TRAIAN DORZ LA SECURITATEA DIN BEIUŞ

Traian Dorz – liderul Mişcării creştine Oastea Domnului

1965-TDORZ-LaUnAnDupaInchisoare

Născut la 25 ianuarie 1914, în Râturi – Mizieş, judeţul Bihor

Tatăl – Constantin, mama – Maria

Perioada de detenţie: 30 decembrie 1947 – aprilie 1948; mai 1948; 12 februarie – noiembrie 1950; 25 decembrie 1952 – 2 iulie 1956; 13 martie 1959 – 22 iunie 1964; 3 august 1982 – 7 ianuarie 1983.

A petrecut în temniţele comuniste 17 ani  

Centre de detenţie: Seruritatea Beiuş, Oradea, Deva, Cluj-Napoca, Penitenciarul Oradea, Gherla, Ghencea, Popeşi-Leordeni, Caransebeş, Periprava – Grind, Satu – Mare; Domiciliu obligatoriu în localitatea Dropia

1957-TDORZ-InainteDeInchisoare-mic

Traian Dorz a vizitat în mai multe rânduri beciurile de la Securitatea Beiuş. „Era ziua de 12 februarie 1950. Şi înjurându-mi Hristosul şi Dumnezeul meu, şi mama mea, începu să-mi dea palmele peste faţă, cu pumnii peste cap, cu genunchii în stomac… mă smuci de braţ şi cu un pumn şi cu un picior în spate, mă izbi”[1], relatează Dorz. Şi acesta era doar tratamentul „de bun venit”, umilinţele, bătăile, schingiuirile urmând să se repete, mai târziu, odată cu derularea interogatoriilor.

dorz

Bătut și ros de foame, adus pentru a doua oară la Securitatea din Beiuş în februarie 1950, Traian Dorz a descoperit singur o cale pentru a-şi potoli durerile provocate de foamea cruntă pe care a trebuit să o îndure: „Am încercat o nouă metodă de mâncare: când primeam bucăţica de pâine de dimineaţă, o fărâmiţam toată şi băgam fărâmiturile în buzunar. De acolo luam câte o fărâmitură mică şi o băgam la câte un răstimp în gură, spre a-mi prelungi astfel cât mai mult senzaţia mâncării”[2].

dorz2

Foamea l-a determinat pe Train Dorz să recurgă la cele mai umilitoare lucruri. Prin bunăvoinţa unui servitor de la Şcoala Normală de Fete din Beiuş, în vecinătatea căreia se afla clădirea Securităţii locale, liderul Oastei Domnului s-a „ospătat” din hârdaiele cu rămăşiţele de la masa elevelor, destinate câinilor securiştilor. „Aproape de clădirea Securităţii era Şcoala Normală de Fete. De acolo, servitorii Securităţii aduceau rămăşiţe aruncate de la masa elevelor, când n-aveau altceva pentru mâncarea câinelui. În hârdaiele cu aceste rămăşiţe erau aruncate tot ce se lua de pe masă după plecarea elevelor: pâine, oase, marmeladă, zeamă, coji, fructe putrede, scobitori, hârtii … Cu o găleată plină de rămăşiţe de astea, veni servitorul pe furiş în seara aceea şi, intrând pe rând la noi, ne făcu semn cu ochiul spre găleată, şoptind grăbit: – Lua-ţi cu pumnii! Repede, să nu dea şeful peste noi, că mă bagă şi pe mine aici!”[3].

dorz3



[1] Traian Dorz, Hristos – mărturia mea, Sibiu, Editura Oastea Domnului, 2005 p. 225-231

[2] Ibidem, p. 241

[3] Ibidem

Publicat în by Cristina Puscas în NOUTATI, Securitatea Beiuş

Comments are closed.