NOUTATI

Apel public pentru Memorialul ”Rezistență și Represiune în Bihor”

Publicat în by Cristina Puscas în NOUTATI | Leave a comment

Asociația ”Cei 40 de Mucenici” Oradea își propune în acest an să finalizeze memorialul dedicat deținuților politici bihoreni care au trecut prin închisorile comuniste.

Anul trecut cu sprijinul Consiliului Județean Bihor, al Institutului de Investigarea Crimelor Comunismului și Memoriei Exilului Românesc, al Asociației „Cei 40 de Mucenici, respectiv al arh. drd. Maria Tilvescu s-a reușit finalizarea parțială a noului concept gândit pentru spațiul din subsolul Corpului K al Cetății Oradea.

Mai exact au fost realizate volumele reprezentate de o prismă din plăci de oțel, ce are perforată pe o singură fațetă (cea vizibilă dinspre coridor) nume ale deținuților din Bihor.

1

Tot în 2016, a fost realizat întregul sistem de iluminat al prismelor,  respectiv au fost tipărite materiale informative pentru expoziție.

2

Proiectul, pentru a fi finalizat până pe 9 martie, când se marchează Ziua Foştilor Deţinuţi Politici, ar mai necesita realizarea unei machete care să reflecte principalele centre de detenție din Bihor, respectiv din Oradea (Lagărul din Cetatea Oradea, Securitatea, Penitenciarul, Tribunalul).

3

De asemenea, una dintre ”celule” va fi amenajată ca şi o cameră de proiecție a tuturor interviurilor video realizate cu foștii deținuți politici bihoreni. Proiecția se va realiza pe un ecran amplasat într-o bandă de metal cu decupaj. Pentru acest spațiu se impune realizarea unor scaune care să fie integrate conceptului, a unui ecran TV, respectiv a unei benzi de metal de decupaj.

Niciuna dintre cele 10 celule de la subsolul memorialului nu este prevăzută cu fereastră, impunându-se pentru crearea atmosferei de semi-obscur pe care o necesită proiectul, montarea unor ferestre din tablă găurită, care să asigure și aerisirea, dar și să împiedice pătrunderea luminii.

Pentru finalizarea tuturor acestor investiții, vă propunem, în limita posibilităţilor dvs., să ne fiți parteneri în acest proiect unic în România. Potrivit legislației în vigoare, firmele pot să scadă din impozitul pe profit sumele acordate ca sponsorizări  în limita a 5 la mie din cifra de afaceri, dar nu mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat. Forma oficială pe care colaborarea dvs. cu Asociaţia ar putea să o îmbrace ar fi un contract de sponsorizare.

În ce priveşte persoanele fizice care doresc să susţină Asociaţia „Cei 40 de Mucenici”, pot, de asemenea, completa şi FORMULARUL 230, pentru a direcţiona cei 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii.

D230_OPANAF_3695_2016

Totodată, persoanele fizice pot redirecţiona suma reprezentând până la 2% din impozitul anual pe alte tipuri de venituri decât salarii, completând FORMULARUL 200.

Datele Asociaţiei „Cei 40 de Mucenici:

 CIF: 31340614

 COD IBAN: RO43BRDE050SV63246520500

 

Vă mulţumim anticipat pentru tot ajutorul oferit,

Cristina Liana Puşcaş, vicepreşedintele Asociaţiei „Cei 40 de Mucenici

cristinpuscas@yahoo.com, memoriarezistentei@yahoo.com

 

 

O carte – o piedică în calea uitării!

Publicat în by Cristina Puscas în NOUTATI | Leave a comment

Începând cu luna mai a anului 2016, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România Filiala Bihor şi Asociaţia „Cei 40 de Mucenici” din Oradea şi-au început, oficial, activitatea în noul sediu din Corpul I al Cetăţii Oradea.
DSC_0480

Noul sediu din cetatea medievală va găzdui întreaga arhivă a AFDPR Filiala Bihor, cu sutele de dosare ale foştilor deţinuţi politici bihoreni care au cunoscut ororile Gulagului românesc.
De asemenea, spaţiul nou atribuit va fi amenajat ca un Centru de cercetare a represiunii comuniste bihorene, urmând să găzduiască dosarele de urmărire penală ale foştilor deţinuţi politici bihoreni. Toate aceste documente vor putea fi cercetate de către cei care doresc să cunoască istoria îndurerată a bihorenilor care au cunoscut calvarul represiunii comuniste.
Totodată, Centrul va înfiinţa şi o bibliotecă cu volume despre istoria regimului comunist sau cărţi de memorialistică ale foştilor deţinuţi politici.
DSC_0481
În acest sens, facem un apel public pentru cei care doresc să doneze o carte, o fotografie, o mărturie despre această perioadă însângerată a României, toate acestea urmând să fie o piedică în calea uitării!
Adresa noului sediu este Piaţa Emanuil Gojdu, nr. 41, Cetatea Oradea, Oradea, Bihor.
Vă mulţumim!
Cristina Liana Puşcaş, vicepreşedintele Asociaţiei „Cei 40 de Mucenici”

2% pentru Memorialul „Rezistenţei şi represiunii în Bihor”

Publicat în by Cristina Puscas în NOUTATI | Leave a comment

2% pentru Memorialul „Rezistenţei şi represiunii în Bihor”

Prin redirecţionarea a 2% din impozitul pe venit, dumneavoastră sunteţi cei care veţi decide ce proiecte merită să prindă viaţă în comunitatea în care trăiţi.
Dacă toate celelalte impozite reţinute de către stat sunt administrate după bunul plac al decidenţilor politic, prin Formularul 230, respectiv Formularul 200, dumneavoastră vă exercitaţi dreptul de a decide ce cale vor urma sumele de bani ce vă aparţin.

Proiectele pe care le veţi finanţa vor prinde viaţă prin Asociaţia „Cei 40 de Mucenici”. Pentru acest an ne propunem să continuăm amenajarea Memorialului „Rezistenţei şi represiunii în Bihor”, care a fost inaugurat pe 22 decembrie 2015, în subsolul Corpului K, a Cetăţii Oradea.

Locul a fost ales întrucât Cetatea a fost folosită, după 23 august 1944, şi ca lagăr de internare şi triere a mai multor categorii de „duşmani ai poporului” devenite incomode pentru forţele pro-comuniste.

Până în prezent, cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, a Fundaţiei Hanns Seidel România şi a Centrului de Studii în Istorie Contemporană, dar şi a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei Sighet s-a reuşit amenajarea a patru din cele zece celule.

Proiectul prevede ca fiecare încăpere să găzduiască o tematică aparte: prezentarea contextului general în care regimul comunist a preluat puterea politică în România; prezentarea celor trei centre de represiune din Bihor: Lagărul din Cetatea Oradea, Securitatea Oradea, Penitenciarul Oradea; preoţi bihoreni care au trecut prin detenţie; femei şi elevi bihoreni care au îndurat calvarul Gulagului românesc; organizaţii anticomuniste bihorene; personalităţi care au trecut prin Penitenciarul Oradea (Arlette Coposu, Arsenie Boca, Remus Radina, Ion Ioanid, Lucreţia Jurj etc.); o încăpere va fi dedicată revoltelor ţărăneşti din 1949; de asemenea, se va recrea atmosfera dintr-o celulă de penitenciar comunist şi chiar „Neagra”, celula de pedeapsă.

Acest spaţiu memorial amenajat în memoria foştilor deţinuţi politici este unic în România, în condiţiile în care, până în acest moment, statul nu a susţinut niciun proiect de amenajare a unui muzeu al comunismului.

Memorialul „Rezistenţă şi represiune în Bihor” poate să prindă contur doar cu sprijinul dumneavostră, fiind o garanţie în în lupta cu perisabilitatea memoriei

Persoanele fizice, care doresc să susţină Asociaţia „Cei 40 de Mucenici”, pot completa FORMULARUL 230 formular-domeanzaMemoria-Rezistentei, pentru a direcţiona cei 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii.

De asemenea, persoanele fizice pot redirecţiona suma reprezentând până la 2% din impozitul anual pe alte tipuri de venituri decât salarii, completând FORMULARUL 200 formular 200.

Datele Asociaţiei „Cei 40 de Mucenici”:

CIF: 31340614

COD IBAN: RO43BRDE050SV63246520500

Data limită de depunere a formularelor la Administraţia Financiară este 25 mai 2016.

Vă mulţumim pentru tot sprijinul şi încrederea acordată!

Cristina Puşcaş, vicepreşedintele Asociaţiei „Cei 40 de Mucenici”

MĂRIOARA CENUŞĂ

Publicat în by Cristina Puscas în Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

Născută la 23 august 1909 , în Putna, jud. Suceava
Tată – Crăciun, mama – Maria
Perioada de detenţie: 24 mai 1952 – 19 septembrie 1963
Condamnată la 15 ani ca soţie a fugarului Constantin Cenuşă
Centre de detenţie: Iaşi, Mislea, Văcăreşti, Miercurea Ciuc şi Arad, Oradea (31 octombrie 1962 – 19 septembrie 1963)

Marioara Cenusa

(Sursa foto: Arhiva Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei Sighet)
Maria Cenuşă este alături de Elisabeta Rizea şi Lucreţia Jurj, un simbol al sacrificiului femeilor românce care au înţeles, renunţând la propria libertate, să se alăture luptei de rezistenţă în care erau angrenaţi soţii lor. Toate cele trei doamne ale rezistenţei în munţi, femei simple de la ţară, au înţeles să devină părtaşele unui delict „naţional”, nu doar pentru a fi alături de soţii lor, faţă de care aveau datoria morală să îi sprijine şi „la bine şi la rău”, ci și pentru că au înţeles să sprijine şi lupta pentru supravieţurire a celorlalţi partizani din munţi. Toate cele trei eroine au fost găzduite, rând pe rând, de sinistra închisoare de la Oradea. Soarta celor trei consorţi, Constantin Cenuşă, Gheorghe Tănase Rizea, respectiv Mihai Jurj a fost una cumplită. Constantin Cenuşă, unul din liderii rezistenţei din Munţii Bucovinei, care a petrecut aproape opt ani prin păduri, a fost închis timp de 12 ani, iar la câteva zile de la eliberarea sa, în ianuarie 1964, s-a sinucis. Acest lucru este însă contestat de prietenii săi, care consideră că totul a fost o înscenare sinistră a Securităţii.
Patimile Mărioarei Cenuşă din Putna au început, în martie 1944, când nordul Bucovinei a fost invadat de Armata Roşie, iar sate întregi au luat calea pribăgiei, refugiindu-se în munţii. Din acel moment, casa şi întreaga avuţie a familiei Cenuşă a fost transformată în scrum, iar cei doi soţi au ajuns să lucreze, în cursul anului 1945, ca slugi în Bucureşti . Trataţi neomeneşte, s-au întors prin noiembrie 45 în „munţii lor”, unde și-au făcut o groapă, acoperită cu bârne, trasă în lut. Încercuiţi de trupele de Securitate, au reuşit să scape, însă, femeia, însărcinată în luna a patra, a decis să coboare în sat. La scurt timp a fost arestată şi bătută până în luna a şaptea, pusă să se dezbrace pe un ger cumplit şi ţinută goală în podul Miliţiei din Rădăuţi, împreună cu mai mulţi bărbaţi arestaţi. La o lună de la naştere, supliciile se repetă cu o intensitate tot mai mare. „Mă leagă de mâini cu o curea şi pun o ladă de campanie în mijlocul uşii şi mă suie pe ladă. Un ofiţer din echipa fulger mă anină în piron şi scoate lada de sub picioare şi rămân spânzurată acolo” , povesteşte Mărioara Cenuşă. Următorii cinci ani, până ce soţul său s-a predat, au fost ani de chinuri cumplite, în care Mărioara era arestată la doar câteva săptămâni de la eliberare, iar anchetată şi maltrată pentru a spune unde se ascunde Constantin. Din păcate, devotamentul ei nu a însemnat nimic pentru bărbatul plecat în munţi, care şi-a găsit alinarea, în această singurătate, în braţele altei femei. Momentul predării organelor de Securitate este relatat cu multă demnitate de martira rănită sufleteşte de cel pentru care a suferit cu stoicism, în timp ce el nu a primit nicio palmă din partea autorităţilor, fiind fugar. „La un moment dat, mă cheamă pe mine, eu care mă băteam cu moartea de supărare că n-am să-l mai văd niciodată. Dar soţul meu zice: «D-le colonel, totuşi este ultima mea dorinţă să-mi aduceţi drăguţa aici.» Dl colonel zice: «Nu se poate. Noi o ştim de soţie legitimă pe Marioara. Am chinuit-o ca pe Hristos…». … Când intră târfa într-atâţia domni mari … încep a se cuprinde unul pe altul. Se strâng în braţe egal cât el pe dânsa, cât ea pe el. Încep a se pupa. Gândeam că se îneacă. Se tot pupau amândoi. Plâng aşa încleştaţi şi se tot pupă. Organele de resort au amuţit toţi. Unul nu scotea un cuvânt. Zice boul meu: «Când îi avea mai mult lapte, să dai şi la copiii mei.» Eu am zis: «Dacă vor ajunge copiii mei să-i hrănească curvele, îi omor eu!» Dar porcul zice: «Mămică, ce eşti aşa a dracului?» … Se iau la braţ şi ies. Se duce cu dânsul la maşină şi se tot pupă. Eu am rămas ca o vită, cu copilul în braţe”, îşi aminteşte momentul plin de umilinţă al despărţirii de soţul pentru care şi-ar fi dat viaţa, Mărioara Cenuşă.
Pentru simplul fapt că a fost soţia unei persoane care s-a sustras anchetelor, cu care nu a mai intrat în contact, în toţi aceşti ani de pribegie, deşi Constantin declara fals că, dacă Mărioara nu l-ar fi alimentat, el s-ar fi predat mai curând, aceasta a primit o condamnare de 15 ani, redusă la 10 ani. A trecut prin închisorile de la Iaşi, Mislea, Văcăreşti, Miercurea Ciuc şi Arad , iar pe data de 31 octombrie 1962 a fost transferată la Penitenciarul Oradea, de unde a fost eliberată în ziua de 19 septembrie 1963.

———————————–
Începutul amarului. Epopeea lui Constantin Cenuşă şi a soţiei sale Mărioara (scrisă de cea din urmă)
http://despredemnitate.files.wordpress.com/2011/05/maria-cenusa-inceputu-amrului.pdf

ARLETTE COPOSU – soţia lui Cornel Coposu

Publicat în by Cristina Puscas în Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

arlette-coposu-1943

(Sursa foto http://fericiticeiprigoniti.net/)
Născută la 1 mai 1915, în Constanţa
Tatăl – Ioan, mama – Jeanna
Perioada de detenţie: 13 iunie 1950 – 15 aprilie 1964
Condamnată la 20 de ani muncă silnică
Centre de detenţie: Jilava, Mislea, Miercurea Ciuc, Oradea (5 octombrie 1963 – 15 aprilie 1964)

Arlette coposu1

Arlette Coposu, soţia lui Coneliu Coposu, a fost arestată pe data de 13 iunie 1950. I s-a înscenat un proces de spionaj, Arlette Coposu fiind condamnată la 20 de ani muncă silnică, pentru „complicitate de crimă de înaltă trădare”, fiind acuzată ca a furnizat informaţii Legaţiei Franceze. Cei 14 ani de detenţie i-a petrecut la Jilava, Mislea, Miercurea Ciuc, respectiv Oradea.
Arlette Coposu a fost transferată la Penitenciarul Oradea pe data de 5 octombrie 1963. A stat câteva luni aici, părăsind temniţa de pe Criş în ziua de 15 aprilie 1964, beneficiind de efectele decretelor de graţiere. Prezenţa acesteia la Oradea ne-a fost confirmată şi de Moica Niculina. Aceasta îşi aminteşte de faptul că a lucrat împreună cu Arllete Coposu la atelierul de răchită de la Penitenciarul Oradea. Regimul dur de detenţie la care a fost supusă şi-au spus cuvântul. Pe data de 27 decembrie 1966, Arlette Coposu s-a stins din viaţă.

“Am ajuns în aceeaşi echipă de lucru la Oradea, după ce au fost aduse de la Miercurea Ciuc ,,vieţaşele” şi codamnările grele, cu Gigi Tarangul, d-na Novac, Monica Seveanu, Arlette Coposu, Aurora Gavrilescu. Aşa ţin minte. Arlette era o prezenţă foarte discretă, înaltă, cu o parte a părului împletit deasupra capului. O ţin minte povestind romane, iar eu de câte ori văd filmul Jane Eyre invariabil îmi amintesc de ea. Era tristă, pe faţa ei se vedeau anii grei de puşcşrie, îi murise o soră la Miercurea Ciuc, soţul îi era închis. După nişte luni de zile când ne tot mutau dintr-o cameră în alta am ajuns şi în aceaşi cameră şi fiindcă era bună prietenă cu Nuţi Macarie (Ana), arestată în lotul Episcopului (pe atunci) Todea Alexandru şi care erau din oraşul meu, Reghin, am fost în multe situaţii împreună. Am împărţit uneori şi micile pachete pe care le primeam în ultimele luni. Au plecat acasă în primăvară, cred în luna martie a anului 1964. Eu am rămas până în iunie a aceluiaşi an. După eliberare ştiam de la Nuţi Macarie, cu care m-am văzut acasă la Reghin, că Arlette este bolnavă şi că nu la foarte mult timp, aproximativ un an, a decedat. Trist sfârşit după atâţia ani de închisoare. Menţionez că din echipa mea de lucru dintre cele aduse atunci de la Ciuc era Arlette şi Monica Seveanu (lotul ,,marele jaf,,)” Niculina Moica

SCHUBERT JOSEPH – Episcopul romano-catolic de Bucureşti

Publicat în by Cristina Puscas în Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

Schubert SIGHET

(Sursa foto: Arhiva Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei Sighet)
Născut la data de 6 iulie 1890, în Bucureşti
Perioada de detenţie: 17 februarie 1951 – august 1964
Centre de detenţie: Sighet, Oradea (22 iunie 1955 – 1956), Aiud, Jilava, Piteşti, Dej, Gherla

Iosif Schubert, episcopul romano-catolic de Bucureşti, consacrat în clandestinitate, a fost judecat în faimosul proces fabricat de către regimul comunist în încercarea de a discredita comunitatea catolică din România. În fruntea lotului se afla episcopul romano-catolic de Timişoara, Augustin Pacha, arestat pe data de 18 iunie 1950 şi condamnat la 18 ani închisoare.
Joseph Schubert a fost arestat la 17 februarie 1951. Securitatea a orchestrat un proces pornind de la audienţa lui Pacha din 1938 la Hitler, când episcopul de Timişoara a intervenit împotriva agitaţiilor anticatolice ale naziştilor bănăţeni. Un alt cap de acuzare a fost „spionajul” în favoarea puterilor imperialiste, lui Schubert atribuindu-se rolul de „cârtiţă” a Vaticanului. Procesul s-a desfăşurat la Bucureşti în perioada 10-17 septembrie 1951, Este condamnat la temniţă grea pe viaţă.
Va fi trasferat la Sighet, după care în 22 iunie 1955, va fi adus la Oradea. În evidenţele Penitenciarului Oradea apare trecut Subert I. Iosif, singurul indiciu care ne-a dus la identificarea lui fiind data naşterii – 6 iulie 1890 şi locul naşterii – Bucureşti.
Printr-o adresă a Direcţiei Regionale Oradea, din 22.VI.1955, către Penitenciarul Oradea, această unitate urma să-l primească pe episcop, împreună cu bagajele sale şi dosarul personal. Registrul Penitenciarului din 1955 nu spune nimic despre data la care a fost depus episcopul la Oradea. Numărul matricol de încarcerare este 168/55 Oradea, iar în dreptul condamnării este trecut MSV (muncă silnică pe viaţă), iar căsuţa prevăzută pentru transfer e goală.
După Oradea, Schubert a trecut prin închisorile Aiud, Jilava, Piteşti, Dej şi Gherla, fiind eliberat în august 1964. I s-a stabilit domiciliu forţat la Mănăstirea Braşov. La finele anilor ’60 a părăsit România, ajungând în Germania. A murit în anul 1969 la München .

MANGRA GHEORGHE – preot greco-catolic

Publicat în by Cristina Puscas în Biserica în lanţuri, Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

Gheorghe Mangra

Născut la data de 18 octombrie 1911, în localitatea Rogoz, jud. Bihor
Tatăl – Nicolae, mama – Ana
Perioada de detenţie: 7 februarie 1959 – 16 aprilie 1964
Condamnat la 15 ani închisoare pentru infracţiunea de uneltire
Centre de detenţie: Oradea (25 iunie – 20 decembrie 1959), Jilava, Periprava, Grind, Stâmba, Salcia, Gherla

„Aici la închisoare la Oradea ne-a fost destul de greu, chiar foarte greu, e o închisoare grea. … Nu puteam să stăm decât în picioare tot timpul. Eu de exemplu am fost pedepsit cu trei zile de carceră neagră … mâncare o singură dată pe zi şi culcat numai pe fier, fără saltea … mă dureau mâinile. … nu mi-au dat pătură, … mi-au luat şi zeghea de pe mine, am rămas în cămaşă”
La Grind „primeam 200 grame de pâine şi restul mămăligă … o dată am văzut că ne aduce carne de cal. Vedeam cum îl aduce pe bietul cal numai oasele erau de el” Gheorghe Mangra – Interviu realizat de Aurora Sasu, arhiva personală Emanuel Cosmovici (Sergiu Soica, Clerici ai Eparhiei Greco-Catocile de Oradea în detenţie sub regimul comunist din România)

Iuliu Hirţea – Episcop greco-catolic de Oradea

Publicat în by Cristina Puscas în Biserica în lanţuri, Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

iuliu-hirtea

Născut la 13 aprilie 1914, în Vintere, jud. Bihor
Tatăl – Teodor, mama – Vilma
Perioada de detenţie: 24 octombrie 1947 – 12 februarie 1949; 8 decembrie 1952 – 28 iulie 1964
Condamnat 12 ani muncă silnică pentru înaltă tradare
Centre de detenţie: Penitenciarul Oradea, Văcăreşti, Jilava, Târgu Ocna, Piteşti, Satu Mare, Dej, Gherla

În Fişa Personală a viitorului episcop greco-catolic Iuliu Hirţe se indică faptul că acesta „la 24 octombrie 1947 a fost arestat în cadrul Ordinului 50.000/1946 şi depus la Penitenciarul Oradea fiind învinuit de următoarele: A redactat diferite broşuri şi almanahuri religioase din care se constată lupta bisericii contra comunismului. Cu ocazia percheziţiei domicilare, s-au găsit scrisori din care reiese că susnumitul avea legături cu elementele româneşti din zona americană”.
Acesta recunoaşte într-o declaraţie datată 23-24 decembrie 1952 că: „am ieşit din închisoare la 12 februarie 1949, unde fusesem reţinut din octombrie 1947, fără să-mi fie intentat vreun proces sau să fi fost condamnat” .
În anul eliberării, pe data de 28 iulie 1949, Iuliu Hirţe a fost hirotonit episcop în clandestinitate, urmând să desfăşoare o activitate intensă pentru susţinerea Bisericii greco-catolice, fiind considerat „element de vârf în rezistenţa greco-catolică”.
A fost rearestat pe data de 8 decembrie 1952, fiind condamnat prin Sentinţa nr. 429 din 6 iulie 1953 a Tribunalului Militar Oradea la 12 ani muncă silnică pentru înaltă tradare.
“ … în timpul detenţiei a organizat rugăciuni colective, a oficiat slujbe religioase în zilele de duminici şi sărbători religioase şi a denigrat regimul democrat din R.P.R. cît şi Uniunea Sovietică pentru atitudinea faţă de biserica greco-catolică.
Suferea de tbc. Pulmonar stabilizat” Fişă privind pe HIRŢEA IULIU, 11 februarie 1964
ps-hirtea

EUGEN FOIŞOR – secretar episcopal

Publicat în by Cristina Puscas în Biserica în lanţuri, Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

Născut la 27 mai 1909, în Sărsig, jud. Bihor
Tatăl – Iosif, mama Ileana
Perioada de detenţie: 1946, 28 martie – 27 mai 1950; 15 ianuarie 1959 – 13 aprilie 1964
Condamnat la 18 ani muncă silinică
Centre de detenţie: Oradea (28 martie – 27 mai 1950; 25 iunie 1959 – 20 decembrie 1959), Jilava, Galaţi, Botoşani

Este absolvent al Academiei Teologice şi al Facultăţii de Filozofie şi este preot celib.
Avea următoarele semnalmente: talia 1,70 cm, fruntea înaltă, nasul , gura potrivită bărbia ovală, faţa ovală, ochii căprui, părul şi sprâncenele castanii, barba rade şi mustăţile rade, urechile potrivite”.
Ultima arestare a survenit pe data de 15 ianuarie 1959, pentru „activitate clandestină catolică”. Va fi depus la Penitenciarul Oradea pe 25 iunie 1959, fiind condamnat în baza articolului 209 din Codul penal la 18 ani închisoare. Va părăsi recluziunea de pe malul Crişului Repede pe data de 20 decembrie 1959.

Dărăban Teodor – preot greco-catolic

Publicat în by Cristina Puscas în Biserica în lanţuri, Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

Născut la 1 ianuarie 1918, din Dicăneşti, jud. Bihor
Tatăl – Vasile, mama – Ana
Perioada de detenţie: 5 august 1958 – 3 august 1964
Condamnat la 25 ani închisoare, a executat 7 ani
Locuri de detenţie: Oradea (25 iunie 1959 – 4 decembrie 1959), Gherla, Periprava, Luciu Giorgeni, Balta Brăilei, Salcia

„Am fost numit administrator parohial în protopopiatul Beiuş, parohia Petrani, pe care am preluat-o efectiv în prima Sâmbătă din prima săptămână a Postului Paştelui, anul 1947. Am servit această parohie până la data de 26 octombrie 1948, dată când am fost scos din biserică de către primarul şi notarul comunei Pocola, de care aparţinea satul Petrani. Mi-a fost interzis a mai servi Sfânta Liturghie în biserică” Teodor Dărăban
A lucrat ca învăţător, la mină, la întreprinderea “Ardealul” din Alba Iulia, apoi la “Agrosem Crişana” ca gestionar la prăvălia de seminţe.
“În ziua de 5 august 1958, am fost arestat de la serviciu. Am fost dus la Securitatea Oradea, unde am fost anchetat zi şi noapte de către locotenentul major Ciurcovici Radomir şi lt. maj. Tincău Anghel, care m-au ţinut aici până la 25 iunie 1959. Am fost ţinut în tot acest timp într-o celulă care avea salteaua putredă şi pereţii uzi. Şapte luni, zi şi noapte, m-au ţinut cu becul aprins în celulă. Am fost băgat în timp de iarnă sub duş cu apă rece; m-am îmbolnăvit, dar nu mi s-a dat îngrijire.
După ce am fost judecaţi, am fost duşi la Penitenciarul din Oradea, unde am rămas până în ziua de 4 decembrie 1959; aici am răbdat cel mai mare frig din viaţa mea. În ziua de 4 decembrie 1959, m-au scos din celulă şi mi-au nituit lanţuri la picioare” Teodor Dărăban
(Sursă http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/biserici/preoti_greco_catolici_2/preoti_greco_catolici_2.pdf)