Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977

MĂRIOARA CENUŞĂ

Publicat în by Cristina Puscas în Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

Născută la 23 august 1909 , în Putna, jud. Suceava
Tată – Crăciun, mama – Maria
Perioada de detenţie: 24 mai 1952 – 19 septembrie 1963
Condamnată la 15 ani ca soţie a fugarului Constantin Cenuşă
Centre de detenţie: Iaşi, Mislea, Văcăreşti, Miercurea Ciuc şi Arad, Oradea (31 octombrie 1962 – 19 septembrie 1963)

Marioara Cenusa

(Sursa foto: Arhiva Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei Sighet)
Maria Cenuşă este alături de Elisabeta Rizea şi Lucreţia Jurj, un simbol al sacrificiului femeilor românce care au înţeles, renunţând la propria libertate, să se alăture luptei de rezistenţă în care erau angrenaţi soţii lor. Toate cele trei doamne ale rezistenţei în munţi, femei simple de la ţară, au înţeles să devină părtaşele unui delict „naţional”, nu doar pentru a fi alături de soţii lor, faţă de care aveau datoria morală să îi sprijine şi „la bine şi la rău”, ci și pentru că au înţeles să sprijine şi lupta pentru supravieţurire a celorlalţi partizani din munţi. Toate cele trei eroine au fost găzduite, rând pe rând, de sinistra închisoare de la Oradea. Soarta celor trei consorţi, Constantin Cenuşă, Gheorghe Tănase Rizea, respectiv Mihai Jurj a fost una cumplită. Constantin Cenuşă, unul din liderii rezistenţei din Munţii Bucovinei, care a petrecut aproape opt ani prin păduri, a fost închis timp de 12 ani, iar la câteva zile de la eliberarea sa, în ianuarie 1964, s-a sinucis. Acest lucru este însă contestat de prietenii săi, care consideră că totul a fost o înscenare sinistră a Securităţii.
Patimile Mărioarei Cenuşă din Putna au început, în martie 1944, când nordul Bucovinei a fost invadat de Armata Roşie, iar sate întregi au luat calea pribăgiei, refugiindu-se în munţii. Din acel moment, casa şi întreaga avuţie a familiei Cenuşă a fost transformată în scrum, iar cei doi soţi au ajuns să lucreze, în cursul anului 1945, ca slugi în Bucureşti . Trataţi neomeneşte, s-au întors prin noiembrie 45 în „munţii lor”, unde și-au făcut o groapă, acoperită cu bârne, trasă în lut. Încercuiţi de trupele de Securitate, au reuşit să scape, însă, femeia, însărcinată în luna a patra, a decis să coboare în sat. La scurt timp a fost arestată şi bătută până în luna a şaptea, pusă să se dezbrace pe un ger cumplit şi ţinută goală în podul Miliţiei din Rădăuţi, împreună cu mai mulţi bărbaţi arestaţi. La o lună de la naştere, supliciile se repetă cu o intensitate tot mai mare. „Mă leagă de mâini cu o curea şi pun o ladă de campanie în mijlocul uşii şi mă suie pe ladă. Un ofiţer din echipa fulger mă anină în piron şi scoate lada de sub picioare şi rămân spânzurată acolo” , povesteşte Mărioara Cenuşă. Următorii cinci ani, până ce soţul său s-a predat, au fost ani de chinuri cumplite, în care Mărioara era arestată la doar câteva săptămâni de la eliberare, iar anchetată şi maltrată pentru a spune unde se ascunde Constantin. Din păcate, devotamentul ei nu a însemnat nimic pentru bărbatul plecat în munţi, care şi-a găsit alinarea, în această singurătate, în braţele altei femei. Momentul predării organelor de Securitate este relatat cu multă demnitate de martira rănită sufleteşte de cel pentru care a suferit cu stoicism, în timp ce el nu a primit nicio palmă din partea autorităţilor, fiind fugar. „La un moment dat, mă cheamă pe mine, eu care mă băteam cu moartea de supărare că n-am să-l mai văd niciodată. Dar soţul meu zice: «D-le colonel, totuşi este ultima mea dorinţă să-mi aduceţi drăguţa aici.» Dl colonel zice: «Nu se poate. Noi o ştim de soţie legitimă pe Marioara. Am chinuit-o ca pe Hristos…». … Când intră târfa într-atâţia domni mari … încep a se cuprinde unul pe altul. Se strâng în braţe egal cât el pe dânsa, cât ea pe el. Încep a se pupa. Gândeam că se îneacă. Se tot pupau amândoi. Plâng aşa încleştaţi şi se tot pupă. Organele de resort au amuţit toţi. Unul nu scotea un cuvânt. Zice boul meu: «Când îi avea mai mult lapte, să dai şi la copiii mei.» Eu am zis: «Dacă vor ajunge copiii mei să-i hrănească curvele, îi omor eu!» Dar porcul zice: «Mămică, ce eşti aşa a dracului?» … Se iau la braţ şi ies. Se duce cu dânsul la maşină şi se tot pupă. Eu am rămas ca o vită, cu copilul în braţe”, îşi aminteşte momentul plin de umilinţă al despărţirii de soţul pentru care şi-ar fi dat viaţa, Mărioara Cenuşă.
Pentru simplul fapt că a fost soţia unei persoane care s-a sustras anchetelor, cu care nu a mai intrat în contact, în toţi aceşti ani de pribegie, deşi Constantin declara fals că, dacă Mărioara nu l-ar fi alimentat, el s-ar fi predat mai curând, aceasta a primit o condamnare de 15 ani, redusă la 10 ani. A trecut prin închisorile de la Iaşi, Mislea, Văcăreşti, Miercurea Ciuc şi Arad , iar pe data de 31 octombrie 1962 a fost transferată la Penitenciarul Oradea, de unde a fost eliberată în ziua de 19 septembrie 1963.

———————————–
Începutul amarului. Epopeea lui Constantin Cenuşă şi a soţiei sale Mărioara (scrisă de cea din urmă)
http://despredemnitate.files.wordpress.com/2011/05/maria-cenusa-inceputu-amrului.pdf

MARINA CHIRIŢESCU – medic

Publicat în by Cristina Puscas în Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977 | Leave a comment

Marina Chiritescu

(Sursa foto: Arhiva Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei Sighet)
Născută la 26 septembrie 1926 , în Chişinău
Tatăl – Marin, mama – Alexandra
Perioada de detenţie: 5 septembrie 1953 – 22 iune 1964
Condamnată la 25 de ani închisoare
Centre detenţie: Jilava, Miercurea Ciuc, Arad, Oradea (30 octombrie 1962 – 17 aprilie 1963), Văcăreşti, Aiud

IULIANA PREDUŢ – CONSTANTINESCU

Publicat în by Cristina Puscas în Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977 | Leave a comment

iuliana-predut-constatinescu-in-arest-profil

(Sursa foto http://fericiticeiprigoniti.net/)
Născută la 16 iunie 1929, în Corbi, jud. Argeş
Tată – Ion, mama – Justina
Perioada de detenţie: 22 iunie 1958
Condamnată la 12 ani pentru că a ajutat membrii “bandei teroriste” din Nucşoara
Centre de detenţie: Piteşti, Văcăreşti, Jilava, Miercurea Ciuc, Arad, Oradea

Iuliana Preduţ – Constantinescu este fiica preotului Ion Constantinescu, din zona Nucşoara, în casa căruia şi-au găsit adăpost partizani din grupul Toma-Arnăuţoiu. Casa era situată la marginea comunei Poienărei-Nucşoara. Ion Constantinescu a fost executat la 21 iulie 1959 la Jilava.

Soţia preotului, JUSTINA CONSTANTINESCU (12 aprilie 1912, în Corbi, jud. Argeş), arestată tot pe 22 iunie 1958, a fost condamnată la 15 ani închisoare. În periplul său prin Golgota românească a ajuns, în 31 octombrie 1962, de la Arad, la Oradea. Aici se afla şi fiica ei Iuliana, dar cele două nu apucau să-și vorbească. Justina Constantinescu „de dimineaţa până seara, lucra din greu la coşercărie”, fiind grav bolnavă. La eliberarea sa din închisoarea Oradea, în 15 aprilie 1964, s-a întors în satul natal, dar n-a mai găsit nimic din agoniseala de o viaţă, îşi aminteşte fiica sa.

IULIANA PREDUŢ – CONSTANTINESCU la data arestatării, în iunie 1958, era însărcinată în luna a şasea. Fiica ei s-a născut în 18 septembrie 1958, în Spitalul Penitenciar Văcăreşti şi a fost numită Libertatea-Justiţia. A fost dusă la orfelinat. Tatăl ei a găsit-o cu greu după căutări îndelungate. Iuliana Preduţ – Constantinescu a fost condamnată la 12 ani închisoare şi graţiată în anul 1964, de la Penitenciarul Oradea.

iuliana-predut-constantinescu

Din acelaşi grup de rezistenţă din Nucşoara mai făcea parte IULIANA LEMNARU (n. 18 iunie 1909, în Nucşoara, jud. Argeş), învăţătoare, care le-a oferit, de asemenea, găzduire fraţilor Toma şi Petre Arnăuţoiu. Iuliana Lemnaru este sora dezertorului Ion Chirca din Nucşoara, care se ascunsese, încă din timpul războiului, în Munţii Făgăraş. A fost condamnată la 6 ani închisoare. De la Arad e transferată la Penitenciarul Oradea, de data de 31 octombrie 1962, fiind eliberată de de aici în 24 mai 1963.
O altă eroină a Nucşoarei este LAURENŢIA TONCEA (n. 9 aprilie 1931), condamnată la 10 ani, pentru că i-a alimentat şi furnizat o armă de vânătoare fraţilor Arnăuţoiu. Este arestată pe 21 aprilie 1959, la Oradea va fi transferată tot pe 31 octombrie 1962, fiind graţiată de la acest penitenciar pe data de 16 aprilie 1964.
MARIA POPESCU (n. 1908, Poenărei, jud Argeş), soţia învăţătorului Popescu Gheorghe directorul şcolii din Poenărei, a fost alături de grupul de partizani din Munţii Făgăraş, fiind condamnată la 8 ani muncă silnică, în timp ce soţul i-a fost executat la Jilava în noaptea de 18 spre 19 iulie 1959. Va sta la Penitenciarul Oradea din 31 octombrie 1962 până la graţierea sa din 14 aprilie 1963.

Aurelia Cosma

Publicat în by Cristina Puscas în Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977 | Leave a comment

cosma aurelia

Născută la 18 septembrie 1924, în localitatea Potrău, Satu Mare
Tată – Florian, mama – Ana
Perioada de detenţie: 15/16 august 1953 – 13 august 1963
Condamnată la 10 ani în „Lotul paraşutiştilor”, fratele ei, Sabin Mare fiind ucis, iar soţul executat
Centre de detenţie: Uranus, Mislea, Miercurea Ciuc, Arad, Oradea (31 octombrie 1962 – 13 martie 1963)

Cosma Aurelia este sora unuia dintre paraşutiştii împuşcat de Securitate în judeţul Făgăraş 1953, Sabin Mare, fost căpitan în armata regală, respectiv soţia lui Cosma Ioan şi el executat la Jilava.
cosma ioan

Cosma Aurelia poveşteşte că a fost „ridicată la miezul nopţii de 15 spre 16 august” şi dusă la Securitatea din Satu Mare, apoi la Baia Mare, transferată la Ministerul de Interne, iar mai apoi la închisoarea Uranus – Bucureşti.
Cum numărul persoanelor arestate în lotul paraşutiştilor era de ordinul zecilor, judecarea lor s-a făcut în două procese. Soţul, Cosma Ioan, a fost judecat în primul lot, aşa că a fost condamnat la moarte şi executat pe 31 octombrie 1953 la Jilava. Cosma Aurelia a fost condamnată la 10 ani, urmând să-şi petreacă anii de detenţie prin Jilava, Mislea, Miercurea Ciuc, Arad, iar din 31 octombrie 1962 şi până la expirarea pedepsei, în 13 august 1963, s-a aflat la închisoarea din Oradea, care era „vestită de rea… Mâncare proastă… cămăruţe mici”.

cosma aurelia1

ANA MARIA MARIN – soţia lui Vasile Marin – legionar, medic

Publicat în by Cristina Puscas în Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977 | Leave a comment

Născută la 1 iunie 1910, în Botoşani
Tatăl – Edgar, mama – Roxana
Perioadă detenţie: 2 decembrie 1958 – 6 mai 1964
Arestată în baza a două Ordine MAI, câte 36 de luni
Centre de detenţie: Văcăreşti, Mislea, Jilava, Botoşani, Bacău, Roman, Arad, Oradea (30 octombrie 1962 – 6 mai 1964)

A fost arestată în 2 decembrie 1958, fiind reţinută în baza a două Ordine MAI pe o perioadă de 72 de luni fără a fi judecată. Odiseea sa carcerală a fost descrisă într-un volum de memorii, Prin poarta cea strâmtă, o mărturie a prinosului de suferinţe oferit de femei în lupta pentru apărarea democraţiei furate din România comunistă.
Ana Maria Marin consemnează că, în 1962, „toată puşcăria de femei de la Arad fusese mutată la Oradia … unde erau împărţite în celule mai mici”. Odată ajunse aici, ele au fost transformate într-o importantă forţă de muncă, fiind puse să realizeze cămăşi de nuiele pentru damigene. Era o muncă istovitoare pentru nişte femei care în ultimii cinci-şase ani fuseseră supuse unui regim de înfometare, cu o sănătate şubrezită de condiţiile inumane din beciurile închisorilor prin care au fost ţinute. „Nuelele trebuiau muiate, iar mâinile lor degerate nu se descurcau bine. Norma era mare; dacă nu reuşeai s-o faci, puteai fi acuzat de sabotaj. 30 de damigene învelite în nuele şi trecute la recepţie” Ana Maria Marin, Prin poarta cea stâmtă
Totul era cu un scop: o carte poştală. La Penitenciarul Oradea a primit Ana Maria Marin primul său pachet de la arestare şi odată cu el şi veşti despre familia sa. Deţinuta politică consemnează o schimbare importantă a regimului de detenţie: 300 grame de pâine, în loc de 70 grame, cartofi cu salată de varză, respectiv carne.
De asemenea, după încheierea programului de lucru, femeile primeau în celule cărţi, atent avizate, cu un conţinut evident de propagandă marxistă. „Li se făceau lecţii politice. O naţie întreagă învăţa să papagalicească noţiuni abstracte, pe care puţini le înţeleg, cerând în schimb dreptul de a le discuta. Li se proectau filme de propagandă. … Erau seminare … Lor li se citeau articole de scriitori talentaţi şi pocăiţi”, Ana Maria Marin, Prin poarta cea stâmtă
Erau deja zvonuri de eliberare, astfel că pe 6 mai 1964 şi Ana Maria Marin a părăsit închisoarea Oradea printre „ultimele loturi de deţinute politice”, cum se credea la acea vreme.

ARLETTE COPOSU – soţia lui Cornel Coposu

Publicat în by Cristina Puscas în Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | 2 Comments

arlette-coposu-1943

(Sursa foto http://fericiticeiprigoniti.net/)
Născută la 1 mai 1915, în Constanţa
Tatăl – Ioan, mama – Jeanna
Perioada de detenţie: 13 iunie 1950 – 15 aprilie 1964
Condamnată la 20 de ani muncă silnică
Centre de detenţie: Jilava, Mislea, Miercurea Ciuc, Oradea (5 octombrie 1963 – 15 aprilie 1964)

Arlette coposu1

Arlette Coposu, soţia lui Coneliu Coposu, a fost arestată pe data de 13 iunie 1950. I s-a înscenat un proces de spionaj, Arlette Coposu fiind condamnată la 20 de ani muncă silnică, pentru „complicitate de crimă de înaltă trădare”, fiind acuzată ca a furnizat informaţii Legaţiei Franceze. Cei 14 ani de detenţie i-a petrecut la Jilava, Mislea, Miercurea Ciuc, respectiv Oradea.
Arlette Coposu a fost transferată la Penitenciarul Oradea pe data de 5 octombrie 1963. A stat câteva luni aici, părăsind temniţa de pe Criş în ziua de 15 aprilie 1964, beneficiind de efectele decretelor de graţiere. Prezenţa acesteia la Oradea ne-a fost confirmată şi de Moica Niculina. Aceasta îşi aminteşte de faptul că a lucrat împreună cu Arllete Coposu la atelierul de răchită de la Penitenciarul Oradea. Regimul dur de detenţie la care a fost supusă şi-au spus cuvântul. Pe data de 27 decembrie 1966, Arlette Coposu s-a stins din viaţă.

“Am ajuns în aceeaşi echipă de lucru la Oradea, după ce au fost aduse de la Miercurea Ciuc ,,vieţaşele” şi codamnările grele, cu Gigi Tarangul, d-na Novac, Monica Seveanu, Arlette Coposu, Aurora Gavrilescu. Aşa ţin minte. Arlette era o prezenţă foarte discretă, înaltă, cu o parte a părului împletit deasupra capului. O ţin minte povestind romane, iar eu de câte ori văd filmul Jane Eyre invariabil îmi amintesc de ea. Era tristă, pe faţa ei se vedeau anii grei de puşcşrie, îi murise o soră la Miercurea Ciuc, soţul îi era închis. După nişte luni de zile când ne tot mutau dintr-o cameră în alta am ajuns şi în aceaşi cameră şi fiindcă era bună prietenă cu Nuţi Macarie (Ana), arestată în lotul Episcopului (pe atunci) Todea Alexandru şi care erau din oraşul meu, Reghin, am fost în multe situaţii împreună. Am împărţit uneori şi micile pachete pe care le primeam în ultimele luni. Au plecat acasă în primăvară, cred în luna martie a anului 1964. Eu am rămas până în iunie a aceluiaşi an. După eliberare ştiam de la Nuţi Macarie, cu care m-am văzut acasă la Reghin, că Arlette este bolnavă şi că nu la foarte mult timp, aproximativ un an, a decedat. Trist sfârşit după atâţia ani de închisoare. Menţionez că din echipa mea de lucru dintre cele aduse atunci de la Ciuc era Arlette şi Monica Seveanu (lotul ,,marele jaf,,)” Niculina Moica

SCHUBERT JOSEPH – Episcopul romano-catolic de Bucureşti

Publicat în by Cristina Puscas în Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

Schubert SIGHET

(Sursa foto: Arhiva Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei Sighet)
Născut la data de 6 iulie 1890, în Bucureşti
Perioada de detenţie: 17 februarie 1951 – august 1964
Centre de detenţie: Sighet, Oradea (22 iunie 1955 – 1956), Aiud, Jilava, Piteşti, Dej, Gherla

Iosif Schubert, episcopul romano-catolic de Bucureşti, consacrat în clandestinitate, a fost judecat în faimosul proces fabricat de către regimul comunist în încercarea de a discredita comunitatea catolică din România. În fruntea lotului se afla episcopul romano-catolic de Timişoara, Augustin Pacha, arestat pe data de 18 iunie 1950 şi condamnat la 18 ani închisoare.
Joseph Schubert a fost arestat la 17 februarie 1951. Securitatea a orchestrat un proces pornind de la audienţa lui Pacha din 1938 la Hitler, când episcopul de Timişoara a intervenit împotriva agitaţiilor anticatolice ale naziştilor bănăţeni. Un alt cap de acuzare a fost „spionajul” în favoarea puterilor imperialiste, lui Schubert atribuindu-se rolul de „cârtiţă” a Vaticanului. Procesul s-a desfăşurat la Bucureşti în perioada 10-17 septembrie 1951, Este condamnat la temniţă grea pe viaţă.
Va fi trasferat la Sighet, după care în 22 iunie 1955, va fi adus la Oradea. În evidenţele Penitenciarului Oradea apare trecut Subert I. Iosif, singurul indiciu care ne-a dus la identificarea lui fiind data naşterii – 6 iulie 1890 şi locul naşterii – Bucureşti.
Printr-o adresă a Direcţiei Regionale Oradea, din 22.VI.1955, către Penitenciarul Oradea, această unitate urma să-l primească pe episcop, împreună cu bagajele sale şi dosarul personal. Registrul Penitenciarului din 1955 nu spune nimic despre data la care a fost depus episcopul la Oradea. Numărul matricol de încarcerare este 168/55 Oradea, iar în dreptul condamnării este trecut MSV (muncă silnică pe viaţă), iar căsuţa prevăzută pentru transfer e goală.
După Oradea, Schubert a trecut prin închisorile Aiud, Jilava, Piteşti, Dej şi Gherla, fiind eliberat în august 1964. I s-a stabilit domiciliu forţat la Mănăstirea Braşov. La finele anilor ’60 a părăsit România, ajungând în Germania. A murit în anul 1969 la München .

MANGRA GHEORGHE – preot greco-catolic

Publicat în by Cristina Puscas în Biserica în lanţuri, Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

Gheorghe Mangra

Născut la data de 18 octombrie 1911, în localitatea Rogoz, jud. Bihor
Tatăl – Nicolae, mama – Ana
Perioada de detenţie: 7 februarie 1959 – 16 aprilie 1964
Condamnat la 15 ani închisoare pentru infracţiunea de uneltire
Centre de detenţie: Oradea (25 iunie – 20 decembrie 1959), Jilava, Periprava, Grind, Stâmba, Salcia, Gherla

„Aici la închisoare la Oradea ne-a fost destul de greu, chiar foarte greu, e o închisoare grea. … Nu puteam să stăm decât în picioare tot timpul. Eu de exemplu am fost pedepsit cu trei zile de carceră neagră … mâncare o singură dată pe zi şi culcat numai pe fier, fără saltea … mă dureau mâinile. … nu mi-au dat pătură, … mi-au luat şi zeghea de pe mine, am rămas în cămaşă”
La Grind „primeam 200 grame de pâine şi restul mămăligă … o dată am văzut că ne aduce carne de cal. Vedeam cum îl aduce pe bietul cal numai oasele erau de el” Gheorghe Mangra – Interviu realizat de Aurora Sasu, arhiva personală Emanuel Cosmovici (Sergiu Soica, Clerici ai Eparhiei Greco-Catocile de Oradea în detenţie sub regimul comunist din România)

Iuliu Hirţea – Episcop greco-catolic de Oradea

Publicat în by Cristina Puscas în Biserica în lanţuri, Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

iuliu-hirtea

Născut la 13 aprilie 1914, în Vintere, jud. Bihor
Tatăl – Teodor, mama – Vilma
Perioada de detenţie: 24 octombrie 1947 – 12 februarie 1949; 8 decembrie 1952 – 28 iulie 1964
Condamnat 12 ani muncă silnică pentru înaltă tradare
Centre de detenţie: Penitenciarul Oradea, Văcăreşti, Jilava, Târgu Ocna, Piteşti, Satu Mare, Dej, Gherla

În Fişa Personală a viitorului episcop greco-catolic Iuliu Hirţe se indică faptul că acesta „la 24 octombrie 1947 a fost arestat în cadrul Ordinului 50.000/1946 şi depus la Penitenciarul Oradea fiind învinuit de următoarele: A redactat diferite broşuri şi almanahuri religioase din care se constată lupta bisericii contra comunismului. Cu ocazia percheziţiei domicilare, s-au găsit scrisori din care reiese că susnumitul avea legături cu elementele româneşti din zona americană”.
Acesta recunoaşte într-o declaraţie datată 23-24 decembrie 1952 că: „am ieşit din închisoare la 12 februarie 1949, unde fusesem reţinut din octombrie 1947, fără să-mi fie intentat vreun proces sau să fi fost condamnat” .
În anul eliberării, pe data de 28 iulie 1949, Iuliu Hirţe a fost hirotonit episcop în clandestinitate, urmând să desfăşoare o activitate intensă pentru susţinerea Bisericii greco-catolice, fiind considerat „element de vârf în rezistenţa greco-catolică”.
A fost rearestat pe data de 8 decembrie 1952, fiind condamnat prin Sentinţa nr. 429 din 6 iulie 1953 a Tribunalului Militar Oradea la 12 ani muncă silnică pentru înaltă tradare.
“ … în timpul detenţiei a organizat rugăciuni colective, a oficiat slujbe religioase în zilele de duminici şi sărbători religioase şi a denigrat regimul democrat din R.P.R. cît şi Uniunea Sovietică pentru atitudinea faţă de biserica greco-catolică.
Suferea de tbc. Pulmonar stabilizat” Fişă privind pe HIRŢEA IULIU, 11 februarie 1964
ps-hirtea

EUGEN FOIŞOR – secretar episcopal

Publicat în by Cristina Puscas în Biserica în lanţuri, Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

Născut la 27 mai 1909, în Sărsig, jud. Bihor
Tatăl – Iosif, mama Ileana
Perioada de detenţie: 1946, 28 martie – 27 mai 1950; 15 ianuarie 1959 – 13 aprilie 1964
Condamnat la 18 ani muncă silinică
Centre de detenţie: Oradea (28 martie – 27 mai 1950; 25 iunie 1959 – 20 decembrie 1959), Jilava, Galaţi, Botoşani

Este absolvent al Academiei Teologice şi al Facultăţii de Filozofie şi este preot celib.
Avea următoarele semnalmente: talia 1,70 cm, fruntea înaltă, nasul , gura potrivită bărbia ovală, faţa ovală, ochii căprui, părul şi sprâncenele castanii, barba rade şi mustăţile rade, urechile potrivite”.
Ultima arestare a survenit pe data de 15 ianuarie 1959, pentru „activitate clandestină catolică”. Va fi depus la Penitenciarul Oradea pe 25 iunie 1959, fiind condamnat în baza articolului 209 din Codul penal la 18 ani închisoare. Va părăsi recluziunea de pe malul Crişului Repede pe data de 20 decembrie 1959.