul avea legături cu elementele româneşti din zona americană”.
Acesta recunoaşte într-o declaraţie datată 23-24 decembrie 1952 că: „am ieşit din închisoare la 12 februarie 1949, unde fusesem reţinut din octombrie 1947, fără să-mi fie intentat vreun proces sau să fi fost condamnat” .
În anul eliberării, pe data de 28 iulie 1949, Iuliu Hirţe a fost hirotonit episcop în clandestinitate, urmând să desfăşoare o activitate intensă pentru susţinerea Bisericii greco-catolice, fiind considerat „element de vârf în rezistenţa greco-catolică”.
A fost rearestat pe data de 8 decembrie 1952, fiind condamnat prin Sentinţa nr. 429 din 6 iulie 1953 a Tribunalului Militar Oradea la 12 ani muncă silnică pentru înaltă tradare.
“ … în timpul detenţiei a organizat rugăciuni colective, a oficiat slujbe religioase în zilele de duminici şi sărbători religioase şi a denigrat regimul democrat din R.P.R. cît şi Uniunea Sovietică pentru atitudinea faţă de biserica greco-catolică.
Suferea de tbc. Pulmonar stabilizat” Fişă privind pe HIRŢEA IULIU, 11 februarie 1964
ps-hirtea

EUGEN FOIŞOR – secretar episcopal

Publicat în by Cristina Puscas în Biserica în lanţuri, Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

Născut la 27 mai 1909, în Sărsig, jud. Bihor
Tatăl – Iosif, mama Ileana
Perioada de detenţie: 1946, 28 martie – 27 mai 1950; 15 ianuarie 1959 – 13 aprilie 1964
Condamnat la 18 ani muncă silinică
Centre de detenţie: Oradea (28 martie – 27 mai 1950; 25 iunie 1959 – 20 decembrie 1959), Jilava, Galaţi, Botoşani

Este absolvent al Academiei Teologice şi al Facultăţii de Filozofie şi este preot celib.
Avea următoarele semnalmente: talia 1,70 cm, fruntea înaltă, nasul , gura potrivită bărbia ovală, faţa ovală, ochii căprui, părul şi sprâncenele castanii, barba rade şi mustăţile rade, urechile potrivite”.
Ultima arestare a survenit pe data de 15 ianuarie 1959, pentru „activitate clandestină catolică”. Va fi depus la Penitenciarul Oradea pe 25 iunie 1959, fiind condamnat în baza articolului 209 din Codul penal la 18 ani închisoare. Va părăsi recluziunea de pe malul Crişului Repede pe data de 20 decembrie 1959.

Dărăban Teodor – preot greco-catolic

Publicat în by Cristina Puscas în Biserica în lanţuri, Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

Născut la 1 ianuarie 1918, din Dicăneşti, jud. Bihor
Tatăl – Vasile, mama – Ana
Perioada de detenţie: 5 august 1958 – 3 august 1964
Condamnat la 25 ani închisoare, a executat 7 ani
Locuri de detenţie: Oradea (25 iunie 1959 – 4 decembrie 1959), Gherla, Periprava, Luciu Giorgeni, Balta Brăilei, Salcia

„Am fost numit administrator parohial în protopopiatul Beiuş, parohia Petrani, pe care am preluat-o efectiv în prima Sâmbătă din prima săptămână a Postului Paştelui, anul 1947. Am servit această parohie până la data de 26 octombrie 1948, dată când am fost scos din biserică de către primarul şi notarul comunei Pocola, de care aparţinea satul Petrani. Mi-a fost interzis a mai servi Sfânta Liturghie în biserică” Teodor Dărăban
A lucrat ca învăţător, la mină, la întreprinderea “Ardealul” din Alba Iulia, apoi la “Agrosem Crişana” ca gestionar la prăvălia de seminţe.
“În ziua de 5 august 1958, am fost arestat de la serviciu. Am fost dus la Securitatea Oradea, unde am fost anchetat zi şi noapte de către locotenentul major Ciurcovici Radomir şi lt. maj. Tincău Anghel, care m-au ţinut aici până la 25 iunie 1959. Am fost ţinut în tot acest timp într-o celulă care avea salteaua putredă şi pereţii uzi. Şapte luni, zi şi noapte, m-au ţinut cu becul aprins în celulă. Am fost băgat în timp de iarnă sub duş cu apă rece; m-am îmbolnăvit, dar nu mi s-a dat îngrijire.
După ce am fost judecaţi, am fost duşi la Penitenciarul din Oradea, unde am rămas până în ziua de 4 decembrie 1959; aici am răbdat cel mai mare frig din viaţa mea. În ziua de 4 decembrie 1959, m-au scos din celulă şi mi-au nituit lanţuri la picioare” Teodor Dărăban
(Sursă http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/biserici/preoti_greco_catolici_2/preoti_greco_catolici_2.pdf)

CORIOLAN TĂMÂIAN – canonic, rectorul Academiei Greco-Catolice din Oradea

Publicat în by Cristina Puscas în Biserica în lanţuri, Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

Născut la data de 16 decembrie 1904, în localitatea Fărcaşa, jud. Maramureş
Tatăl – Paul, mama – Iuliana
Perioada de detenţie: ? – 25 august 1947; arestat şi în 1948; 29 octombrie 1948 – octombrie 1955; 5 septembrie 1958 – 29 iulie 1964
Condamnat în 1958 la 25 de ani închisoare
Centre de detenţie: închisoarea din Cetatea Oradea, Penitenciarul Oradea (19 august 1947 – 25 august 1947, mai – octombrie 1955; 25 aprilie 1959 – 20 noiembrie 1959), Mănăstirea Neamţ, Mănăstirea Căldăruşani, Sighet, Jilava, Galaţi, Botoşani

Canonicul Coriolan Tămâian, rectorul Academiei Greco-Catolice din Oradea, a desfăşurat o amplă rezistenţă împotriva politicii de desfiinţare a Bisericii Unite şi a obligaţiei trecerii enoriaşilor greco-catolici, în frunte cu liderii lor spirituali, la ortodoxism.
A fost adus din Cetatea Oradea în Penitenciarul Oradea pe data de 19 august 1947, fiind eliberat pe data de 25 august 1947. Un an mai târziu, a fost rearestat, fiind torturat în chip bestial: i-au fost vârâte mâinile în foc, a fost bătut fără milă . „Nu ştiu ce s-a întâmplat acolo (la Securitate – n.n.), numai ce mi-a spus părintele Tămâian … i s-a dat sedative sau ce, că numai a văzut declaraţia (de trecere la ortodoxism) semnată. Părintele Tămâian s-a prezentat la Episcop, s-a dus şi la Nunţiatură şi a spus ce s-a întâmplat, făcând cerere de iertare” preotul greco-catolic Vasile Andercău
Pe data de 29 octombrie 1948 a fost din nou reţinut împreună cu episcopul greco-catolic Valeriu Traian Frenţiu/ La început a fost dus, împreună cu 25 de deţinuţi preoţi şi călugări greco-catolici, la Mănăstirea Neamţ, de unde a fost trimis la Căldăruşani, fiind ţinut acolo din 27 februarie 1949 până la 25 mai 1950, când e transferat la Sighet. În aprilie 1955 când închisoarea din Sighet a fost desfiinţată, canonicul Coriolan Tămâian a fost mutat la Jilava, unde a stat cinci săptămâni, apoi a ajuns din nou la Penitenciarul Oradea, unde avea să rămână până în octombrie 1955, într-o completă izolare.
A fost rearestat pe 4 septembrie 1958 de Securitatea din Oradea, fiind „chinuit sistematic în 101 anchete de câte patru ore fiecare” şi depus la Penitenciarul Oradea în 25 iunie 1959. Primeşte o condamnare de 25 de ani de teminţă grea. A fost transferat în 20 noiembrie 1959 la Gherla. În vara anului 1964 a fost eliberat. De atunci şi până la moartea sa, care a survenit în 20 mai 1990, în urma unui accident vascular cerebral suferit în 1989, a fost Ordinarul Diecezei Române Unite din Oradea.

PR. GHEORGHE COMAN

Publicat în by Cristina Puscas în Biserica în lanţuri, Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

Gheorghe Coman carnet student interior

Născut la data de 24 martie 1915, în Pişchia, Timiş
Fiul lui Gheorghe şi Ana
Perioada de detenţie: 12 septembrie 1959 – 3 august 1964
Condamnat la 6 ani
Centre de detenţie: Oradea, Jilava, Aiud, Ostrov

A absolvit la Cernăuţi – Facultatea de Teologie, apoi Facultatea de Drept .
Între anii 1938-1940 a funcţionat ca profesor la Liceul „Victor Babeş”, din Timişoara.
A fost hirotonit preot în luna mai 1940, iar în 1941 a fost declarat preot confesor în cadrul armatei, în 1944 plecând pe front ca preot militar.
În anul 1943 a plecat în Munţii Tatra, pe frontul din Cehoslovacia.
Gheorghe Coman foto grup 2

După război, a funcţionat ca preot paroh al Parohiei ortodoxe „Viile Orăzii”, din septembrie 1945 până în septembrie 1952, lui datorându-se, în bună măsură, terminarea bisericii,

La scurt timp a fost transferat la Catedrala „Biserica cu Lună”, fiind totodată numit consilier economic al Eparhiei Oradiei, între anii 1945-1948 funcţionând şi ca profesor la Liceul „Partenie Cosma” din Oradea.

Va fi arestat pentru port ilegal de armă. Securitatea i-a strecurat in casă un pistol.

„Şi l-au arestat pentru port ilegal de armă şi când am rămas singură acasă şi s-a întors mama peste vreo oră şi m-au pus să povestesc în amănunte tot cum a fost şi mama, când i-am povestit, mi-a spus „nu trebuia să-i laşi singuri”. Şi am căpătat o vinovăţie care, visam şi mă trezeam noaptea plângând, deci aveam sentimentul, ceea ce de fapt era o naivitate, pentru că şi cu mine acolo puteau s-o facă, aveam sentimentul că eu sunt vinovată că l-au arestat pe tata. Pentru că dacă eu eram suficient de curajoasă să rămân în casă, n-ar fi pus revolverul. Ţin minte tocmai pentru că a fost o copilărie cu traume, ţin minte lucrurile care m-au stresat foarte tare”, mărturisește fiica sa, poeta Ana Blandiana

După eliberarea din închisoare, va deceda la scurt timp, la doar 49 de ani.

Gheorghe Coman foto portret

TEODOR CODILĂ – preot ortodox

Publicat în by Cristina Puscas în Biserica în lanţuri, Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

CODILA TEODOR1

Născut la 24 ianuarie 1920, Toboliu, jud. Bihor
Tatăl – Teodor, mama – Ana
Perioadă de detenţie: 31 mai 1948 – 2 mai 1953, decedat la Baia Sprie
Condamnat la 12 ani pentru “crimă de uneltire contra ordinii sociale”
Centre de detenţie: Cluj, Aiud ?, Baia Sprie – unde a decedat

“ … A fost adus la mină în 1952, un nou lot de condamnaţi politici, între care şi protul Teodor Codilă. Era fiu al Bihorului, originar din comuna Toboliu. … A cumpănit, a hotărât şi a intrat în marea Armată a Rezistenţei Naţionale. Un Tribunal militar i-a dat o sentinţă cu ani grei de muncă silnică şi repartizat la mina de plumb de la Baia Sprie. Între mineri şi peste tot, preotul Teodor Codilă era comunicativ şi popular şi asta îl făcea simpatizat de toţi. Avea procupări şi subtilităţi muzicale şi literare, descreţea frunţile şi îndulcea clipele de silnicie ale minelor cu compoziţiile sale muzicale şi poetice. Acestea, în repaos şi între şuturi.
Într-o zi, o veste ca un fulger, a cutremurat tot orizontul minei:
– Părintele Teodor Codilă a fost strivit de o balenă” Ioan Bărdaş, Calvarul Aiudului

Codila Teodor2

Codila Teodor3

“Părintele ne spune, luându-şi ranga, că pleacă să copturească (copturit=operaţie de doborâre a bucăţilor de rocă rămase pepereţi şi tavan după explozia dinamitei), la locul unde a rămas.
După câteva minute auzim un strigăt de ajutor. Alergăm imediat la locul de unde venea strigătul. Părintele era îngropat sub o uriaşă balenă (balenă=bucată mai mare de rocă desprinsă). Mai gemea încă. O mulţime de oameni, cu mare greutate , am mişcat din loc balena, dar în zadar. Pe când l-am scos era mort.
Am aflat mai pe urmă cum s-a întâmplat toată tragedia: Copturitul se face într-o anumită ordine. Cineva i-a zis părintelui că a rămas o bucată necopturită. Când a introdus ranga, balena, prin alunecare, l-a prins…” Aurel Vișovan, Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit? Reeducarea de la închisoarea Pitești

ARSENIE (I. ZIAN) BOCA – ieromonah

Publicat în by Cristina Puscas în Biserica în lanţuri, Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

ARSENIE BOCA

(Sursa foto – www.fototecaortodoxiei.ro)
Născut pe 29 septembrie 1910, în satul Vaţa de Sus, jud. Hunedoara
Tatăl – Iosif, mama – Cristina
Perioada de detenţie: iulie 1945; iunie 1948; 15/16 ianuarie 1951 – 17 martie 1952; 11 noiembrie 1955 – 7 aprilie 1956
Centre de detenţie: Siguranţa Râmnicu Vâlcea, Siguranţa Făgăraş, Braşov, Timişoara, Canal, Jilava, Oradea (17 decembrie 1955 – 7 aprilie 1956)

În 17 decembrie 1955, de la Timişoara, trecând pe la Jilava, a fost adus la Penitenciarul Oradea Boca I. Zian Arsenie. Absolvent al Facultăţii de Teologie în 1939, a urmat cursurile Institutului de Belle Arte din Bucureşti, asistând şi la câteva ore de medicină, respectiv de mistică creştină, acestea din urmă ţinute de Nichifor Crainic. În anul 1939 a fost hirotonit, fiind numit stareţul Mănăstirii Brâncoveanu, din Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, unde a luat naştere un important centru de spiritualitate.
Stareţul, înzestrat cu o carismă deosebită, era privit ca un pericol public de Securitate, văzând în el un lider pentru miile de cetăţeni bulversaţi de noua orânduire socialistă. Astfel, prima arestare a avut loc în iulie 1945, de către Siguranţa Râmnicu Vâlcea, fiind eliberat, după câteva zile, în jurul datei de 30 iulie 1945, apoi în iunie 1948 a fost reţinut de către Siguranţa Făgăraş.
După eliberare, a fost mutat, în noiembrie 1948, la Mănăstirea Prislop, un lăcaş aparţinând până atunci greco-catolicilor. În noaptea de 15 spre 16 ianuarie 1951 a fost din nou arestat, fiind internat printr-un ordin administrativ, pe perioada unui an, la Canal . Potrivit Fişei matricole penale a fost eliberat în 17 martie 1952.
A fost în continuare supravegheat, fiind rearestat pe 11 noiembrie 1955, pentru că „nu a denunţat pe legionarul Bordaşiu Nicolae”, student teolog din zona Bihorului, care frecventa conferinţele „Rugului Aprins”. A fost condamnat de către Tribunalul Militar Timişoara la alte 6 luni de închisoare.
De la Penitenciarul Timişoara a fost transferat la Jilava, unde se afla pe data de 7 decembrie 1955, urmând ca pe 17 decembrie 1955 să fie adus la Penitenciarul Oradea. De aici, a fost eliberat, conform documentelor din arhiva orădeană, pe data de 7 aprilie 1956 .

TRAIAN DORZ

Publicat în by Cristina Puscas în NOUTATI, Tributul bihorenilor | Leave a comment

TRAIAN DORZ – liderul “Oastei Domnului”, poet
Născut la 25 ianuarie 1914, în Râturi – Mizieş, jud. Bihor
Tatăl – Constantin, mama – Maria
Perioada de detenţie: 30 decembrie 1947 – aprilie 1948; mai 1948; 12 februarie – noiembrie 1950; 25 decembrie 1952 – 2 iulie 1956; 13 martie 1959 – 22 iunie 1964; 3 august 1982 – 7 ianuarie 1983
A petrecut în temniţele comuniste 17 ani
Centre de detenţie: Seruritatea Beiuş, Oradea (20 ianuarie 1948 – ; 23 iunie 1950 – 2 noiembrie 1950), Deva, Cluj-Napoca, Gherla, Ghencea, Popeşi-Leordeni, Caransebeş, Periprava – Grind, Satu – Mare; domiciliu obligatoriu în localitatea Dropia

1965-TDORZ-LaUnAnDupaInchisoare

Traian Dorz, poet, este liderul spiritual al „Oastei Domnului”. Această asociaţie este considerată în rapoartele Securităţii „o asociaţie religioasă culturală în Eparhia ortodoxă română a Bihorului … înfiinţată în 14 iunie 1932 … în legătură cu Oastea Domnului din Sibiu. În cuprinsul Eparhiei Bihorului a avut vreo 2.000 de membri până în 1940. Există o ramură a Oastei Domnului … care în Bihor este reprezentată prin Traian Dorz. Această ramură alunecă spre sectarism …”
Calvarul său a început pe data de 30 decembrie 1947, odată cu abdicarea regelui Mihai. Traian Dorz a fost arestat după ce de Crăciun a organizat un program religios şi a distribuit alimente împreunii cu cei din Oastea Domnului la spitalul şi închisoarea din Beiuş. De la Beiuş, a ajuns la Securitatea din Oradea, de unde în 20 ianuarie 1948 a fost dus la Penitenciarul Oradea, după care alte trei luni, până în aprilie 1948, le-a petrecut la Gherla.
În mai 1948, a fost rearestat pentru trei săptămâni, fiind închis la Securitatea din Oradea. Începând din 12 februarie 1950 şi până în aprilie 1950 și-a petrecut viaţa la Securitatea Beiuş.
„Era ziua de 12 februarie 1950. Şi înjurându-mi Hristosul şi Dumnezeul meu, şi mama mea, începu să-mi dea palmele peste faţă, cu pumnii peste cap, cu genunchii în stomac… mă smuci de braţ şi cu un pumn şi cu un picior în spate, mă izbi” Traian Dorz, Hristos – mărturia mea
„Am încercat o nouă metodă de mâncare: când primeam bucăţica de pâine de dimineaţă, o fărâmiţam toată şi băgam fărâmiturile în buzunar. De acolo luam câte o fărâmitură mică şi o băgam la câte un răstimp în gură, spre a-mi prelungi astfel cât mai mult senzaţia mâncării” Traian Dorz, Hristos – mărturia mea
A fost readus la Securitatea din Oradea, iar din 23 iunie 1950 până în 2 noiembrie 1950 a fost închis din nou la Penitenciarul Oradea.

dorz2
„Cinci luni am trăit acolo …, din iunie până în noiembrie. La şoldurile uscate, de îndelungata zăcere pe scândurile goale sau acoperite doar cu rogojini rupte, mi se făcuse două bătături mari şi negre” Traian Dorz, Hristos – mărturia mea
Pe data de 24 decembrie 1952, pe numele lui Traian Dorz, la acea dată contabil în Simeria, a fost emis un ordin de internare pe o perioadă de 60 de luni, pentru faptul că ar fi „legionar”. A fost dus la Securitatea din Deva. În martie 1953 a fost transferat la Ghencea, în iulie, la Popeşti Leordeni, iar pe 2 noiembrie 1953 a ajuns la Caransebeş. A fost eliberat pe data de 2 iulie 1954, fiindu-i stabilit domiciliul obligatoriu în localitatea Dropia, de unde a plecat abia pe 2 iulie 1956. A fost rearestat pe data de 13 martie 1959 şi condamnat de către Tribunalul Cluj la 16 ani muncă silnică, fiind eliberat pe 22 iunie 1964, după ce a trecut pe la Gherla, Periprava etc.

Floare Florea – i-a gazduit pe fratii Susman, in grajdul careia au si fost arsi

Publicat în by Cristina Puscas în NOUTATI, Tributul bihorenilor | Leave a comment

FLOARE FLOREA

Născută la 25 ianuarie 1931, din Traniş, jud. Cluj

Tatăl – Dănilă, mama – Floare

Perioada de detenţie: 2 februarie 1958 – 14 aprilie 1964

Condamnată la 25 de ani pentru infracţiunea de favorizare la crimă de constituire de bande, în scop terorist, a găzduit pe fraţii Suşman

Locuri de detenţie: Cluj, Mirecurea Ciuc.

 

După zece ani de pribegie, trădaţi, cei doi fraţi Şuşman vor fi încercuiţi în ziua de 2 februarie 1958 în satul Traniş, comuna Valea Drăganului, judeţul Cluj. Cei doi se ascundeau în şura lui Romul şi Floare Florea[1].

FLOREA FLORICA

FLOREA FLORICA1

Casa, grajdul şi şura lui Romul Florea au fost percheziţionate de două ori, fără niciun rezultat. Cei doi soţi au fost anchetaţi mai multe ore, fără însă să divulge nimic. Dar, “în jurul orei 8,30, Florea Floare, fiind dusă în grajd şi anchetată din nou, a început să strige că nu se sperie de ameninţări. La strigătele anormale ale femeii, s-a dat ordin să se pătrundă în pod şi să se dea jos tot fânul. A început un schimb de focuri, iar pentru a-i “intimida” s-a dat foc la o căpuţă de fân ce se afla în spatele grajdului. S-a dat apoi foc la un colţ al grajdului. …grajdul a luat complet foc. În acest fel bandiţii au ars”[2].

 

Autenticitatea acestor informaţii este pusă la îndoială chiar de fiul familiei Florea, Gheorghe Florea, care locuieşte în comuna Tileagd, din Bihor, acolo unde s-a mutat cu părinţii, după eliberarea acestora din închisoare. Gheorghe Florea avea şase ani în acele zile de februarie. Primele amintiri din acea dimineaţă friguroasă sunt legate de tatăl său peste care un securist arunca o găleată cu apă, probabil după aplicarea unei corecţii exemplare. Tot din acele  prime ore ale zilei, Gheorghe Floare îşi aminteşte cum două cadavre carbonizate erau târâte pe o sanie. “Era înt-o vineri în luna februarie. Când m-am trezit era trecut de opt. Eu nu am ştiut de ei. Umblau cu icoane prin sat. Poiata unde au ars nu era lângă casă. Era mai jos, la un kilometru de casă. Securiştii au dat foc la o căpiţă şi au împins căpiţa în flăcări către poiată. În acea noapte, mama şi tata au dormit în casă. Nu au ştiut nimic. Dimineaţa eram înconjuraţi de o campanie de securişti. I-am văzut când i-au dus cu sania. Erau arşi“, ne-a relatat Gheorghe Florea[3]

În 22-24 iulie 1958, are loc procesul grupului Şuşman, la Tribunalul Militar Cluj, dar nici un Şuşman nu era prezent. Toţi fuseseră ucişi, rămân sentinţele pe viaţă a celor care i-au ajutat. Florea Floarea, care se va stabili în comuna Tileagd, judeţul Bihor, va fi condamnată la muncă silnică pe viaţă, comutată ulterior la 25 de ani. La fel şi soţul ei, Romul şi tatăl lul, Constantin vor fi condamnaţi prin Sentinţa nr. 983 din 26 iulie 1958 emisă de Tribunalul Militar Cluj.[4] Potrivit Sentinţei de la dosarul înregistrat la AFDP Filiala Bihor, Florea Floare, născută la data de 25 ianuarie 1931, era la data arestării domiciliată în satul Traniş, comuna Valea Drăganului, raion Huedin. Era căsătorită, avea doi băieţi, nefiind încadrată politic, de origine socială ţărănească, cu două hectare de teren.  Se reţine din descrierea faptei că “Florea Floare zis Florica l-a cunoscut pe fugarul Şuşman Teodor, începând din vara anului 1956, când acesta, sub numele de Petrea din Călăţele, umbla prin satul Traniş şi vindea rame şi balamale. Cu această ocazie, banditul Şuşman Teodor se duce la inculpata Florea Floare pentru a vedea dacă este posibil ca la nevoie să se poată adăposti acolo. În cursul lunii decembrie 1957, cei doi bandiţi, plecând din şura lui Brazda Ilarion şi Lungu Anica, întru-cât au fost căutaţi de organele securităţii, se retrag în satul Traniş, unde se adăpostesc la grajdul lui Florea Romulus şi Florea Floare zis Florica, iar dimineaţa, aceasta din urmă îi găseşte pe cei doi fugari că aceşti fraţi Şuşman care sunt fugiţi şi urmăriţi de către organele de stat. În discuţiile pe care le-a avut, inculpata cu cei doi fugari, printre altele, aceştia i-au cerut să-i alimenteze promiţându-i în schimb, că după ce se va schimba regimul vor fi recunoscători şi o vor recompensa. De menţionat că inculpata Florea Floare a acceptat să-i găzduiască pe cei doi fugari, dându-şi consimţământul în acest sens şi soţul Forea Romulus. Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, a anului 1957, inculpata a consumat băuturi alcoolice împreună cu cei doi bandiţi şi apoi s-a deplasat cu ei la Florea Floare a Toaderii. Existând informaţii că cei doi bandiţi pe la începutul lunii februarie se adăpostesc în şura inculpatei Florea Floare, organele de stat, în noaptea de 1-2 februarie au făcut o descindere la faţa locului şi au cerut inculpatei să dea relaţii unde se adăpostesc fugarii, însă aceasta a refuzat. În cele din urmă, a fost determinată ca să … o grupă în grajd, unde însă cei doi bandiţi au tras focuri de armă, pentru care motiv, grupa s-a retras cerându-le acestora să se predea[5].

 

 

Florea7

 

florea6

Va fi condamnată la muncă silnică pe viaţă şi confiscarea în întregime a averii pentru favorizarea la crimă de constituire de bande, în scop terorist. Conform fişei sale matricole pedepsa sa va fi comutată la 25 de ani închisoare, urmând să petreacă aici până în anul 1983. Însă, după 6 ani şi 2 luni va beneficia de prevederile Decretului 176/1964[6].

(Autor: dr. Cristina PUŞCAŞ)

 



[1] Cicerone Ioaniţoiu, Victimele terorii comuniste. Arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, ucişi. Dicţionar F, Editura Maşina de scris, Bucureşti, 2000, vol. 4, 2002, accesibil  online la adresa  http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/dictionar_fg/f/dictionarf_8.pdf

[2] Cornel Jurju, Cosmin Budeancă, „Suferinţa nu se dă la fraţi…”. Mărturia Lucreţiei Jurj despre rezistenţa anticomunistă din Apuseni (1948-1958), Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2002, pp. 67-68

[3] Arhiva personală, Interviu Gheorghe Florea, realizat la data de 30 mai 2010, .

[4] Arhiva Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici Filiala Bihor, dosar nr. 14/F, Florea Floare

[5] Ibidem, vezi Sentinţa nr. 983 din 26 iulie 1958 emisă de Tribunalul Militar Cluj,