Născută la 23 august 1909 , în Putna, jud. Suceava
Tată – Crăciun, mama – Maria
Perioada de detenţie: 24 mai 1952 – 19 septembrie 1963
Condamnată la 15 ani ca soţie a fugarului Constantin Cenuşă
Centre de detenţie: Iaşi, Mislea, Văcăreşti, Miercurea Ciuc şi Arad, Oradea (31 octombrie 1962 – 19 septembrie 1963)
(Sursa foto: Arhiva Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei Sighet)
Maria Cenuşă este alături de Elisabeta Rizea şi Lucreţia Jurj, un simbol al sacrificiului femeilor românce care au înţeles, renunţând la propria libertate, să se alăture luptei de rezistenţă în care erau angrenaţi soţii lor. Toate cele trei doamne ale rezistenţei în munţi, femei simple de la ţară, au înţeles să devină părtaşele unui delict „naţional”, nu doar pentru a fi alături de soţii lor, faţă de care aveau datoria morală să îi sprijine şi „la bine şi la rău”, ci și pentru că au înţeles să sprijine şi lupta pentru supravieţurire a celorlalţi partizani din munţi. Toate cele trei eroine au fost găzduite, rând pe rând, de sinistra închisoare de la Oradea. Soarta celor trei consorţi, Constantin Cenuşă, Gheorghe Tănase Rizea, respectiv Mihai Jurj a fost una cumplită. Constantin Cenuşă, unul din liderii rezistenţei din Munţii Bucovinei, care a petrecut aproape opt ani prin păduri, a fost închis timp de 12 ani, iar la câteva zile de la eliberarea sa, în ianuarie 1964, s-a sinucis. Acest lucru este însă contestat de prietenii săi, care consideră că totul a fost o înscenare sinistră a Securităţii.
Patimile Mărioarei Cenuşă din Putna au început, în martie 1944, când nordul Bucovinei a fost invadat de Armata Roşie, iar sate întregi au luat calea pribăgiei, refugiindu-se în munţii. Din acel moment, casa şi întreaga avuţie a familiei Cenuşă a fost transformată în scrum, iar cei doi soţi au ajuns să lucreze, în cursul anului 1945, ca slugi în Bucureşti . Trataţi neomeneşte, s-au întors prin noiembrie 45 în „munţii lor”, unde și-au făcut o groapă, acoperită cu bârne, trasă în lut. Încercuiţi de trupele de Securitate, au reuşit să scape, însă, femeia, însărcinată în luna a patra, a decis să coboare în sat. La scurt timp a fost arestată şi bătută până în luna a şaptea, pusă să se dezbrace pe un ger cumplit şi ţinută goală în podul Miliţiei din Rădăuţi, împreună cu mai mulţi bărbaţi arestaţi. La o lună de la naştere, supliciile se repetă cu o intensitate tot mai mare. „Mă leagă de mâini cu o curea şi pun o ladă de campanie în mijlocul uşii şi mă suie pe ladă. Un ofiţer din echipa fulger mă anină în piron şi scoate lada de sub picioare şi rămân spânzurată acolo” , povesteşte Mărioara Cenuşă. Următorii cinci ani, până ce soţul său s-a predat, au fost ani de chinuri cumplite, în care Mărioara era arestată la doar câteva săptămâni de la eliberare, iar anchetată şi maltrată pentru a spune unde se ascunde Constantin. Din păcate, devotamentul ei nu a însemnat nimic pentru bărbatul plecat în munţi, care şi-a găsit alinarea, în această singurătate, în braţele altei femei. Momentul predării organelor de Securitate este relatat cu multă demnitate de martira rănită sufleteşte de cel pentru care a suferit cu stoicism, în timp ce el nu a primit nicio palmă din partea autorităţilor, fiind fugar. „La un moment dat, mă cheamă pe mine, eu care mă băteam cu moartea de supărare că n-am să-l mai văd niciodată. Dar soţul meu zice: «D-le colonel, totuşi este ultima mea dorinţă să-mi aduceţi drăguţa aici.» Dl colonel zice: «Nu se poate. Noi o ştim de soţie legitimă pe Marioara. Am chinuit-o ca pe Hristos…». … Când intră târfa într-atâţia domni mari … încep a se cuprinde unul pe altul. Se strâng în braţe egal cât el pe dânsa, cât ea pe el. Încep a se pupa. Gândeam că se îneacă. Se tot pupau amândoi. Plâng aşa încleştaţi şi se tot pupă. Organele de resort au amuţit toţi. Unul nu scotea un cuvânt. Zice boul meu: «Când îi avea mai mult lapte, să dai şi la copiii mei.» Eu am zis: «Dacă vor ajunge copiii mei să-i hrănească curvele, îi omor eu!» Dar porcul zice: «Mămică, ce eşti aşa a dracului?» … Se iau la braţ şi ies. Se duce cu dânsul la maşină şi se tot pupă. Eu am rămas ca o vită, cu copilul în braţe”, îşi aminteşte momentul plin de umilinţă al despărţirii de soţul pentru care şi-ar fi dat viaţa, Mărioara Cenuşă.
Pentru simplul fapt că a fost soţia unei persoane care s-a sustras anchetelor, cu care nu a mai intrat în contact, în toţi aceşti ani de pribegie, deşi Constantin declara fals că, dacă Mărioara nu l-ar fi alimentat, el s-ar fi predat mai curând, aceasta a primit o condamnare de 15 ani, redusă la 10 ani. A trecut prin închisorile de la Iaşi, Mislea, Văcăreşti, Miercurea Ciuc şi Arad , iar pe data de 31 octombrie 1962 a fost transferată la Penitenciarul Oradea, de unde a fost eliberată în ziua de 19 septembrie 1963.
———————————–
Începutul amarului. Epopeea lui Constantin Cenuşă şi a soţiei sale Mărioara (scrisă de cea din urmă)
http://despredemnitate.files.wordpress.com/2011/05/maria-cenusa-inceputu-amrului.pdf
