Regimul de detenţie

EXTERMINAREA FIZICĂ PRIN ÎNFOMETARE

Publicat în by Cristina Puscas în NOUTATI, Regimul de detenţie | Leave a comment

Viaţa de zi cu zi a celor consideraţi duşmani ai poporului a fost o „foame continuă”[1], deţinuţilor aplicându-li-se un regim permanent de „pedeapsă”[2]. Mărturiile celor care au fost hrăniţi de la bucătăria Penitenciarului Oradea reclamă un regim alimentar foarte slab[3], o mâncare mizerabilă[4], care nu se putea consuma[5], având aspect şi gust ca „lăturile la porci”[6] şi care nu era „niciodată suficientă”[7], concluzionează părintele Bordaşiu Nicolae. Din cele 21 de alimente amintite în Norma 24 ce trebuiau asigurate deţinuţilor politici care nu muncesc, foarte multe nu se regăseau, potrivit declaraţiilor foştilor deţinuţi, în meniul zilnic, cum ar fi legumele proaspete, carnea de vită, subprodusele de carne sau slănina.

istoric_penitenciar3

Petri Iosif nici nu-şi aminteşte ca în anul 1961 să fi primit vreodată o bucată de carne, în timp ce Rusu Vasile poveşteşte că un astfel de element se „rătăcea” la distanţă de săptămâni prin gamela de mâncare ce i se servea prin anul 1948. Un inventar realizat în urma chestionarelor şi interviurilor, a informaţiilor culese din memoriile publicate scoate în evidenţă că singurele elemente folosite în realizarea meniului au fost: varza, cartofii, arpacaşul şi fasolea. În aceste condiţii, supa oferită avea un conţinut caloric foarte redus, ceea ce îi face pe foştii deţinuţi, atunci când descriu compoziţia ciorbei, să se refere la acest fel de mâncare ca fiind „cea mai clară apă chioară”[8], în realitate doar „o apă chioară căldicică şi tulbure”[9]. În zeama transparentă şi imundă[10] rătăceau, de regulă, legume alterate, deshidratate, necurăţate, nespălate şi îngheţate[11]. Supa de varză avea doar gust de varză[12], fără urmă de frunze de varză sau grăsime, povesteşte Brazdă Aurel. În ciorba de arpacaş se numărau între şapte şi cinsprezece boabe, în timp ce în zeama neagră de cartofi „necurăţaţi şi nespălaţi, adeseori aduşi îngheţaţi şi putrezi”, rătăcea, printre pământul şi nisipul gros rămas pe fundul castronului, un sfert sau o jumătate de cartof[13]. Lucreţia Jurj îşi aminteşte şi ea de ciorba de arpacaş care era „bălos şi scârbos”, trebuind să fie spălat pentru a-l putea ingera. Aristina Pop-Săileanu, fiica pădurarului Nicolae Pop, din Lăpuşul Românesc, care a condus grupul de rezistenţă din Munţii Ţibleşului[14], menţionează că aveai nevoie de „lupă” ca să zăreşti câte un bob de arpacaş[15]. Ciorba oferită deţinutelor în anii 1955-1956 a fost „îmbunătăţită” cu copite de vite, cu păr cu tot[16].

Micul dejun se servea la ora 7.00, când deţinuţilor politici li se aduceau în recipientele cărate de către deţinuţii de drept comun un ceai sau o cafea ori renumitul terci. „Terciul era un fel de mămăligă, da’ o făceau aşa de subţire că o luau cu polonicu’. Era mai rău ca la pui, că lor te înduri să le dai mai multă făină”, îşi aminteşte Lucreţia Jurj de primul fel de mâncare pe care îl primea dimineaţa. „Dimineaţa ni se turna în gamelă cam o cană de aşa zisă cafea de orz ars făcut praf şi fiert. Nu ştiu dacă conţinea 5 gr de zahăr”[17], consemnează George Sarry. Cantitatea de pâine oferită era, de regulă, de 250 de gr şi se acorda pe întreaga zi. Uneori nici pe aceasta nu le-o ofereau deţinuţilor, ei trebuind să se mulţumească, mai ales la sfârşit de săptămână, cu un turtoi de mămăligă, cât „o bucată de săpun”, rece şi necopt, de „ţi se lipea de degete”[18]. Uneori, deţinuţii mai primeau şi o bucată de marmeladă.

La prânz, meniul invariabil era „ciorbă chioară”, iar la cină aceeaşi „zamă neagră, vopsită”[19]. Potrivit lui Brazdă Ioan cantitatea de ciorbă nu depăşea, la o masă, 400 gr, de care se bucurau, indiferent că avea sau nu avea gust, mărturisind că „fiindcă eram flămânzi tot timpul, nu ne dădeam seama dacă mâncarea era sau nu, nu ştiu cum. O mâncam aşa cum era”[20]. Caracterizând acest regim alimentar, Puşcaşu Ioan aminteşte de „veşnica foame”: „Ce să te saturi, la 250 de grame de pită, om sănătos şi tânăr? Niciodată. Asta a fost teroarea cea mare în puşcărie, veşnica foame. Niciodată nu erai sătul. Mâncărurile nu aveau grăsime”[21]. Robu Alexandru vorbeşte de faptul că, în anii 1958-1959, valoarea calorică a alimentaţiei oferite nu depăşea 800 de calorii[22].



[1] Traian Dorz, Hristos – mărturia mea, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2005, p. 209

[2] Arhiva personală Cristina Puşcaş, Interviu cu Haiduc Iosif,  realizat la data de 27 martie 2010

[3] Aurel Brazdă, Istorie trăită 1000 de zile în uniforma gulagului comunist, vol. II, Oradea. Editura Imprimeria de Vest, 2005, p. 41

[4] Iosif Corpaş, op. cit., p. 10

[5] A.p.C.P., Interviu cu Haiduc Iosif, realizat la data de 27 martie 2010

[6] Idem, Interviu cu Pleş Anton, realizat la data de 12 decembrie 2009. „Mâncarea … este mai proastă decât lăturile la porci”, menţionează Ion Pantazi. Apud Ion Pantazi, op. cit., p. 373

[7] A.p.C.P., Chestionar Bordaşiu Nicolae, completat la data de 18 iulie 2013, accesibil on-line la adresa http://www.memoriarezistentei.ro/pr-bordasiu-nicolae/

[8] Ion Pantazi, Am trecut prin iad, Sibiu, Editura Constant, ediţia II, 1992, p. 373

[9] George Sarry, Viaţa mea – amintiri din închisoare şi libertate, Editura Dépôt légal – Bibliotheque et Archives nationales du Québec, 2010 Dépôt légal – Bibliotheque et Archives Canada, 2010, accesibil on-line la adresa http://www.memoria.ro/files/user_uploaded/7156/georgesarry.pdf, p.100

[10] Ion Ioanid, Închisoarea noastră cea de toate zilele, vol. I, Bucureşti, Albatros, 1991, p. 325

[11] Traian Dorz, op. cit., p. 209

[12] Aurel Brazdă, Istorie trăită…, vol. II, p. 41

[13] Traian Dorz, op. cit., p. 209

[14] http://www.memorialsighet.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=1143%3Aaristina -pop-sileanu&catid=60%3Adin-marea-de-amar&Itemid=1&lang=ro. Aristina şi fratele acesteia, Achim, şi-au urmat tatăl în munţi. Aristina Pop a fost arestată în 8 martie 1953 şi condamnată la 20 de ani muncă silnică.

[15] Aristina Pop-Săileanu, Să trăiască partizanii până vin americanii, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 2008, p. 68 „Ne dădeau o mâncare infectă, dimineaţa, o cafea neagră, mai exact o apă neagră. Nu ştiu ce puneau în ea, dar nu avea zahăr şi nici vreun gust. La prânz, ne dădeau arpacaş, dar trebuia să te uiţi cu lupa ca să-l vezi în zeama aceea gri. Zăreai doar câte o boabă ici-colo. Nu aveai cum să trăieşti cu asta. M-am îmbolnăvit de tuberculoză. Am făcut TBC pulmonar”, povesteşte Aristina Pop-Săileanu.

[16] Cornel Jurj, Cosmin Budeancă, „Suferinţa nu se dă la fraţi…”. Mărturia Lucreţiei Jurj despre rezistenţa anticomunistă din Apuseni (1948-1958), Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2002, p. 203

[17] A.p.C.P, Chestionar George Sarry, completat la 8 iulie 2013

[18] Traian Dorz, op.cit., p. 209

[19] A.p.C.P., Interviu cu Petri Iosif, realizat la data de 4 aprilie 2012

[20] Idem, Interviu cu Brazdă Ioan, realizat la data de 10 mai 2011

[21] Idem, Interviu cu Puşcaşu Ioan, realizat la data de 12 august 2010

[22] Idem, Interviu cu Robu Alexandru, realizat la data de 26 martie 2012

CONDIŢIILE INUMANE DE “CAZARE”

Publicat în by Cristina Puscas în Regimul de detenţie | Leave a comment

slider_penitenciarLipsa paturilor din celulă a fost constatată în 15 septembrie 1948 şi de către tinerii din Organizaţia România Independentă. Unul dintre membri, Budar Leontin, îşi aminteşte: „După 3 luni de anchetă, la 15 septembrie am fost dus la Penitenciarul Oradea, unde mi s-a aplicat un regim de exterminare, deoarece dormeam pe jos, fără pături, cu hainele cu care eram îmbrăcat, fără lumină naturală (geamurile blocate cu scândură)”[1]. Nici Puşcaşu Ioan[2], din Satu Mare, nu a găsit nimic în celula de 3X3,5 – 3X4 m, în care a stat cu alte 11 persoane, odată ajuns la Penitenciarul Oradea la jumătatea lunii august 1947. A părăsit beciurile din Parcul Traian pe 15 aprilie 1948. Pe lângă cimentul de pe jos şi cei 11 colegi, altceva nu mai era în celulă. „Ce să ne întindem, şedeam pe jos ca turcii. Nu aveai pe ce să şezi. Scaun nu era, pat nu era, masă nu era, pături nu erau. Stăteai pe jos toată ziua. Sau în picioare”, îşi aminteşte Puşcaşu.

 

Mutaţi de la Securitate în beciurile din Parcul Traian, în mai 1949, membrii lotului „G4” au fost introduşi într-o celulă în care au mai găsit încă 40 de persoane, printre care şi membri ai lotului Ambrozie din Valea lui Mihai. Toți erau acuzați de tentativă de trecere de frontieră. Odată ajunşi aici, tinerii din „G4” au fost puşi să scoată afară toate saltelele. „Am crezut că ne dau altele mai bune, când colo nu ne-au mai dat nimic. Au scos toate saltele şi gata”[3], povesteşte Brazdă Ioan. Peste ceva timp, au fost aduse nişte rogojini care, ţinând cont că era o atmosferă supra-aglomerată şi vară, au fost suficiente.

Nu de aceeaşi părere au fost cei din lotul Cavnic, care au trebuit să îndure la Oradea frigul endemic[4] din iarna anului  1953-1954. Pentru Ion Ioanid, prima noapte petrecută la Oradea pare să fi fost un „adevărat chin”, completând imediat că acest lucru „nu înseamnă că următoarele au fost altfel”. În opinia sa, toate celelalte suferinţe cărora a trebuit să le facă faţă celor aproape cinci luni petrecute în Penitenciarul Oradea, „murdăria, singurătatea, lipsa de îngrijire medicală şi, în general, comportarea administraţiei faţă de noi erau floare la ureche. Pe locul întâi, în ceea ce mă priveşte cel puţin, a stat frigul. Frigul care cu cât înaintam în iarnă, devenea… ger! Eram în celebra iarnă 53-54”[5]. Cornel Onaca constată şi el că „nu era nicio sursă de încălzire, nu erau sobe, … nu existau nici coşuri pentru fum. Temperatura din celule era mult sub zero grade în timpul iernii”[6].



[1] Arhiva personală Budar Leontin (în continuare A.p.B.L.), Cerere de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Prahova de către Budar Leontin în baza Legii 221/2009

[2] Puşcaşu Ioan (n. 12 ianuarie 1923, în localitatea Sanislău), absolvent al fostei Academii Comerciale de la Braşov, a fost arestat pe data de 11 august 1947, pentru că în calitate de membru al tineretului ţărănist, la alegerile din 16 noiembrie 1946, ca delegat la o secţie de votare, a contestat faptul că în urnă au fost introduse, ulterior, mai multe buletine de vot. „Am facut o contestaţie şi asta a fost baza dosarului meu de la Securitate”, povesteşte Puşcaşu Ioan. Arhiva personală Cristina Puşcaş, Interviu cu Puşcaşu Ioan, realizat la data de 12 august 2010

[3] Idem, Interviu cu Brazdă Ioan, realizat la data de 10 mai 2011

[4] Dicţionarul penitenciarelor din România Comunistă (1945-1967), Coordonator: Andrei Muraru, Iaşi, Editura Polirom, 2008, p. 416

[5] Ion Ioanid, Închisoarea noastră cea de toatele zilele, vol. I, Bucureşti, Editura Albatros, 1991, p. 329

[6] A.p.C.P., Chestionar Onaca Cornel, completat la data de 3 iulie 2013, accesibil on-line la adresa de http://www.memoriarezistentei.ro/onaca-cornel/

ÎNFOMETARE – UN MIJLOC DE EXTERMINARE LENTĂ A DEŢINUŢILOR POLITICI DIN PENITENCIARUL ORADEA MARE (1947-1977)

Publicat în by Cristina Puscas în Regimul de detenţie | Leave a comment

STARVATION – A MEANS OF SLOW EXTERMINATION OF THE POLITICAL
PRISONERS IN THE PRISON OF GREAT ORADEA (1947-1977)

Abstract
The Prison from Oradea is part of the Romanian Gulag “typology”, created by
the new regime installed at power after the World War II. The incommunicado system
in Romania is meant not only to punish the “political opponents”, but also rather to
transform them into obedient citizens of the new social order. The inhuman detention
conditions provided by the Prison from Great Oradea were not anything special to the
extermination regime applied to the officials imprisoned in Sighet, the “re-educated”
students in Piteşti or the pupils from Gherla. Hunger, cold and isolation, which marked
the whole life spent within the walls of the Prison of Oradea, have left deep scars in
the psyche, but also in the physical condition of the thousands of prisoners who passed
through. The diet, poor hygiene conditions, lack of medical care, humiliation, isolation,
all these made the mine of Oradea to live, in the memories of those who have stepped
in, as a terrible experience.
Key words:Oradea Prison, political prisoners, imprisonment, starvation, food rules.

Informaţii suplimentare puteţi obţine din articolul publicat în Crisia (Oradea), 2012

Crisia

IMG_6090