ANA MARIA MARIN – soţia lui Vasile Marin – legionar, medic

Publicat în by Cristina Puscas în Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977 | Leave a comment

Născută la 1 iunie 1910, în Botoşani
Tatăl – Edgar, mama – Roxana
Perioadă detenţie: 2 decembrie 1958 – 6 mai 1964
Arestată în baza a două Ordine MAI, câte 36 de luni
Centre de detenţie: Văcăreşti, Mislea, Jilava, Botoşani, Bacău, Roman, Arad, Oradea (30 octombrie 1962 – 6 mai 1964)

A fost arestată în 2 decembrie 1958, fiind reţinută în baza a două Ordine MAI pe o perioadă de 72 de luni fără a fi judecată. Odiseea sa carcerală a fost descrisă într-un volum de memorii, Prin poarta cea strâmtă, o mărturie a prinosului de suferinţe oferit de femei în lupta pentru apărarea democraţiei furate din România comunistă.
Ana Maria Marin consemnează că, în 1962, „toată puşcăria de femei de la Arad fusese mutată la Oradia … unde erau împărţite în celule mai mici”. Odată ajunse aici, ele au fost transformate într-o importantă forţă de muncă, fiind puse să realizeze cămăşi de nuiele pentru damigene. Era o muncă istovitoare pentru nişte femei care în ultimii cinci-şase ani fuseseră supuse unui regim de înfometare, cu o sănătate şubrezită de condiţiile inumane din beciurile închisorilor prin care au fost ţinute. „Nuelele trebuiau muiate, iar mâinile lor degerate nu se descurcau bine. Norma era mare; dacă nu reuşeai s-o faci, puteai fi acuzat de sabotaj. 30 de damigene învelite în nuele şi trecute la recepţie” Ana Maria Marin, Prin poarta cea stâmtă
Totul era cu un scop: o carte poştală. La Penitenciarul Oradea a primit Ana Maria Marin primul său pachet de la arestare şi odată cu el şi veşti despre familia sa. Deţinuta politică consemnează o schimbare importantă a regimului de detenţie: 300 grame de pâine, în loc de 70 grame, cartofi cu salată de varză, respectiv carne.
De asemenea, după încheierea programului de lucru, femeile primeau în celule cărţi, atent avizate, cu un conţinut evident de propagandă marxistă. „Li se făceau lecţii politice. O naţie întreagă învăţa să papagalicească noţiuni abstracte, pe care puţini le înţeleg, cerând în schimb dreptul de a le discuta. Li se proectau filme de propagandă. … Erau seminare … Lor li se citeau articole de scriitori talentaţi şi pocăiţi”, Ana Maria Marin, Prin poarta cea stâmtă
Erau deja zvonuri de eliberare, astfel că pe 6 mai 1964 şi Ana Maria Marin a părăsit închisoarea Oradea printre „ultimele loturi de deţinute politice”, cum se credea la acea vreme.

ARLETTE COPOSU – soţia lui Cornel Coposu

Publicat în by Cristina Puscas în Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

arlette-coposu-1943

(Sursa foto http://fericiticeiprigoniti.net/)
Născută la 1 mai 1915, în Constanţa
Tatăl – Ioan, mama – Jeanna
Perioada de detenţie: 13 iunie 1950 – 15 aprilie 1964
Condamnată la 20 de ani muncă silnică
Centre de detenţie: Jilava, Mislea, Miercurea Ciuc, Oradea (5 octombrie 1963 – 15 aprilie 1964)

Arlette coposu1

Arlette Coposu, soţia lui Coneliu Coposu, a fost arestată pe data de 13 iunie 1950. I s-a înscenat un proces de spionaj, Arlette Coposu fiind condamnată la 20 de ani muncă silnică, pentru „complicitate de crimă de înaltă trădare”, fiind acuzată ca a furnizat informaţii Legaţiei Franceze. Cei 14 ani de detenţie i-a petrecut la Jilava, Mislea, Miercurea Ciuc, respectiv Oradea.
Arlette Coposu a fost transferată la Penitenciarul Oradea pe data de 5 octombrie 1963. A stat câteva luni aici, părăsind temniţa de pe Criş în ziua de 15 aprilie 1964, beneficiind de efectele decretelor de graţiere. Prezenţa acesteia la Oradea ne-a fost confirmată şi de Moica Niculina. Aceasta îşi aminteşte de faptul că a lucrat împreună cu Arllete Coposu la atelierul de răchită de la Penitenciarul Oradea. Regimul dur de detenţie la care a fost supusă şi-au spus cuvântul. Pe data de 27 decembrie 1966, Arlette Coposu s-a stins din viaţă.

“Am ajuns în aceeaşi echipă de lucru la Oradea, după ce au fost aduse de la Miercurea Ciuc ,,vieţaşele” şi codamnările grele, cu Gigi Tarangul, d-na Novac, Monica Seveanu, Arlette Coposu, Aurora Gavrilescu. Aşa ţin minte. Arlette era o prezenţă foarte discretă, înaltă, cu o parte a părului împletit deasupra capului. O ţin minte povestind romane, iar eu de câte ori văd filmul Jane Eyre invariabil îmi amintesc de ea. Era tristă, pe faţa ei se vedeau anii grei de puşcşrie, îi murise o soră la Miercurea Ciuc, soţul îi era închis. După nişte luni de zile când ne tot mutau dintr-o cameră în alta am ajuns şi în aceaşi cameră şi fiindcă era bună prietenă cu Nuţi Macarie (Ana), arestată în lotul Episcopului (pe atunci) Todea Alexandru şi care erau din oraşul meu, Reghin, am fost în multe situaţii împreună. Am împărţit uneori şi micile pachete pe care le primeam în ultimele luni. Au plecat acasă în primăvară, cred în luna martie a anului 1964. Eu am rămas până în iunie a aceluiaşi an. După eliberare ştiam de la Nuţi Macarie, cu care m-am văzut acasă la Reghin, că Arlette este bolnavă şi că nu la foarte mult timp, aproximativ un an, a decedat. Trist sfârşit după atâţia ani de închisoare. Menţionez că din echipa mea de lucru dintre cele aduse atunci de la Ciuc era Arlette şi Monica Seveanu (lotul ,,marele jaf,,)” Niculina Moica

SCHUBERT JOSEPH – Episcopul romano-catolic de Bucureşti

Publicat în by Cristina Puscas în Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

Schubert SIGHET

(Sursa foto: Arhiva Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei Sighet)
Născut la data de 6 iulie 1890, în Bucureşti
Perioada de detenţie: 17 februarie 1951 – august 1964
Centre de detenţie: Sighet, Oradea (22 iunie 1955 – 1956), Aiud, Jilava, Piteşti, Dej, Gherla

Iosif Schubert, episcopul romano-catolic de Bucureşti, consacrat în clandestinitate, a fost judecat în faimosul proces fabricat de către regimul comunist în încercarea de a discredita comunitatea catolică din România. În fruntea lotului se afla episcopul romano-catolic de Timişoara, Augustin Pacha, arestat pe data de 18 iunie 1950 şi condamnat la 18 ani închisoare.
Joseph Schubert a fost arestat la 17 februarie 1951. Securitatea a orchestrat un proces pornind de la audienţa lui Pacha din 1938 la Hitler, când episcopul de Timişoara a intervenit împotriva agitaţiilor anticatolice ale naziştilor bănăţeni. Un alt cap de acuzare a fost „spionajul” în favoarea puterilor imperialiste, lui Schubert atribuindu-se rolul de „cârtiţă” a Vaticanului. Procesul s-a desfăşurat la Bucureşti în perioada 10-17 septembrie 1951, Este condamnat la temniţă grea pe viaţă.
Va fi trasferat la Sighet, după care în 22 iunie 1955, va fi adus la Oradea. În evidenţele Penitenciarului Oradea apare trecut Subert I. Iosif, singurul indiciu care ne-a dus la identificarea lui fiind data naşterii – 6 iulie 1890 şi locul naşterii – Bucureşti.
Printr-o adresă a Direcţiei Regionale Oradea, din 22.VI.1955, către Penitenciarul Oradea, această unitate urma să-l primească pe episcop, împreună cu bagajele sale şi dosarul personal. Registrul Penitenciarului din 1955 nu spune nimic despre data la care a fost depus episcopul la Oradea. Numărul matricol de încarcerare este 168/55 Oradea, iar în dreptul condamnării este trecut MSV (muncă silnică pe viaţă), iar căsuţa prevăzută pentru transfer e goală.
După Oradea, Schubert a trecut prin închisorile Aiud, Jilava, Piteşti, Dej şi Gherla, fiind eliberat în august 1964. I s-a stabilit domiciliu forţat la Mănăstirea Braşov. La finele anilor ’60 a părăsit România, ajungând în Germania. A murit în anul 1969 la München .

MANGRA GHEORGHE – preot greco-catolic

Publicat în by Cristina Puscas în Biserica în lanţuri, Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

Gheorghe Mangra

Născut la data de 18 octombrie 1911, în localitatea Rogoz, jud. Bihor
Tatăl – Nicolae, mama – Ana
Perioada de detenţie: 7 februarie 1959 – 16 aprilie 1964
Condamnat la 15 ani închisoare pentru infracţiunea de uneltire
Centre de detenţie: Oradea (25 iunie – 20 decembrie 1959), Jilava, Periprava, Grind, Stâmba, Salcia, Gherla

„Aici la închisoare la Oradea ne-a fost destul de greu, chiar foarte greu, e o închisoare grea. … Nu puteam să stăm decât în picioare tot timpul. Eu de exemplu am fost pedepsit cu trei zile de carceră neagră … mâncare o singură dată pe zi şi culcat numai pe fier, fără saltea … mă dureau mâinile. … nu mi-au dat pătură, … mi-au luat şi zeghea de pe mine, am rămas în cămaşă”
La Grind „primeam 200 grame de pâine şi restul mămăligă … o dată am văzut că ne aduce carne de cal. Vedeam cum îl aduce pe bietul cal numai oasele erau de el” Gheorghe Mangra – Interviu realizat de Aurora Sasu, arhiva personală Emanuel Cosmovici (Sergiu Soica, Clerici ai Eparhiei Greco-Catocile de Oradea în detenţie sub regimul comunist din România)

Iuliu Hirţea – Episcop greco-catolic de Oradea

Publicat în by Cristina Puscas în Biserica în lanţuri, Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

iuliu-hirtea

Născut la 13 aprilie 1914, în Vintere, jud. Bihor
Tatăl – Teodor, mama – Vilma
Perioada de detenţie: 24 octombrie 1947 – 12 februarie 1949; 8 decembrie 1952 – 28 iulie 1964
Condamnat 12 ani muncă silnică pentru înaltă tradare
Centre de detenţie: Penitenciarul Oradea, Văcăreşti, Jilava, Târgu Ocna, Piteşti, Satu Mare, Dej, Gherla

În Fişa Personală a viitorului episcop greco-catolic Iuliu Hirţe se indică faptul că acesta „la 24 octombrie 1947 a fost arestat în cadrul Ordinului 50.000/1946 şi depus la Penitenciarul Oradea fiind învinuit de următoarele: A redactat diferite broşuri şi almanahuri religioase din care se constată lupta bisericii contra comunismului. Cu ocazia percheziţiei domicilare, s-au găsit scrisori din care reiese că susnumitul avea legături cu elementele româneşti din zona americană”.
Acesta recunoaşte într-o declaraţie datată 23-24 decembrie 1952 că: „am ieşit din închisoare la 12 februarie 1949, unde fusesem reţinut din octombrie 1947, fără să-mi fie intentat vreun proces sau să fi fost condamnat” .
În anul eliberării, pe data de 28 iulie 1949, Iuliu Hirţe a fost hirotonit episcop în clandestinitate, urmând să desfăşoare o activitate intensă pentru susţinerea Bisericii greco-catolice, fiind considerat „element de vârf în rezistenţa greco-catolică”.
A fost rearestat pe data de 8 decembrie 1952, fiind condamnat prin Sentinţa nr. 429 din 6 iulie 1953 a Tribunalului Militar Oradea la 12 ani muncă silnică pentru înaltă tradare.
“ … în timpul detenţiei a organizat rugăciuni colective, a oficiat slujbe religioase în zilele de duminici şi sărbători religioase şi a denigrat regimul democrat din R.P.R. cît şi Uniunea Sovietică pentru atitudinea faţă de biserica greco-catolică.
Suferea de tbc. Pulmonar stabilizat” Fişă privind pe HIRŢEA IULIU, 11 februarie 1964
ps-hirtea

EUGEN FOIŞOR – secretar episcopal

Publicat în by Cristina Puscas în Biserica în lanţuri, Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

Născut la 27 mai 1909, în Sărsig, jud. Bihor
Tatăl – Iosif, mama Ileana
Perioada de detenţie: 1946, 28 martie – 27 mai 1950; 15 ianuarie 1959 – 13 aprilie 1964
Condamnat la 18 ani muncă silinică
Centre de detenţie: Oradea (28 martie – 27 mai 1950; 25 iunie 1959 – 20 decembrie 1959), Jilava, Galaţi, Botoşani

Este absolvent al Academiei Teologice şi al Facultăţii de Filozofie şi este preot celib.
Avea următoarele semnalmente: talia 1,70 cm, fruntea înaltă, nasul , gura potrivită bărbia ovală, faţa ovală, ochii căprui, părul şi sprâncenele castanii, barba rade şi mustăţile rade, urechile potrivite”.
Ultima arestare a survenit pe data de 15 ianuarie 1959, pentru „activitate clandestină catolică”. Va fi depus la Penitenciarul Oradea pe 25 iunie 1959, fiind condamnat în baza articolului 209 din Codul penal la 18 ani închisoare. Va părăsi recluziunea de pe malul Crişului Repede pe data de 20 decembrie 1959.

Dărăban Teodor – preot greco-catolic

Publicat în by Cristina Puscas în Biserica în lanţuri, Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

Născut la 1 ianuarie 1918, din Dicăneşti, jud. Bihor
Tatăl – Vasile, mama – Ana
Perioada de detenţie: 5 august 1958 – 3 august 1964
Condamnat la 25 ani închisoare, a executat 7 ani
Locuri de detenţie: Oradea (25 iunie 1959 – 4 decembrie 1959), Gherla, Periprava, Luciu Giorgeni, Balta Brăilei, Salcia

„Am fost numit administrator parohial în protopopiatul Beiuş, parohia Petrani, pe care am preluat-o efectiv în prima Sâmbătă din prima săptămână a Postului Paştelui, anul 1947. Am servit această parohie până la data de 26 octombrie 1948, dată când am fost scos din biserică de către primarul şi notarul comunei Pocola, de care aparţinea satul Petrani. Mi-a fost interzis a mai servi Sfânta Liturghie în biserică” Teodor Dărăban
A lucrat ca învăţător, la mină, la întreprinderea “Ardealul” din Alba Iulia, apoi la “Agrosem Crişana” ca gestionar la prăvălia de seminţe.
“În ziua de 5 august 1958, am fost arestat de la serviciu. Am fost dus la Securitatea Oradea, unde am fost anchetat zi şi noapte de către locotenentul major Ciurcovici Radomir şi lt. maj. Tincău Anghel, care m-au ţinut aici până la 25 iunie 1959. Am fost ţinut în tot acest timp într-o celulă care avea salteaua putredă şi pereţii uzi. Şapte luni, zi şi noapte, m-au ţinut cu becul aprins în celulă. Am fost băgat în timp de iarnă sub duş cu apă rece; m-am îmbolnăvit, dar nu mi s-a dat îngrijire.
După ce am fost judecaţi, am fost duşi la Penitenciarul din Oradea, unde am rămas până în ziua de 4 decembrie 1959; aici am răbdat cel mai mare frig din viaţa mea. În ziua de 4 decembrie 1959, m-au scos din celulă şi mi-au nituit lanţuri la picioare” Teodor Dărăban
(Sursă http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/biserici/preoti_greco_catolici_2/preoti_greco_catolici_2.pdf)

CORIOLAN TĂMÂIAN – canonic, rectorul Academiei Greco-Catolice din Oradea

Publicat în by Cristina Puscas în Biserica în lanţuri, Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

Născut la data de 16 decembrie 1904, în localitatea Fărcaşa, jud. Maramureş
Tatăl – Paul, mama – Iuliana
Perioada de detenţie: ? – 25 august 1947; arestat şi în 1948; 29 octombrie 1948 – octombrie 1955; 5 septembrie 1958 – 29 iulie 1964
Condamnat în 1958 la 25 de ani închisoare
Centre de detenţie: închisoarea din Cetatea Oradea, Penitenciarul Oradea (19 august 1947 – 25 august 1947, mai – octombrie 1955; 25 aprilie 1959 – 20 noiembrie 1959), Mănăstirea Neamţ, Mănăstirea Căldăruşani, Sighet, Jilava, Galaţi, Botoşani

Canonicul Coriolan Tămâian, rectorul Academiei Greco-Catolice din Oradea, a desfăşurat o amplă rezistenţă împotriva politicii de desfiinţare a Bisericii Unite şi a obligaţiei trecerii enoriaşilor greco-catolici, în frunte cu liderii lor spirituali, la ortodoxism.
A fost adus din Cetatea Oradea în Penitenciarul Oradea pe data de 19 august 1947, fiind eliberat pe data de 25 august 1947. Un an mai târziu, a fost rearestat, fiind torturat în chip bestial: i-au fost vârâte mâinile în foc, a fost bătut fără milă . „Nu ştiu ce s-a întâmplat acolo (la Securitate – n.n.), numai ce mi-a spus părintele Tămâian … i s-a dat sedative sau ce, că numai a văzut declaraţia (de trecere la ortodoxism) semnată. Părintele Tămâian s-a prezentat la Episcop, s-a dus şi la Nunţiatură şi a spus ce s-a întâmplat, făcând cerere de iertare” preotul greco-catolic Vasile Andercău
Pe data de 29 octombrie 1948 a fost din nou reţinut împreună cu episcopul greco-catolic Valeriu Traian Frenţiu/ La început a fost dus, împreună cu 25 de deţinuţi preoţi şi călugări greco-catolici, la Mănăstirea Neamţ, de unde a fost trimis la Căldăruşani, fiind ţinut acolo din 27 februarie 1949 până la 25 mai 1950, când e transferat la Sighet. În aprilie 1955 când închisoarea din Sighet a fost desfiinţată, canonicul Coriolan Tămâian a fost mutat la Jilava, unde a stat cinci săptămâni, apoi a ajuns din nou la Penitenciarul Oradea, unde avea să rămână până în octombrie 1955, într-o completă izolare.
A fost rearestat pe 4 septembrie 1958 de Securitatea din Oradea, fiind „chinuit sistematic în 101 anchete de câte patru ore fiecare” şi depus la Penitenciarul Oradea în 25 iunie 1959. Primeşte o condamnare de 25 de ani de teminţă grea. A fost transferat în 20 noiembrie 1959 la Gherla. În vara anului 1964 a fost eliberat. De atunci şi până la moartea sa, care a survenit în 20 mai 1990, în urma unui accident vascular cerebral suferit în 1989, a fost Ordinarul Diecezei Române Unite din Oradea.

PR. GHEORGHE COMAN

Publicat în by Cristina Puscas în Biserica în lanţuri, Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

Gheorghe Coman carnet student interior

Născut la data de 24 martie 1915, în Pişchia, Timiş
Fiul lui Gheorghe şi Ana
Perioada de detenţie: 12 septembrie 1959 – 3 august 1964
Condamnat la 6 ani
Centre de detenţie: Oradea, Jilava, Aiud, Ostrov

A absolvit la Cernăuţi – Facultatea de Teologie, apoi Facultatea de Drept .
Între anii 1938-1940 a funcţionat ca profesor la Liceul „Victor Babeş”, din Timişoara.
A fost hirotonit preot în luna mai 1940, iar în 1941 a fost declarat preot confesor în cadrul armatei, în 1944 plecând pe front ca preot militar.
În anul 1943 a plecat în Munţii Tatra, pe frontul din Cehoslovacia.
Gheorghe Coman foto grup 2

După război, a funcţionat ca preot paroh al Parohiei ortodoxe „Viile Orăzii”, din septembrie 1945 până în septembrie 1952, lui datorându-se, în bună măsură, terminarea bisericii,

La scurt timp a fost transferat la Catedrala „Biserica cu Lună”, fiind totodată numit consilier economic al Eparhiei Oradiei, între anii 1945-1948 funcţionând şi ca profesor la Liceul „Partenie Cosma” din Oradea.

Va fi arestat pentru port ilegal de armă. Securitatea i-a strecurat in casă un pistol.

„Şi l-au arestat pentru port ilegal de armă şi când am rămas singură acasă şi s-a întors mama peste vreo oră şi m-au pus să povestesc în amănunte tot cum a fost şi mama, când i-am povestit, mi-a spus „nu trebuia să-i laşi singuri”. Şi am căpătat o vinovăţie care, visam şi mă trezeam noaptea plângând, deci aveam sentimentul, ceea ce de fapt era o naivitate, pentru că şi cu mine acolo puteau s-o facă, aveam sentimentul că eu sunt vinovată că l-au arestat pe tata. Pentru că dacă eu eram suficient de curajoasă să rămân în casă, n-ar fi pus revolverul. Ţin minte tocmai pentru că a fost o copilărie cu traume, ţin minte lucrurile care m-au stresat foarte tare”, mărturisește fiica sa, poeta Ana Blandiana

După eliberarea din închisoare, va deceda la scurt timp, la doar 49 de ani.

Gheorghe Coman foto portret

TEODOR CODILĂ – preot ortodox

Publicat în by Cristina Puscas în Biserica în lanţuri, Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

CODILA TEODOR1

Născut la 24 ianuarie 1920, Toboliu, jud. Bihor
Tatăl – Teodor, mama – Ana
Perioadă de detenţie: 31 mai 1948 – 2 mai 1953, decedat la Baia Sprie
Condamnat la 12 ani pentru “crimă de uneltire contra ordinii sociale”
Centre de detenţie: Cluj, Aiud ?, Baia Sprie – unde a decedat

“ … A fost adus la mină în 1952, un nou lot de condamnaţi politici, între care şi protul Teodor Codilă. Era fiu al Bihorului, originar din comuna Toboliu. … A cumpănit, a hotărât şi a intrat în marea Armată a Rezistenţei Naţionale. Un Tribunal militar i-a dat o sentinţă cu ani grei de muncă silnică şi repartizat la mina de plumb de la Baia Sprie. Între mineri şi peste tot, preotul Teodor Codilă era comunicativ şi popular şi asta îl făcea simpatizat de toţi. Avea procupări şi subtilităţi muzicale şi literare, descreţea frunţile şi îndulcea clipele de silnicie ale minelor cu compoziţiile sale muzicale şi poetice. Acestea, în repaos şi între şuturi.
Într-o zi, o veste ca un fulger, a cutremurat tot orizontul minei:
– Părintele Teodor Codilă a fost strivit de o balenă” Ioan Bărdaş, Calvarul Aiudului

Codila Teodor2

Codila Teodor3

“Părintele ne spune, luându-şi ranga, că pleacă să copturească (copturit=operaţie de doborâre a bucăţilor de rocă rămase pepereţi şi tavan după explozia dinamitei), la locul unde a rămas.
După câteva minute auzim un strigăt de ajutor. Alergăm imediat la locul de unde venea strigătul. Părintele era îngropat sub o uriaşă balenă (balenă=bucată mai mare de rocă desprinsă). Mai gemea încă. O mulţime de oameni, cu mare greutate , am mişcat din loc balena, dar în zadar. Pe când l-am scos era mort.
Am aflat mai pe urmă cum s-a întâmplat toată tragedia: Copturitul se face într-o anumită ordine. Cineva i-a zis părintelui că a rămas o bucată necopturită. Când a introdus ranga, balena, prin alunecare, l-a prins…” Aurel Vișovan, Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit? Reeducarea de la închisoarea Pitești