Născut la 23 august 1941, în Cetariu, jud. Bihor
Tatăl – Zsigmond, mama – Maria
Perioda de detenţie: 8 noiembrie 1960 – 24 iunie 1964
Condamnat la 5 ani închisoare pentru că a „scris niste lozinci pe pereţi: Plecaţi de aici! Jos comunismul!”; execută 3 ani şi 7 luni
Centre de detenţie: Oradea, Jilava, Luciu Giurgeni
Elev

Petri Iosif îşi aminteşte că arestaţii aduşi la Securitatea din Oradea erau bătuţi la tălpi după ce erau puşi cu picioarele în apă. Dacă mâncare nu primeau, în schimb gardienii se dovedeau deosebit de generoşi în a le oferi arestaţilor „apă sărată”. „La izolator trei zile nu primeai mâncare, numai apă. Din oră în oră, mă intrebau: -Apă sărată, nu vrei? -Nu vreau, dacă nu-mi daţi apă dulce mai bine să mor. Am leşinat, au venit, au turnat o găleată cu apă peste mine. Motivul izolării: am bătut în perete. Nu era pat, dormeam pe picioare … dacă ai avut atâta loc 50X50 cm. La închisoare a fost altfel, noaptea puneau un pat de fier fără nimica”, povesteşte Petri Iosif. În timpul anchetei din anul 1960, a stat singur timp de 5 luni, uitând să vorbească. La acea vreme, sediul Securităţii era pe strada Dunărea, visavi de Spitalul Militar din Oradea „Aproape am uitat să vorbesc. Numai cu anchetatorul, când m-a dus chiar mi-a plăcut; chiar dacă mă băte, mai discutam”, rememorează el cele 11 luni din ancheta de la Securitatea Oradea. Scoaterea la anchetă era pentru mulţi o bucurie, arestaţii bucurându-se că mai văd o faţă, că mai pot schimba o vorbă.

Născut la 19 noiembrie 1928, în Sântandrei, jud. Bihor
Perioada de detenţie: aprilie 1951 – 3 august 1952
Prin decizia nr. 238/14 iunie 1951 MAI, a fost încadrat în colonie de muncă pe timp de 12 luni pentru manifestări duşmănoase contra regimului, execută un an şi 2 luni
Locuri de detenţie: Constanţa, KM 4, Cernavodă, Cap Midia
Student
Încetează din viaţă la data de 30 iulie 2010.

Şereş Petru, Amintiri de groază din Infernul pământean, Posibil scenariu de film 1951-1952, în mss

Şereş Petru, născut la data de 19 noiembrie 1928, în comuna Sântandrei, student al Institutului de Piscicultură din Constanţa, va fi ridicat din pat de la gazda din Cosntanţa, în miez de noapte, undeva în cursul lunii aprilie, după vacanţa de Paşte, pe care o petrecuse la Oradea. După 3 luni petrecute în celulele sub nivelul mării ale Securităţii constănţene, abia pe data de 14 iunie 1951 va fi emis un act administrativ al MAI de încadrare într-o colonie de muncă pe perioada a 12 luni. Motivul oficial al reţinerii este „manifestări duşmănoase la adresa regimului” . În realitate fostului deţinut politic îi este foarte greu să stabilească care ar fi fost acele fapte care au dus în final la arestarea lui. Lui Şereş Petru i se putea imputa că nu are o origine sănătoasă, tatăl său fiind chiabur, că este greco-catolic, că scrie versuri sau că citeşte cărţi interzise. La Capul Midia va ajunge în 1952, împreună cu un grup de tineri, şi vor fi întâmpinaţi de către una dintre brutele regimului concentraţionist, Liviu Borcea, fost locotenent-major de Securitate, comandant la Capul Midia, lagarul cel mai temut de pe traseul Canalului.

Acesta le-ar fi spus tinerilor: „Aici nu-i colonie de reeducare şi nici pension de domnisoare. Aici este lagăr de exterminare. În cimitir la Năvodari sunt 5000 locuri libere, în gropi de câte patru”, îşi aminteşte Şereş Petru . Regimul crunt de detenţie, frigul, foamea, lipsa de medicamente, munca grea au dus la contactarea hepatitei, iar într-un an Şereş Petru a slăbit 30 de kilograme. Pentru că nu s-a dovedit suficient de „reeducat”, după expirarea pedepsei a mai fost reţinut, fără niciun act administrativ, încă aproape şase săptămâni. Va fi eliberat abia pe data de 3 august 1953, după care, peste două luni, va fi încorporat timp de 18 luni la Detaşamentele de Muncă de la Buziaş.

Silaghi Lucian

Născut la 12 aprilie 1965, în Marghita, jud. Bihor
Tatăl – Ioan, mama Lucia
Arestat în 23 noiembrie 1987, la Braşov
Student

Cristina Puşcaş, 25 de ani de la revolta din Braşov – “Muncitorii arestaţi nu trebuie să moară” – http://www.crisana.ro/stiri/actualitate-13/25-de-ani-de-la-revolta-din-brasov-muncitorii-arestati-nu-trebuie-sa-moara–131194.html

Revolta spontană de la Braşov, din 15 noiembrie 1987, a dat prilejul autorităţilor să declanşeze un nou val de aresări. Protestul a început dimineaţa, la Uzina de Autocamioane „Steagul Roşu”. Potrivit raportului Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste, în seara zilei de 14 noiembrie, tocmai li se comunicase muncitorilor din schimbul al III – lea ca salariile le vor fi diminuate cu 30% din cauza depăşirii cheltuielilor planificate. În acelaşi timp, muncitorilor din schimbul III li s-a cerut să rămână în fabrică pentru a vota, împreună cu muncitorii ce urmau să intre în schimbul I, în alegerile locale ce se organizau în ziua următoare, duminică, 15 noiembrie 1987. Conducerea uzinii a refuzat dialogul cu muncitorii, care, revoltaţi, au pornit, în număr de arpoximativ 200-300, spre Comitetul Judeţean al PCR. Pe drum, li s-au alăturat aproape 8.000 de manifestanţi. Represiunea a început la prânz, trupele USLA folosind gaze lacrimogene şi tunuri cu apă. Intervenţia s-a încheiat în maximum patru ore. După revoltă, 62 de muncitori au fost deportaţi . La o săptămână, trei studenţi din anul IV ai Facultăţii de Silvicultură din cadrul Universităţii Braşov au decis să-şi exprime solidaritatea faţă de muncitorii arestaţi. Iniţiatorul protestului este Cătălin Bica, care a confecţionat, în camera de cămin, un afiş de dimensiunea 50/100 cm, pe care scria : “Muncitorii arestaţi nu trebuie să moară !“. Înarmat cu afişul s-a aşezat singur pe o bancă în faţa cantinei Complexului. “Am procedat în modul arătat mai sus pentru a face cunoscut persoanelor care vedeau afişul că doream ca muncitorii despre care auzisem că sunt arestaţi să nu fie omorăţi sau condamnaţi pentru ce au făcut in ziua de 15.11.1987. Eu nu am discutat nu nimeni ceea ce aveam de gănd să fac. În legătură cu colegii mei de an Şerban Horia şi Lucian Silaghi, ambii din Oradea, care au fost găsiţi de organele de ordine lăngă mine, arăt că nu a existat o înţelegere prealabilă şi că ei, după ce m-au văzut cu afişul, s-au aşezat lăngă mine pe o bancă“, se arată în declaraţia dată de Cătălin Bia în faţa organelor de securitate braşovene . Cei doi studenţi, Cătălin Bia şi Lucian Silaghi, au stat în faţa cantinei aproape 20 de minute. Între timp, a venit şi prietenul lor Horia Şerban, care li s-a alăturat. Un subofiţer de miliţie s-a apropiat de ei, însoţit de doi soldaţi înarmaţi. “Subofiţerul, scoţându-şi pistolul din toc, ne-a somat cu arma şi ne-a spus să nu încercăm să fugim de sub escortă”, povesteşte Lucian Silaghi într-un interviu acordat jurnaliştilor de la cotidianul Crişana . Cei trei au fost supuşi interogatoriului toată noaptea. “Dimineaţa ne-au dus la tuns şi ne-au băgat într-o celulă. Ne-au adus câte o cană de tablă, cu smalţul ciobit, plină cu un lichid, despre care ei spuneau că e ceai, şi un codru de pâine neagră. Eu mă gândeam la părinţi, care sigur aflaseră că fusesem arestaţi, dar nu ştiau nimic altceva de 24 de ore”, mai spune Silaghi. Pe la ora 10.00 dimineaţa, au fost duşi la Rectorat, unde li s-a comunicat că sunt exmatriculaţi din facultate pe perioadă nedeterminată. Seara, toţi trei au fost duşi sub escortă până în Cluj, unde Cătălin Bia a fost preluat de Miliţia locală, iar Horia Şerban şi Lucian Silaghi au fost duşi mai departe, la Oradea. Dar nu acasă. Mai întâi i-au escortat la Miliţie. “Luni, 23 noiembrie, am fost exmatriculaţi din facultate pe o durată nedeterminată pentru « abateri grave de la disciplina universitară ». Am fost reînmatriculaţi după doi ani, la 23 septembrie 1989. În cei doi ani, colegul Silaghia Lucian a fost muncitor necalificat la Staţiunea de Cercetare şi Producţie Pomicolă Bihor – Oradea“, se arată în declaraţia semnată pe data de 14 decembrie 1993 în faţa notarului de către Şerban Horia . În tot acest timp, Şerban a fost strungar la Uzina Mecanica din Oradea şi apoi croitor . “În timpul anchetei, am fost întrebaţi ce ne-a determinat să avem acea atitudine. Le-am răspuns că eram preocupaţi de soarta muncitorilor anchetaţi. Ne temeam pentru vieţile lor”, mărturiseşte Silaghi, care a adăugat faptul că, după 1989, Gavrilă Filichi, unul dintre participanţii la revoltă, le-a mărturisit că fuseseră bătuţi, maltrataţi şi răspândiţi prin toate colţurile ţării şi consideră că salvarea vieţilor lor se datorează şi faptului că studenţii li s-au alăturat .

Născut la data de 22 septembrie 1920, în Beiuș, jud. Bihor
Tatăl – Gheorghe, mama – Sofia,
Perioadă de detenţie: arestat provizoriu între 19 octombrie – 21 decembrie1945; 20 septembrie 1948 – 18 septembrie 1956; 8 februarie 1960 – 4 august 1964;
Prima condamnare de 8 ani închisoare pentru apartenenţă la Mişcarea Legionară este executată în întregime; din a doua condamnare de 18 ani, pentru acelaşi motiv, va executa 4 ani.
Centre de detenţie: Aiud, Oradea, Cluj, Ostrov
Avocat

Stare civilă: s-a căsătorit cu MAIER MARIA (născută la 26 ianuarie 1921, fiica lui Gavril și Elena Maier) la data de 19 aprilie 1947
– Se naște fiica lor, CORNELIA, la data de 1 septembrie 1948
Religia: ortodoxă
Studii: absolvent al Liceului de băieți “Moise Nicoară” din Arad (septembrie 1941); absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității “Regele Ferdinand I” din Cluj (iulie 1945)
Profesia: avocat
Apartenența politică: legionar
– în 1936, la vârsta de 16 ani se înscrie în Frăția de Cruce, devenind șeful acesteia de la Școala Normală din Arad, fiind menționat în acest sens de către Viorel Gheorghiță în volumul său de memorii “ET EGO”, apărut în 1994 la Editura “Marineasa” din Timișoara
– activează apoi în organizația legionară condusă de Șandru Aurel din Oradea

Arestările:
1. Este arestat prima dată în 19 octombrie 1945, într-un lot din care mai făceau parte: Codoban Teodor, Borș Adrian, Știrbu Elvira, Știrbu Ion, Mitrea Aurel, Hera Ioan, Hera Doina și Neama Teodor, fiind ulterior pus în libertate provizoriu, cu obligația de a se prezenta de bună voie la termenul de judecată și de a nu colabora cu partidele istorice (declarație dată la Cluj, în 21 decembrie 1945 în fața comisarului Hulubei Nicolae ).
– Motivul arestării îl constituie întânirea cu învățătorul Codoban Teodor, care ar fi avut asupra sa un manifest legionar, precum și pentru legături cu ceilalți menționați mai sus (Proces-verbal încheiat la 23 octombrie 1945 de către comisar-șef dr. Laszlo Francisc, asistat de comisarul-ajutor Hulubei Nicolae și agentul Walter Alexandru din Siguranța Chesturii Cluj).
2. Este din nou arestat la data de 20 septembrie 1948 pentru apartenența și activitatea legionară, fiind anchetat de fostul șef al Securității din Oradea din 1948, colonelul Teller și de ajutorul acestuia, căpitanul Elekes.
– Prin Sentința nr. 643/14.03.1949 a Tribunalului Militar Cluj a fost condamnat la 8 ani închisoare corecțională și 3 ani interdicție corecțională pentru uneltire contra ordinii sociale.
– A executat pedeapsa integral, la Penitenciarul Aiud, fiind pus în libertate la data de 18 septembrie 1956.
– Pe timpul executării pedepsei a avut un comportament demn, nu s-a dezis de crezul său, continuând să desfășoare activitate legionară în închisoare : ajută cu mâncare și îmbrăcăminte și susține moral legionarii din zarcă, poartă discuții despre doctrina legionară (capitolul despre “onoarea legionară” din “Cărticica Șefului de cuib” de Corneliu Zelea Codreanu), învață poezii de Radu Gyr, comentează situația internațională, activități desfășurate și împreună cu Popa Atanasie. Tot împreună cu acesta, dar și cu Tocoianu Gheorghe, Vătășelu, Bărbat Ștefan, Paul Cojocaru, comemorează ziua de 24 iunie, dată în care s-a înființat Legiunea Arhanghelului Mihail (Mișcarea Legionară). Toate acestea vor duce la ulterioara sa arestare, din anul 1960.
– După eliberare, în 1956, întreține legături cu legionarii Borcea Ioan și Trifa Ilie, cu care se întâlnește periodic în Oradea și Beiuș și împreună cu care “poartă discuții ostile regimului comunist”.
3. La data de 8 februarie 1960 este din nou arestat, iar prin Sentința nr. 193/18.07.1961 a Tribunalului Militar București este condamnat la 18 ani muncă silnică, 7 ani degradare civică și confiscarea averii pentru uneltire contra ordinii sociale.
– Din același lot cu Petrugan Ioan fac parte și Tocoianu Gheorghe, Popa Atanasie, Borcea Ioan, Trifa Ilie, Nica Alexandru, Varga Traian, Groza Constantin, Porge Sabin, Brînda Gheorghe și Blidar Dumitru, care vor primi și ei ani grei de închisoare.
– A fost deținut la Penitenciarul Oradea (UM 0386) până în 4 august 1964, când a fost eliberat în baza Decretului de grațiere nr. 411/1964, munca silnică fiind executată la Ostrov (conform fișei cu zile lucrate).
Activitatea profesională>
– Este înregistrat ca avocat stagiar în Baroul Avocaților Oradea (decizia nr. 12 din 8 ianuarie 1946), prestând jurământul profesional la 29 ianuarie 1946
– Lucrează ca și contabil la Coperativa de consum Beiuș (1956-1957), apoi la Școala Profesională din Beiuș (1957-1960)
– Economist și contabil la Gospodăria Agricolă de Stat (G.A.S.) Beiuș și Holod (1964-1967), iar mai apoi economist și jurist consult principal la Unitatea de Exploatare și Industrializare a Lemnului (U.E.I.L.) Beiuș (1967-1974)
– Din 1974 lucrează tot ca și jurist consult principal la Întreprinderea Comercială de Stat Mixtă Vașcău, având atribuții și în cadrul I.C.S.M. Beiuș
Ultima parte a vieții>
– A locuit în Beiuș, pe strada Aurel Vlaicu, împreună cu soția Maria, alături de fiica sa Cornelia, profesoară de limba franceză la Liceul “Samuil Vulcan” și de ginerele Gheorghe Sabău, medic veterinar la Circumscripția sanitar-veterinară Sâmbăta, precum și de cei doi nepoți ai săi Ionuț și Călin Sabău.
– A decedat în data de 17 iunie 1981, la vârsta de 61 ani, fiind înmormântat la Cimitirul din Beiuș.

Toate informaţiile ne-au fost oferite de nepotul, Călin Sabău, din Beiuş, jud. Bihor, căruia îi mulţumim pentru disponibilitatea de a contribui la lupta împotriva aşternerii uitării peste memoria celor care au suferit în regimul comunist.

Autor: Cristina PUŞCAŞ

Arhiva Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici Filiala Bihor – un izvor documentar de primă mână

Printre cei 2 milioane de români care au cunoscut ororile gulagului românesc, bihorenii au ocupat şi ei un loc de frunte pe această listă a suferinţelor. Potrivit informaţiilor specialiştilor, numărul victimelor din judeţul nostru clasa Bihorul în primele 10 locuri, cu un procent de 1,4%, procent rezultat în urma studierii fişelor matricole penale.
Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici Filiala Bihor are înregistrare 630 de dosare ale beneficiarilor direcţi ai Decrectului Lege nr. 118 din 1990, cei aflaţi în viaţă la momentul 1989, iar alte câteva zeci de dosare vizează solicitări ale urmaşilor foştilor deţinuţi politici. Continuare

Născut la 12 august 1915, din Chijic, jud. Bihor
Tatăl – Petru, mama – Elena
Perioada de detenţie: 15 octombrie 1958 – 24 aprilie 1962
Condamnat la 10 ani muncă silnică, pentru „crimă de uneltire contra ordinei sociale”, execută 3 ani şi 6 luni
Locuri de detenţie: Oradea, Sălcia, Giurgeni
Contabil şi cântăreţ bisericesc

Născut la 22 noiembrie 1925, în Giurtelec, jud. Bihor
Tatăl – Simion, mama – Domnica
Perioada de detenţie: 1 august 1953 – 1 august 1961
Condamnat la 16 ani temniţă grea, membru al Organizaţiei „Stânca de granit”, a fost preşedintele tineretului Naţional-Ţărănist – plasa Şimleu Silvaniei
Locuri de detenţie: Securitate Oradea, Cluj-Napoca, Baia Sprie, Gherla, Galaţi, Botoşani
Învăţător

Mircea Pârvu ajunge la Baia Sprie în 1954 şi îşi aminteşte cum a asistat la împuşcarea tânărului Ţinţerică, care s-ar fi aflat la o distanţă de 10 m. „În mină trebuia să faci norma de 7,5 t, să ridică cu mâna din halda de minereu în covăţică. În abataj era un grătar, de 15/15 cm şi trebuia să dai cu barosul, să loveşti minereul, să-l fărmiţezi să poată intra pe grătar. Era imposibil să faci norma dintr-un şut”, povesteşte Mircea Pârvu. Cei care nu-şi făceau norma erau pedepsiţi, câte zece zile, unde se primea mâncare doar de două ori pe săptămână, 150 gr. pâine şi apă caldă. Locuiau în barăci, unde dormeau câte 50 de oameni, unde erau amenajate paturi suprapuse.
La Baia Sprie deţinuţii organizau des greve. „Am intrat în grevă, nu am mâncat o săptămână şi jumătate. Dacă nu voiai să mănânci, iţi deschideau gura şi te alimentau cu furtunul. În urma grevei obţineam pe dracu!”, îşi aminteşte Mircea Pârvu. În vara sau toamna lui 1956 a fost mutat la Gherla în lanţuri şi cătuşe ruginite, o bucată de tablă şi când lanţurile erau nituite le erau rănite picioare. „La Gherla era o mizerie de nedescris. Ceai în loc de mâncare. Mâncarea era cu jumări cu păr, să ne atace apendicele. Băgau în mâncare stomac de animale cu fecale, luam fecalele şi le puneam în tinetă şi mâncam apa cu turtoi. Am slăbit 40-50 kg, aveam 1,77 cm. Stăteam în cameră 40 inşi, 3-4 rânduri de paturi. Am fost de trei ori afara în doi ani şi jumătate”, povesteşte Pârvu, care a completat că „comunismul a fost un regim condus de oameni bolnavi, să schinjuieşti, să înfometezi, să bagi copii la închisoare”.

Născut la 29 noiembrie 1932, în Timişoara, jud. Timiş
Perioada de detenţie: 4 iunie 1949 – 30 decembrie 1949
Arestat pentru activitatea pe care o desfăşura în cadrul UAGR (Uniunea Asociaţiilor de Elevi din România) şi pentru că mergea la Bilbioteca Engleză şi la YMKA (Asociaţia Creştină a Tinerilor) filiala Timişoara
Centre de detenţie: Penitenciarul Timişoara
Elev

Informaţii suplimentare:

Cristina Puşcaş, „Ioan Laţcu un martor al Gulagului românesc”, accesibil on-line la adresa http://www.crisana.ro/stiri/reportaj-24/ioan-latcu-un-martor-al-gulagului-romanesc-124916.html

CHESTIONAR

NUME: LAŢCU
PRENUME: IOAN
DATA NAŞTERII: 1932
LOCUL NAŞTERII: Timişoara
STUDII Liceu teoretic
ORIGINEA SOCIALĂ: Burgheză
RELIGIE: Ortodoxă
DATA ARESTĂRII: 1949 – 4 iunie, 2 febr – 1952
MOTIVUL CONDAMNĂRI: Delict de uneltire contra ordinei sociale
NUMĂR ANI CONDAMNARE: 6 luni condamnare
DATA ELIBERĂRII: 31 dec 1949
LOCURILE DE DETENŢIE: Penitenciar Timişoara, Securitatea Timişoara
Condamnat 6 luni în 1949
Arestat 14 zile în 1952; domiciliu obligatoriu 5 ani (1950 – 1954)
ADRESA Oradea

1. Ce vă amintiţi despre primii ani de comunism?

Armata sovietică care a venit la Timişoara în 1944.
Deportarea în Bărăgan.
Decapitarea (prin arestare) a mişcării legionare în 1949 – 1949.

2. Cum aţi intrat în vizorul Securităţii?

Din activitatea pe care o desfăşuram în cadrul UAGR (Uniunea asociaţiilor de elevi din România) şi pentru că mergeam la Bilbioteca Engleză şi la YMKA (Asociaţia creştină a tinerilor) filiala Timişoara.

3. Aţi simţit că sunteţi urmărit?

Da.

4. V-a turnat cineva?

Da. Colegi de clasă – unul se numea Drăghici, altul Polverijan.

5. De unde v-au arestat?

Din clasă – anul II Şcoala Medie Tehnică Veterinară.
De pe stradă la 50 metri de casă.

6. Cum s-a realizat transportul?

Cu maşină, împreună cu alţi colegi.
Singur cu maşina ce staţiona la colţul străzii unde locuiam.

7. Unde v-au dus?

La Securitatea Timişoara.

8. Aţi fost amprentat, fotografiat, vi s-a făcut control medical, vi s-au confiscat obiectele personale, vi s-au dat alte haine?

S-au confiscate obiectele personale.

9. Cât timp aţi stat izolat în celulă până la prima anchetă?

Ancheta a început imediat.

10. Cum arăta celula? (suprafaţă, lumina, aerisirea, patul, aşternuturile, WC-ul, apa etc.)

Fără apă, WC, lumină electrică, fără geam.
Miros de mucegai.
Dimensiunile 2,5×1,5.
Pat din fier cu saltea, cearşaf, pătură.
Supraveghere prin vizetă.

11. În timpul anchetei a-ţi avut în celulă un ,,tovarăş de suferinţă” care încerca să vă tragă de limbă?

Nu. Am stat singur în celulă.

12. Cum s-a realizat ancheta? (torturi, ameninţări, promisiuni, ziua sau noaptea)

Ancheta se făcea seara – cu ameninţări şi bătaie

13. Cine va anchetat? Numele anchetatorilor.

Colonel Mois Aurel, Colonel Ambrus Koloman, Maior Snelbach, Locot major Bugarski.

14. Câte zile v-au anchetat?

20 zile în 1949
14 zile în 1952

15. Ce vă cereau să recunoaşteţi?

Participare la organiziaţii cu program ostil statului.

16. Cât aţi rezistat până să semnaţi ce v-au cerut?

Aveau dovezi de implicare în aceste organizaţii.

17. Cum v-aţi simţit după ce aţi recunoscut ce v-au cerut?

Aşteptam consecinţele.

ÎNCHISOAREA

18. Cât timp aţi stat în închisoarea de la Timişoara?

La Securitate în 1949 20 zile.
La Penitenciar în 1949 6 luni.
La Securitate în 1952 14 zile.
Domiciliu obligatoriu 5 ani (1950-1954).

19. Puteţi să descrieţi arhitectura interioară a închisorii/securităţii?

Celule subterane în două aresturi pe Bulevardul Loga (la Securitate).
Penitenciarul în formă pătrată cu un etaj – cu o curte interioară.

20. Ce nume de gardieni şi ofiţeri vă amintiţi de la penitenciarul/securitatea Timişoara?

Colonel Mois Aurel
Maior Snelbach
Locot maj Deitec
Locot maj Bugarski
Locot maj Nedici Vidosava

21. Cum se purtau gardienii?

Depinde. Unii te umileau, alţii erau tăcuţi şi îşi făceau doar obligaţiile de servici – evitând orice discuţie.

22. La ce regim de detenţie vă supuneau gardienii? (izolare, torturi, lipsă medicamente, lipsă hrană, înjurături etc.)

Înjurături şi atitudine agresivă.

23. Câte persoane erau într-o celulă?

Depinde – În camere oscila între 50-150. Depinde de suprafaţă.

24. Cum arăta o celulă? (suprafaţa, lumina, aerisirea, patul, aşternuturile, WC-ul, apa)

La Securitate: 2,5 metrix1,20 – cu lumină electrică.
În penitenciar – camere mari comune, cu priciuri din scândură, cu rogojini în loc de saltea şi pături rupte.
Apa în butoaie.
La WC de două ori pe zi.

25. De câte ori eraţi scoşi la duşuri?

O dată pe săptămână

26. Cum era regimul alimentar? (ce primeaţi la fiecare masă, de câte ori se servea masa, ce cantitate şi ce fel de alimente)

Masa se servea de 3 ori pe zi.
Alimente de bază: făina de mălai, varză, arpăcaş, cartofi, carne din subproduse (picioare, capete, burtă), 125 grame pâine.

27. Câte kilograme aţi slăbit?

Nu am slăbit.

28. Ce boli aţi contactat?

Ulcer stomacal.

29. Câte minute şi de câte ori vă scoteau afară la plimbare?

O dată pe zi timp de 30 de minute.

30. Aţi primit pachete, scrisori sau vizite?

Nu.

31. Ce puteaţi face în timpul zilei? Cum vă petreceaţi o zi?

Să înveţi că trebuie să aştepţi. Aşteptarea e cea mai folositoare metodă educativă a puşcăriei. Ea trebuie învăţată pentru a putea suporta ani de zile.
Ascultam aprecieri despre: religiu, cultură şi educaţie politică.

32. Aveaţi acces la cărţi, presă, radio, hârtie, creioane etc.?

Nu.

33. Ce discutaţi cu colegii?

Despre greşelile noastre, aspiraţiile noastre, planuri de viitor, planuri ce au rămas doar în imaginaţie. În acestea am crezut. Regret că au fost iluzii – ele un se întâlnesc astăzi. S-a luptat zadarnic.

34. Cum era de sărbători?

Sărbătorile erau triste: ne cufundam în propriile gânduri.

35. Cum se realizau spovedaniile?

Nu se practica spovedania.

36. La ce cursuri de reeducare aţi participat?

Nu am participat.

37. Existau trădători infiltraţi?

Da.

38. V-aţi bătut/torturat/trădat vreun coleg?

Nu.

39. Ce va amintiţi despre sinuciderile şi execuţiile din Penitenciarul Timişoara?

Părintele ortodox Ilieşu din comuna Veşenova – jud. Timiş s-a spânzurat.

40. Ce personalităţi aţi cunoscut?

General Antoniu, general Paul Teodorescu, fosr ministru al aerului şi marinei, Moscony Stârcea – Boborodea – comandant legionar şi alţii.

Alte închisori …………

41. Care au fost condiţiile de detenţie din celelalte penitenciare?

Aglomeraţie, condiţii precare de igienă şi alimentaţie – lipsa de aer în camere şi celule geamurile fiind blocate cu sita matalică şi obloane de lemn.

42. Care au fost condiţiile de muncă?

Nu se muncea.

43. Care sunt cele mai vii amintiri?

Crăciunul 1949 – sărbătorit la Penitenciarul Timişoara.

44. Ce anume v-a ajutat să nu cedaţi psihic?

Credinţa şi ambiţia.

45. Care au fost cele mai grele momente?

Lipsa legăturii cu familia.

46. Cum era o celulă destinată izolării?

Fără geam, iluminată cu bec în permanenţă, şi cu pereţii din ciment umezi.

47. La ce torturi aţi fost supus?

Am fost bătut la Securitate.

48. În timpul detenţiei sau după eliberare vi s-a propus să colaboraţi cu Securitatea? Cum au încercat să vă atragă? Prin promisiuni, şantaj sau stimularea sentimentului patriotic?
Nu.

49. În cazul în care a existat o colaborare, în ce a constat?

Nu

50. Cum v-aţi refăcut viaţa după ieşirea din închisoare?

Fiind exmatriculat din toate şcolile am muncit ca lucrător la CFR Timişoara.
Studiile le-am terminat la un liceu seral în 1955 – după ridicarea domiciliului obligatoriu.
Am fost exmatriculat de la Facultatea de Ştiinţe juridice – din anul 1.

51. Ce regretaţi?

Datorită unor convingeri – care azi sunt contestate – nu am reuşit să-mi creez un viitor corespunzător – considerându-mă un învins, nemulţumindu-mă cu ce mi s-a permis – în concluzie: am dus o viaţă opusă aspiraţiilor mele, dirijată de alţii, iar azi sunt un om sfârşit.