CONDIŢIILE INUMANE DE “CAZARE”

slider_penitenciarLipsa paturilor din celulă a fost constatată în 15 septembrie 1948 şi de către tinerii din Organizaţia România Independentă. Unul dintre membri, Budar Leontin, îşi aminteşte: „După 3 luni de anchetă, la 15 septembrie am fost dus la Penitenciarul Oradea, unde mi s-a aplicat un regim de exterminare, deoarece dormeam pe jos, fără pături, cu hainele cu care eram îmbrăcat, fără lumină naturală (geamurile blocate cu scândură)”[1]. Nici Puşcaşu Ioan[2], din Satu Mare, nu a găsit nimic în celula de 3X3,5 – 3X4 m, în care a stat cu alte 11 persoane, odată ajuns la Penitenciarul Oradea la jumătatea lunii august 1947. A părăsit beciurile din Parcul Traian pe 15 aprilie 1948. Pe lângă cimentul de pe jos şi cei 11 colegi, altceva nu mai era în celulă. „Ce să ne întindem, şedeam pe jos ca turcii. Nu aveai pe ce să şezi. Scaun nu era, pat nu era, masă nu era, pături nu erau. Stăteai pe jos toată ziua. Sau în picioare”, îşi aminteşte Puşcaşu.

 

Mutaţi de la Securitate în beciurile din Parcul Traian, în mai 1949, membrii lotului „G4” au fost introduşi într-o celulă în care au mai găsit încă 40 de persoane, printre care şi membri ai lotului Ambrozie din Valea lui Mihai. Toți erau acuzați de tentativă de trecere de frontieră. Odată ajunşi aici, tinerii din „G4” au fost puşi să scoată afară toate saltelele. „Am crezut că ne dau altele mai bune, când colo nu ne-au mai dat nimic. Au scos toate saltele şi gata”[3], povesteşte Brazdă Ioan. Peste ceva timp, au fost aduse nişte rogojini care, ţinând cont că era o atmosferă supra-aglomerată şi vară, au fost suficiente.

Nu de aceeaşi părere au fost cei din lotul Cavnic, care au trebuit să îndure la Oradea frigul endemic[4] din iarna anului  1953-1954. Pentru Ion Ioanid, prima noapte petrecută la Oradea pare să fi fost un „adevărat chin”, completând imediat că acest lucru „nu înseamnă că următoarele au fost altfel”. În opinia sa, toate celelalte suferinţe cărora a trebuit să le facă faţă celor aproape cinci luni petrecute în Penitenciarul Oradea, „murdăria, singurătatea, lipsa de îngrijire medicală şi, în general, comportarea administraţiei faţă de noi erau floare la ureche. Pe locul întâi, în ceea ce mă priveşte cel puţin, a stat frigul. Frigul care cu cât înaintam în iarnă, devenea… ger! Eram în celebra iarnă 53-54”[5]. Cornel Onaca constată şi el că „nu era nicio sursă de încălzire, nu erau sobe, … nu existau nici coşuri pentru fum. Temperatura din celule era mult sub zero grade în timpul iernii”[6].



[1] Arhiva personală Budar Leontin (în continuare A.p.B.L.), Cerere de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Prahova de către Budar Leontin în baza Legii 221/2009

[2] Puşcaşu Ioan (n. 12 ianuarie 1923, în localitatea Sanislău), absolvent al fostei Academii Comerciale de la Braşov, a fost arestat pe data de 11 august 1947, pentru că în calitate de membru al tineretului ţărănist, la alegerile din 16 noiembrie 1946, ca delegat la o secţie de votare, a contestat faptul că în urnă au fost introduse, ulterior, mai multe buletine de vot. „Am facut o contestaţie şi asta a fost baza dosarului meu de la Securitate”, povesteşte Puşcaşu Ioan. Arhiva personală Cristina Puşcaş, Interviu cu Puşcaşu Ioan, realizat la data de 12 august 2010

[3] Idem, Interviu cu Brazdă Ioan, realizat la data de 10 mai 2011

[4] Dicţionarul penitenciarelor din România Comunistă (1945-1967), Coordonator: Andrei Muraru, Iaşi, Editura Polirom, 2008, p. 416

[5] Ion Ioanid, Închisoarea noastră cea de toatele zilele, vol. I, Bucureşti, Editura Albatros, 1991, p. 329

[6] A.p.C.P., Chestionar Onaca Cornel, completat la data de 3 iulie 2013, accesibil on-line la adresa de http://www.memoriarezistentei.ro/onaca-cornel/

Publicat în by Cristina Puscas în Regimul de detenţie

Comments are closed.