PÂRVU MIRCEA

Publicat în by Cristina Puscas în Tributul bihorenilor, Uncategorized | Leave a comment

Născut la 22 noiembrie 1925, în Giurtelec, jud. Bihor
Tatăl – Simion, mama – Domnica
Perioada de detenţie: 1 august 1953 – 1 august 1961
Condamnat la 16 ani temniţă grea, membru al Organizaţiei „Stânca de granit”, fost preşedintele al tineretului Naţional-Ţărănist – plasa Şimleu Silvaniei
Centre de detenţie: Oradea, Cluj-Napoca, Baia Sprie, Gherla, Galaţi, Botoşani
Învăţător

cristina primarie (30)

„În mina de la Baia Sprie trebuia să faci norma de 7,5 tone pe zi, să ridici cu mâna minereu din halda în covăţică. În abataj era un grătar, de 15/15 cm şi trebuia să dai cu barosul, să loveşti minereul, să-l fărmiţezi să poată intra prin grătar. Era imposibil să faci norma dintr-un şut”, povesteşte Mircea Pârvu. Cei care nu reuşeau să-şi realizeze norma erau pedepsiţi câte zece zile cu carcera, unde se primea mâncare doar de două ori pe săptămână, 150 de grame de pâine şi apă caldă. În 1956, Pârvu a fost transferat în lanţuri la Gherla. „La Gherla era o mizerie de nedescris. Ceai în loc de mâncare. Mâncarea era cu jumări cu păr, să ne atace apendicele. Băgau în mâncare stomac de animale cu fecale, luam fecalele şi le puneam în tinetă şi mâncam apa cu turtoi. Am slăbit 40-50 kg, aveam 1,77 cm. Stăteam în cameră 40 inşi, 3-4 rânduri de paturi. Am fost de trei ori afara în doi ani şi jumătate”, relatează Pârvu.

pr. BORDAŞIU NICOLAE

Publicat în by Cristina Puscas în Biserica în lanţuri | Leave a comment

Născut la data de 22 mai 1924, în Săbolciu, Bihor
Tatăl – Gheorghe, mama – Maria,
Perioda de detenţie 18 iulie 1955 – 26 iunie 1964
Condamnat la 20 de ani muncă silnică, apoi 10 ani teminţă grea pentru „uneltire contra ordinii sociale”
Centre de detenţie: Timişoara, Jilava, Oradea, Constanţa, Aiud

bordasiu

 
bordasiu2

Frecventează Mănăstirea Antim din Bucureşti, acolo unde a luat fiinţă mişcarea „Rugul Aprins”, care a intrat în vizorul Securităţii. „Fiind preşedintele Asociaţiei Studenţilor în Teologie, împreună cu alţii: Braga Roman, Plămădeală Leonida, Stelian Manolache etc., am redactat nişte fluturaşi, manifeste împotriva manifestaţiilor de 1 mai, care era în sâmbăta Paştelui”, mărturiseşte părintele Bordaşiu.
Simţind că arestarea sa e iminentă, tânărul Bordaşiu a încercat să se ascundă, în perioada 1948-1955, în satul bihorean Husasău de Criş. „Din 1948, până în 1955. Şapte ani am înfruntat o securitate puternică şi vigilentă, pornită pe urmele mele. Asta a fost învinuirea cea mare care mi s-a adus: curajul de-a lupta nevăzut cu ei. Dar nu e uşor să stai ascuns şi singur atâţia ani de zile. Şapte ani am ieşit din casă doar noaptea şi nu am avut nimic de citit, decât Sfânta Scriptură. Eram foarte obosit de chinul ăsta, ce părea fără capăt, şi nu mai ştiam ce să fac. Nu mai puteam suporta atâta singurătate şi izolare” pr. Nicolae Bordaşiu.
A fost arestat pe 18 iulie 1955. „Iar în acea dimineaţă de seceriş, când au năvăit în casă lucrătorii răului şi mi-au cerut să le predau armanentul pe care îl aveam, le-am arătat Biblia, singura armă pe care o aveam asupra mea” pr. Nicolae Bordaşiu.
Este dus la Securitatea din Timişoara unde va cunoaşte cea mai cumplită umilinţă. „Cea mai mare înjosire am cunoscut-o aici, la Penitenciarul din Timişoara, când mi s-au bătut în nituri lanţuri la picioare, fiind întins cu faţa la pământ” pr. Nicolae Bordaşiu
Va fi anchetat în acelaşi lot cu Arsenie Boca, care va ajunge şi el la Penitenciarul Oradea pe 17 decembrie 1955. Arsenie Boca va fi părăsit temniţa de pe Criş pe 7 aprilie 1956.
La Penitenciarul Oradea, pr. Bordaşiu a fost adus pe data de 4 decembrie 1955, de la Jilava. Aici a stat până pe data de 5 februarie 1956, fiind transferat la Constanţa, pentru cercetări. “La Penitenciarul Oradea, celula cred că avea 4X3, cu ferestre mici. Avea un fel de priciuri, unde dormeam unul lângă altul. WC era la capătul coridorului. Mâncarea era săracă, de trei ori pe zi. Dimineaţa – terci sau cafea de orez; la masă (prânz) – un fel de ciorbă de cca 700 gr., iar seara un fel de mâncare scăzută, cam 400 gr. Pâine sau turtoi. Nu era niciodată suficient” pr. Nicolae Bordaşiu.
După eliberare a lucrat ca muncitor muncitor, apoi ca tehnician la Institutul Ioan Cantacuzino, unde a făcut parte din colectivul care a preparat pentru întâia oară în România gama globulină din sânge retro-placentar.
A slujit ca paroh la Biserica Sfântul Silvestru din Bucureşti.

 

INFORMAŢII SUPLIMENTARE:  Chestionar BORDAŞIU NICOLAE Bordasiu

 

nicolae bordasiu

 

 

 

“Cu şi despre Părintele Profesor Nicolae Bordaşiu de la Biserica “Sfântul Silvestru” din Bucureşti” în Crisana,  http://www.crisana.ro/stiri/religie-19/cu-si-despre-parintele-profesor-nicolae-bordasiu-de-la-biserica-sfantul-silvestru-din-bucuresti–144966.html

nicolae bordasiu1

 

 

 

 

Am fost cu adevărat cucerit de personalitatea Părintelui Arsenie Boca http://www.arsenieboca.ro/am-fost-cucerit-de-personalitatea-parintelui

MARIA TARCEA (fostă POPA)

Publicat în by Cristina Puscas în Lotul Beiuşenilor | Leave a comment

Născută la data de 2 februarie 1931, în Beiuş, Bihor
Tatăl – Gheorghe, mama – Maria,
Perioada de detenţie: 8 iunie 1948 – 25 octombrie 1949; 13 decembrie 1951 – 18 noiembrie 1952
Reţinută pentru că ar fi făcut parte din Lotul Beiuşenilor
Centre de detenţie: Oradea, Cluj-Napoca

tarcea maria

Maria Tarcea a fost încarcerată în două rânduri la Securitatea din Oradea. Prima dată a fost arestată la Beiuş, în 8 iunie 1948, alături de alte 10 colege, fiind acuzate că s-ar fi constituit într-o organizaţie subversivă, tinerele eleve propunându-şi să rupă nişte afişe cu Dej. Aceasta îşi aminteşte că ea şi colegele de detenţie de la Securitatea Oradea erau „veşnic flămânde” şi lucrurile nici nu puteau sta altfel după apa colorată ca o cafea amară de dimineaţă, cele 100 de grame de pâine pe zi, ciorba „un pic, un pic colorată”, în care se găseau 2-3 cartofi sau nişte „fluturi de varză acră sau dulce” sau supa de gogonele. La Securitatea Oradea a fost cea mai „urâtă” perioadă din detenţia sa. Nu a fost bătută sau maltratată, dar a fost supusă unor anchete „care nu se mai terminau, nu se mai sfârşeau”, care se derulau în principal noaptea, iar după o oră de somn erau aduse din nou la anchetă. Pe lângă tortura psihică aplicată, anchetatorii o ciupeau atât de tare de ceafă în timpul anchetei încât îi dădeau lacrimile.

WP_002341

INFORMAŢII SUPLIMENTARE ÎN CHESTIONARUL Tarcea MARIA chestionartarceapdf

 

BABĂU ILIE

Publicat în by Cristina Puscas în Organizaţia „Vlad Ţepeş II”, Uncategorized | Leave a comment

Născut la 23 august 1919, din Girişul de Criş, jud. Bihor
Tatăl – Ioan, mama – Maria
Perioada de detenţie: 17 august 1949 – 15 august 1954
Condamnat la 5 ani pentru apartenenţă la organizaţia subversivă a lui Parapeanu
A trecut prin Aiud, Gherla, Valea Neagră
Chiabur
Babau Ilie

Babau Ilie2

Babau Ilie3

NISTORICĂ CONSTANTIN

Publicat în by Cristina Puscas în Organizaţia „Vlad Ţepeş II”, Uncategorized | Leave a comment

Născut la 24 februarie 1924, în localitatea Bistreţ, jud. Mehedinţi
Tatăl – Filip, mama – Eleonora
Perioada de detenţie: 3 iulie 1951 – 7 noiembrie 1956
Condamnat la 18 ani muncă silnică, fiind condamnat pentru uneltire, în lotul „Vlad Ţepeş II”, fiind eliberat după 5 ani şi 4 luni
A executat pedeapsa în închisorile de la Cluj-Napoca, Peninsula, Baia Sprie, Jilava, Timişoara şi Aiud
Jandarm

Nistorica Constantin
Informaţii suplimentare:

Cornel Onaca, Martori şi martiri, Oradea, Editura Imprimeriei de Vest, 2000
Experienţe carcerale în România comunistă, Coordonator Cosmin Budeancă, vol. III, Iaşi, Editura Polirom, 2009, volum apărut sub îngrijirea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

ONACA CORNEL

Publicat în by Cristina Puscas în Organizaţia „Vlad Ţepeş II” | Leave a comment

Născut la 4 mai 1931, din Oradea, jud. Bihor
Tatăl – Ioan, mama – Floarea
Perioada de detenie: 3 iulie 1951 – 19 octombrie 1955
Condamnat 12 ani închisoare, apoi la recurs a primit 15 ani pentru apartenenţa la organiţaţia „Vlad Ţepeş II”, executând 4 ani şi 3 luni
A trecut prin închisorile de la Oradea, Cluj-Napoca, Jilava, Poarta Albă, Peninsula, Baia Sprie, Cavnic, Satu Mare, Ocnele Mari, Văcăreşti, Timişoara

A publicat volumul Martori şi martiri, Oradea, Editura Imprimeriei de Vest, 2000
Articole: Mihai Stere Derdena, „Memorialul unui martor redutabil (Cronica literara)” accesibil on-line la adresa http://revista.memoria.ro/?location=view_article&id=603
Menţiuni despre membrii Organizaţiei „Vlad Ţepeş II” în lucrarea lui Ioan Ioanid, Închisoarea noastră cea de toate zilele, Bucureşti, Editura Albatros, 1991

onaca cornel.tif

„Un beci neaerisit … un miros pestilenţial, un beci neluminat, un aer viciat, stătut de pivniţă”, este primul contact al lui Cornel Onaca cu Securitatea Oradea. Cornel Onaca aminteşte că împotriva deţinuţilor închişi la Penitenciarul Oradea se utilizau „metode inventate de minţi bolnave”. „Gardienii erau de o mediocritate revoltătoare, de un cinism ce sfida regulile morale ale societăţii”, ne-a relatat Cornel Onaca. Iniţial, plimbările se făceau zilnic, apoi au devenit tot mai rare, însă, la fel ca şi mersul la baie, totul „se făcea în pas alergător, fugind pe celularul lung al pavilionului … Mulţi dintre noi, în special cei bătrâni şi bolnavi, slăbiţi şi istoviţi, se prăvăleau în goana forţată, căzând unul peste altul, fiind apoi pedepsiţi cu suspendarea plimbării ori a băii”. Primul pachet şi totodată primul contact cu familia sa a avut loc la Oradea după trei ani. Bucuria sa a fost umbrită însă de modul în care gardianul i-a „maculat” pachetul pregătit cu atâta grijă şi trudă de familia sa. „Gardianul a început să rupă în bucăţi alimentele, să spargă pungile de hârtie, azvârlind la întâmplare, în bătaie de joc zahărul peste slănină, gemul peste untură şi toată grămada amestecată între ele”, relatează Cornel Onaca
onaca2

 

 

INFORMATII SUPLIMENTAR CHESTIONAR ONACA CORNEL chestionaronacapdf

Prison of Oradea at the Beginnings of the Communist Period (1945-1946)

Publicat în by Cristina Puscas în Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977 | Leave a comment

Prison of Oradea at the Beginnings of the Communist
Period (1945-1946)

Abstract

The communist regime has significantly changed the role that
the penance institution played in a society. The communist prisons and the
labor colonies were not simply isolation spaces of the prisoner, they have
become places for reeducation in which the torture, deprivation, humiliation
were the main ways to transform the communist regime opponent in a new man.
The Penitentiary of Oradea is part of this new line of the central policy
promoted by the new totalitarian regime of Soviet origin.
In the Penitentiary of Oradea, until August 23, 1944, prisoners of common
law and policy have executed their punishment and after August 23, 1944, there
they imprisoned both prisoners of common law and “those who committed crimes
against the state security”. From year to year, with intensifying the fight against
the “anti-democratic actions”, the number of the “counterrevolutionary”
prisoners increased continuously. The average capacity of the Penitentiary was
700-1000 people, but in reality, during the periods of maximum repression, the
number of occupants doubled. If in the registry of prevents on the year 1945 they
recorded 167 persons, the next year the number of those imprisoned in the
Penitentiary of Great Oradea has reached 611, including 89 women.
Keywords: Oradea Penitentiary, political prisoners, prisoners of
common law, anti-Communist resistance, 1945-1946.

Articol accesibil în Analele Universităţii din Oradea, Seria Istorie – Arheologie, (Oradea), TOM XXII, 2012 (de la pagina 94 la pagina 109)

Descarca Analele istorie Oradea

Untitled-3

ÎNFOMETARE – UN MIJLOC DE EXTERMINARE LENTĂ A DEŢINUŢILOR POLITICI DIN PENITENCIARUL ORADEA MARE (1947-1977)

Publicat în by Cristina Puscas în Regimul de detenţie | Leave a comment

STARVATION – A MEANS OF SLOW EXTERMINATION OF THE POLITICAL
PRISONERS IN THE PRISON OF GREAT ORADEA (1947-1977)

Abstract
The Prison from Oradea is part of the Romanian Gulag “typology”, created by
the new regime installed at power after the World War II. The incommunicado system
in Romania is meant not only to punish the “political opponents”, but also rather to
transform them into obedient citizens of the new social order. The inhuman detention
conditions provided by the Prison from Great Oradea were not anything special to the
extermination regime applied to the officials imprisoned in Sighet, the “re-educated”
students in Piteşti or the pupils from Gherla. Hunger, cold and isolation, which marked
the whole life spent within the walls of the Prison of Oradea, have left deep scars in
the psyche, but also in the physical condition of the thousands of prisoners who passed
through. The diet, poor hygiene conditions, lack of medical care, humiliation, isolation,
all these made the mine of Oradea to live, in the memories of those who have stepped
in, as a terrible experience.
Key words:Oradea Prison, political prisoners, imprisonment, starvation, food rules.

Informaţii suplimentare puteţi obţine din articolul publicat în Crisia (Oradea), 2012

Crisia

IMG_6090

Şereş Petru

Publicat în by Cristina Puscas în Tributul bihorenilor | Leave a comment

Născut la 19 noiembrie 1928, în Sântandrei, jud. Bihor
Perioada de detenţie: aprilie 1951 – 3 august 1952
Prin decizia nr. 238/14 iunie 1951 MAI, a fost încadrat în colonie de muncă pe timp de 12 luni pentru manifestări duşmănoase contra regimului, execută un an şi 2 luni
Locuri de detenţie: Constanţa, KM 4, Cernavodă, Cap Midia
Student
Încetează din viaţă la data de 30 iulie 2010.

coperta2


coperta spate volum (1)

Şereş Petru, Amintiri de groază din Infernul pământean, Posibil scenariu de film 1951-1952, în mss
Şereş Petru3
poza portret 1997

Şereş Petru, născut la data de 19 noiembrie 1928, în comuna Sântandrei, student al Institutului de Piscicultură din Constanţa, va fi ridicat din pat de la gazda din Cosntanţa, în miez de noapte, undeva în cursul lunii aprilie, după vacanţa de Paşte, pe care o petrecuse la Oradea. După 3 luni petrecute în celulele sub nivelul mării ale Securităţii constănţene, abia pe data de 14 iunie 1951 va fi emis un act administrativ al MAI de încadrare într-o colonie de muncă pe perioada a 12 luni. Motivul oficial al reţinerii este „manifestări duşmănoase la adresa regimului” . În realitate fostului deţinut politic îi este foarte greu să stabilească care ar fi fost acele fapte care au dus în final la arestarea lui. Lui Şereş Petru i se putea imputa că nu are o origine sănătoasă, tatăl său fiind chiabur, că este greco-catolic, că scrie versuri sau că citeşte cărţi interzise. La Capul Midia va ajunge în 1952, împreună cu un grup de tineri, şi vor fi întâmpinaţi de către una dintre brutele regimului concentraţionist, Liviu Borcea, fost locotenent-major de Securitate, comandant la Capul Midia, lagarul cel mai temut de pe traseul Canalului.

Şereş Petru5

Acesta le-ar fi spus tinerilor: „Aici nu-i colonie de reeducare şi nici pension de domnisoare. Aici este lagăr de exterminare. În cimitir la Năvodari sunt 5000 locuri libere, în gropi de câte patru”, îşi aminteşte Şereş Petru . Regimul crunt de detenţie, frigul, foamea, lipsa de medicamente, munca grea au dus la contactarea hepatitei, iar într-un an Şereş Petru a slăbit 30 de kilograme. Pentru că nu s-a dovedit suficient de „reeducat”, după expirarea pedepsei a mai fost reţinut, fără niciun act administrativ, încă aproape şase săptămâni. Va fi eliberat abia pe data de 3 august 1953, după care, peste două luni, va fi încorporat timp de 18 luni la Detaşamentele de Muncă de la Buziaş.

Şereş Petru1

Şereş Petru2

Martor al colectivizărilor forţate

Publicat în by Cristina Puscas în Revoltele ţărăneşti din 1949 | Leave a comment


Maghiar Dumitru

agricultor, din Sânnicolau Român

Dumitru Maghiar s-a născut în mai 1928, în comuna Sânnicolau Român. Chiar dacă revoltele care au cuprins înteg Bihorul nu s-au manifestat cu o atât de mare intensitate în această zonă de vest a judeţului, totuşi o oarecare tensiune şi frământare s-a manifestat pe uliţele vechiului sat de ţărani liberi. Tatăl, veteran de război, a primit, la Reforma din 1921, 4 holde, echivalentul a 1,16 ha, însă Reforma din 1945 nu i-a mai adus nimic.
Anul 1949 a rămas scris în memorie pentru că a dus cu el cotele şi, implicit, sărăcirea familiei. „Din 1949 au început cotele şi lămurire. Şi cei gazdă, şi cei săraci au dat cote. Aveai carte de obligaţii, şi de lapte, şi de carne, şi de lână, de ce aveai. Era musai să le plăteşti. Nu puteai să comentezi că căpătai de bătut. Veneau acasă şi îţi sechestrau pernele şi ce aveau în casă. Odată, deşi am dat cota la fasole, au furat-o şi au venit colectorii să se urce în pod după porumb. Le ziceam că îmi trebuie să mănânc, dar ei îţi puneau cotă că nu-ţi mai ajungea. De la batoze nu mai duceai nimic acasă, gazdele mergeau acasă fără nimic. Pe ei îi strângeau la primărie, îi închidea acolo peste noapte şi îi băteau. Se ştia. Unul a şi murit. Chiaburii nu erau răi, puteau zice comuniştii ce vroiau”, mărturiseşte Dumitru Maghiar.
În ce-i priveşte pe comunişti, resentimentele faţă de aceştia erau încă vii. Abuzurile materiale, cele fizice exercitate asupra vecinilor, chiar şi bogaţi, care nu erua văzuţi ca nişte exploatatori, şi dincolo de acestea încercarea de a-i convinge pe ţărani că nu există Dumnezeu, i-au făcut pe comunişti să fie urâţi şi dipreţuiţi de săteni. „În partid îi primeau numai pe cei săraci. Pe bogaţi nu i-a primit, trebuia să-i stoarcă de avere. Comuniştii făceau tot răul, băteau pe gazde, duceau atâta grâu, cât să nu mai avem de pită. Ce să protestezi? Că te băteau. Cum să nu-mi fie frică? Legea e lege”, povesteşte Dumitru Maghiar, în amintirea căruia mai este vie imaginea celor care erau bătuţi, torturaţi de comunişti. Primii care au trecut de partea comuniştilor au fost cei mai săraci dintre săteni. Ei au putut fi ademeniţi uşor cu funcţii şi un nou statut în societate, ei sunt primii care vor forma echipele de colectori. „Au fost mulţi săraci. Şi ei au fost primii care au intrat în comunism. O dată am dat cota de lapte, dar ei au făcut scăzământ, aşa că au venit a doua oară. Au venit cu căruţa, erau doi veri de-ai nevestii. Nu m-au cunoscut şi au început să facă sechestru pe perini şi dricar”, spune Dumitru Maghiar.
În lumina presiunilor financiare apăsătoare, chiaburii din Sânnicolau Român iau calea oraşului, în cel mai fericit caz. Câţiva dintre ei sunt duşi la Canal. „Trei gazde, Sav Petru, cu 100 de holde de pământ şi herghelie de cai, Paina Filipe Nicolaie, Miheş Petre, a Todii, au fost duşi la Canal. Casele lor au fost confiscate şi acolo s-au făcut grădiniţă şi colectiv. Biserica a avut şi ea 64 de holde, i s-a luat tot. În 50, în august mergeam în armată la Constanţa. La Medgidia m-am oprit să schimb trenul. Acolo i-am întâlnit pe câţiva de la noi. Două fete, a Relii, din Berechiu m-au recunoscut. Mai erau cu ele două din Mărţihaz, Hălmăjan, şi două din Gepiu. Mi i-au arătat pe cei a Savului care atunci treceau cu căruţa pe lângă mine. Erau amărâţi. Prost îmbrăcaţi şi spuneau că lucrează la Canal. Niciunul nu s-a mai întors în sat”, şi-a amintit Dumitru Maghiar despre accea perioadă, o mărturie valoroasă a acelor vremuri.
Dorind să-şi păstreze independenţa, acesta a reuşit până în 1960 să se ţină departe de Colectiv. Din 1952 încep înscrierile în colectiv, primii care fac acest pas fiind cei săraci. Dumitru Maghiar avea doi boi cu care îşi lucra pământul, Iambor şi Mişca. Atât de mult i-a iubit, încât de fiecare dată când i se propunea să intre în colectiv, refuza să facă acest gest pentru a nu se despărţi de ei. „Le spuneam că intru în colectiv dar bivolii tot nu îi dau”, îşi încheie amintirile Dumitru Maghiar despre acea perioadă. Însă dragostea omului faţă de propria independenţă şi propriul avut a fost înfrântă în 60, când a fost nevoit să se înscrie în Colectiv.
Maghiar Dumitru si familia - Sannicolau Roman nr. 70

Maghiar Dumitru

Maghiar Dumitru1

Maghiar Dumitru si cei doi boi, Iambor si Misca