Născut la 2 septembrie 1928, din Ciutelec, jud. Bihor
Tata – Dumitru, mama – Florica
Executare pedeapsă: 27 mai 1949 – 25 august 1951
Condamnat 3 ani pentru apartenenţa la Organizaţia România Independentă
Locuri de detenţie: Oradea, Cluj-Napoca, Târgşor, Gherla
Elev
CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
CĂTRE,
TRIBUNALUL BIHOR
Sbsenatul RUS VASILE, domiciliat în Oradea……. formulez prezenta
CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
Împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin care solicit, ca prin hotărârea pe care o veți pronunța:
– Să obligați Statul Român, prim Ministerul Finanțelor Publice, la platat unor despăgubiri în valoare de 500.000 EURO pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
– Fără cheltuieli de judecată.
Motive
În fapt, în anul 1947, fiind elev elev – minor – la Liceul Industrial din Oradea, am făcut parte din Organizația Română Independentă – O.R.I. care avea ca scop lupta prin toate mijloacele împotriva ideologiei și teoriei comuniste ce se instalase la putere în România prin forță și teroare cu neprecupețitul ajutor al U.R.S.S.
În ziua de 27 mai 1948 am fost arestat de către doi securiști chiar în timpul orelor de curs (10h). La intrarea în clădirea securitații ni s-a luat cureaua de la pantaloni și șireturile, după care am fost introduși în celula securității şi nu am fost întrebat de nimeni nimic şi nici nu mi s-a format vreo acuzaţie. După câteva zile am fost dus la anchetă unde am recunoscut că fac parte din O.R.I.
Securiștii nu s-au mulțumit cu declarația mea, au început bătăile de tot felul, vizând obținerea de declarații prin bătăi și tortură, în special bătăi la palme, tălpi, am fost legat de mâini și de picioare apoi suspendat pe o rangă și bătut cu bastonul de cauciuc și săculeți de nisip.
Din cele amintite amintesc pe următorii anchetatori: CZELER și căp. ELEKES, slt. POP GHEORGHE și alții, ofițerul GUTMAN, GRAD, STERN, plutonierii LITUIN, URSU, ROSMAN și ROZENBERG.
Anchetele se desfășurau mai ales noaptea și erau conduse de căp. Retezatu şi execuate de ltn. Lituin, Bodea și Durgheu. Acesta din urmă tot timpul avea un liniar pe care îl trecea prin gratiile celulelor să facă zgomot să nu ne putem odihni.
Țin să menționez că în timpul anchetei timp de 10 luni din cauza loviturilor mi s-a spart timpanul urechii drepte și în prezent sufăr de hipoacuzie severă.
În toată această perioadă, părinții mei nu au știut nimic de mine aceștia nefiind înștiințați și eu neavând dreptul la vizită sau pachete.
În privința alimentației, aceasta o primeam o dată pe zi fiind compusă din zeamă de varză, linte, fasole, celula nu avea geam decât o deschizătură în ușă și aceasta era mereu închisă, la baie eram scoși dimineața și seara, în celulă nu a existat nici a existat nici un fel de instalați apă – WC. Menționez că la data arestării aveam 63 kg, după 10 luni de anchetă am avut 39 kg, lucrul pe care l-am constatat la Spitalul 6 din Oradea unde m-am trezit legat în cămașa de forță, fiind păzit de doi securiși în haine militare și pistol la centură. În acest timp de 10 luni nu s-a emis pentru noi mandat de arestare, la 31.12.1948 apare trimiterea la Penitenciar de către Securitate.
După 10 luni petrecute la Securitate și Penitenciarul Oradea am fost transportați la Cluj pentru a fi judecați. Transportul s-a efectuat cu vagon tip penitenciar, împărțit în celule, vagonul avea ferestrele cu apărători. Se putea vedea doar cerul, nu era posibil să vedem zona prin care trecem sau gările. Ne-a oprit în gara la Cluj. La data de 29.03.1949 am fost judecat și condamnat la 3 ani de închisoare corecțională și 3 ani interdicție corecțională, pentru „crimă de uneltire contra ordinii sociale” fracțiune prevăzută de art. 209 pct III C.P. a cum se poate observa din sentința 645/29.03.1949.
Mentionez că nu am beneficiat de apărare în judecarea cauzei.
Menționez că hotărârea judecătorească nu mi-a fost comunicată iar restul declarat împotriva acestei hotărâri a fost o formalitate, soluționat în lipsa mea și fără să cunosc ce s-a discutat și de asemeni nu mi-a fost comunicată soluția.
De la Cluj am fost dus la Aiud, Pitești, Văcărești, Jilava și Târgșor unde am poposit mai mult de 10-15 zile, administrația a greșit evidența mea si a colegului meu de suferință Nistor Bădiceanu, restul lotului de 20 am fost duși la Penitenciarul Târgșorul Nou.
De la Târgșor cu asemenea vagon am fost transferați la Penitenciarul Gherla unde am fost primit (am fost mai mulți elevi transferați) în curtea închisorii de către comandantul închisorii, care ne-a spus că trebuie să avem o comportare exemplară că altfel ajungem la Rosza Sandor (acest nume aparține cimitirului de lângă pușcărie). Execuțiile nu se făceau acolo, ele efectuându-se înăuntru.
Nu se făceau omoruri prin înpușcare. Oamenii erau lichidați prin maltratare sau înbolnăvire premeditară, mulți dintre noi au fost chinuiți până la moarte.
Am fost introdus în celula 99, o încăpere mare în care intrau 120-130 de oameni, în celulă era un butoi unde erau nevoiți să ne facem trebuinţele. Nu au existat paturi, dormeam pe jos îmbrăcați cu hainele noastre fără să avem cu ce să ne acoperim, nu am avut nici pătură de învelit și nici cearceaf și nici pernă în toți cei trei ani de detenție. Menționez că în acea perioadă am fost supuși la așa zisă cercetare, în fapt tortura și pe mai departe care se desfășura după cum urmează – eram puși să ne pălmuim după „principiul” – rândul 1 pălmuiește rândul 2, eram puși să sărim broasca până la epuizare, eram puși să ne mâncăm fecalele să ne bem urina proprie cât și unii de la alții și multe astfel de umilințe și torturi. În acest cotext în perioada detenției la Târgșor m-am îmbolnăvit de hepatită unde am avut – privilegiul – de a mi se permite să scriu scrisoare acasă pentru a mi se trimite tratament medicamentos constatând în 10 fiole HEPAR pe care le-am și primit. După câteva zile a apărut un student între noi care s-a dat drept șef de camera și a zis: „Nici o mișcare, să nu vă gândiți că aici este sanatoriu, sunteți aici pentru reeducare. Din bandiți veți fi în scurt timp oameni. Ca să fiți cinstiți în primul rând trebuie să divulgați tot ce nu ați spus la Securitate, tot ce ați lăsat afară, să-i spunem pe toți pe care îi știm că sunt împotriva regimului, începând cu familia și colegi de școală”. Am fost chemat la el: „Tu ce n-ai declarat la Securitate”? „Am spus tot”. Imediat mi-a trântit o palmă, de mai multe ori ne-a împerecheat câte doi și ne-a pus să ne batem unul cu altul. Seara ne punea să stăm cu mâinile sus, într-un picior cu planton lângă mine, în caz că adormeam am fost lovit și căzut la podea, ne punea să facem broasca de la ușă până la geam. Frica, foamea și vânătăile erau la zi în condițiile în care viețuiam.
Studenții și ei deținuți politici au fost reeducați de comuniști și securiști la Pitești, i-au transferat la Gherla ca să pună în aplicare tot ce au simțit acolo pe pielea lor. Faptul că acești studenți s-au făcut vinovați de torturi este confirmat și prin aceea că o parte din ei am fost condamnați la moarte și executați.
Despre faptele acestor criminali a știut întreaga conducere a Penitenciarului Gherla în frunte cu directorul și ofițerul de poliție, nu aveam la cine să ne plângem. În această perioadă de 14-16 luni nu am fost scoși afară, cerul și soarele îl vedeam doar prin geamul celulei, unde dormeam câte doi într-un pat. Așa cum rezultă și din documentele prezente, 25.08.1951 am fost eliberat fiind să-mi fac prezența la Miliția din Marghita săptămânal dispunându-se în ceea ce mă privește domiciliul forțat.
Nici în libertat nu am fost lăsat să lucrez la o unitate deoarece șefii de cadre și securiștii au impus conducerii să-mi desfacă contractul de muncă în domeniul în care s-a aflat că am fost închis.
După 11 luni am primit ordin de chemare la armată adică la Detașamentul de Muncă Construcții din Hunedoara, apoi tranferat la Mina Lupeni unde am lucrat în subteran la Sect. I-A timp de 15 luni așa cum rezultă și din livretul militar la anexă. Astfel spus nu am efectuat nici o zi de instrucție și această perioadă fiind în fapt muncă forțată în cea mai grea mină din România.
Vreau să menționez că, până în anul 1960-1961 am lucrat la cel puțin 18-20 de unități deoarece, într-o permanență bătaie de joc, securiștii erau permanent pe urmele mele și oriunde încercam să mă încadrez veneau mereu și afirmau că sunt un element periculos care nu trebuie să strice colectivul.
În 1960, din cauza secretarului de la raionul PCR pe nume Popovici Dumitru care se ocupa cu probleme agricole, a fost informat că sunt fost deținut politic. Conducerea Sucursalei de la Oradea a Bănci Agricole a primit ordin imediat să-mi desfacă contractul de muncă, pe vremea acea eu ocupam postul de inspector principal și trebuia să promovez în funcția de inspector șef.
Am plecat din județ și am lucrat ca și lăcătuș mecanic la șantierul Popești Leordeni pentru a construi fabrica Danubiana, apoi la F.U.C. Făgăraș, în anul 1961 mereu am fost vizat și căutat de către un securist să dau în scris cu cine ce am vorbit despre ce…Mereu știau cu cine mă întâlneam.
Mai menționez că am rămas toată viața distrus sufletește, moral și fizic, m-am imbolnăvit în această perioadă de detenție și muncă forțată următoarele boli: hernie de disc, lombisciatică, spondiloză, hepatită cronică, bronșită acută și hipoacuzie 8%.
Prin anii 1952-1960, chiar dacă doream să urmăm studii medii sau superioare aceasta se aproba numai cu avizul Securității. Cu greu am reușit să termin Școala Tehnică de Maiștri Agricoli în timp ce eram mecanic agricol la GAS Tileagd în anul 1963.
În anul 1986 am vrut să-mi aduc fiul prin transfer de la Satu-Mare la Oradea dar organele de partid au refuzat dearece se cerea aviz de la PCR Regional pe care acesta, evident l-au refuzat.
Menționez că în perioada de detenție și de domiciliu obligatoriu am îndurat suferinte fizice si psihice iar până în decembrie 1989 am fost considerați, atât subsenatul cât și familia mea, persoane periculoase pentru țară. Mai mult, lipsirea de libertate și activitatea de urmărire a reclamantului a avut consecințe în primul rând în planul vieții private și profesionale, inclusiv după momentul eliberării până în 22 decembrie 1989.
Este de necontestat suferința, umilința si privațiunile la care am fost supus ca urmare a condamnării dispuse prin Sentința 645/29.03.1949. Prin condamnarea menționată (și nu mai puțin prin perioada de detenție anterioară și privațiunile care nu au încetat până in 1989) este evident că mi s-au acuzat prejiudicii ce au constat în consecințele dăunătoare ce au rezultat din atingerile și încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecința inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, afectării stării de sănătate, fiind afectate totodată în mod implicit acele atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale – onoarea, reputație – precum și cele care se situează în domeniul afectiv al vieții unmane – relațiile cu prietenii, apropiații, vătămări care își găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de cei care am fost direct implicați.
Lipsirea de libertate mi-a adus consecințe și în planul vieții private și profesionale, inclusiv după momentul eliberării, fiindu-mi afectate, datorită condițiilor istorice anterioare anului 1989, viața familială, imaginea și sursele de venit.
Fiind întrunite elementele prevăzute de L221/2009 „privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative assimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989”, se impune repararea integrală de către stat a pagubei suferite, ce presupune în principiu înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale acesteia, în scopul depunerii, pe cât posibil, în situația anterioară.
Este adevărat ca nu este un sistem care să repare pe deplin daunele morale constând în dureri fizice si psihice, întrucât plata unei sume de bani abia dacă poate aduce victimei unele alinări sau satisfacții. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejiudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natură neeconomica a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate bănește. În schimb se poate acorda victimei o indemnitate cu caracter compensatoriu, tinzând la un echivalent care, prin excelență, poate fi o sumă de bani, care ii permite să-și aline, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite. De aceea, ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejiudiciul, nu prejiudiciul ca atare.
Din acest motiv, instanța sesizată cu repararea prejudiciuliu nepatrimonial trebuie să încerce să stabilească o sumă necesară nu atât pentru a pune persoana într-o situație similară u cea avută anterior, cât de a-i procura satisfacții de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată.
Este de netăgăduit ca orice arestare și inculpare pe nedrept produce celor în cauză, suferințe pe plan moral, social și profesional, că astfel de măsuri lezează demnitatea și onoarea, libertatea individuală, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege și că, din acest punct de vedere, le produce un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensații materiale. La stabilirea cuantului solicit a se avea în vedere, însă în concret, viața subsenatului faptul că am fost arestat de când eram încă minor, parinții mei nu au știut nimic de mine timp de mai multe luni de zile, până să fim „judecați” am petrecut 10 luni de zile în beciurile securității în Oradea unde am avut tratamentul cel mai dezumanizant cu putință. Am fost torturat, m-am îmbolnăvit de hernie de disc, lombosciatică, spondiloză, hepatită, bronșită acută, hipoacuzie 80% care și-au produs consecințele până în ziua de azi. Perioada cât am fost privat de libertate – de peste 4 ani, împrejurarea că, în comunitatea din care făceam parte mi-a fost afectată reputația, iar prin condamnarea abuzivă, am fost supus la suferințe fizice și psihice, mi s-a știrbit onoarea, demnitatea și mi s-a îngrădit libertatea, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege și am fost lipsit de posibilitatea de a-mi continua studiile și de a obține venituri corespunzătoare, toate acestea reprezintă atât pierderea suferită, cât și beneficiul nerealizat.
Față de toate aceste considerente, solicit onoratei instanțe să rețină că cererea subsenatului de acordare a despăgubirilor este întemeiată de date fiind prevederile L.221/2009 prin care se consfinteste caracterul politic al condamnării subsenatului iar la stabilirea întinderii acestora să aveți în vedere consecințele negative suferite, pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.
Precizăm de asemenea că prezenta cauză este scutită de taxe de timbru în conformitate cu prevederile art. 5 al. 3 din L.221/2009.
În drept, prevederile Legii 221/02.06.2009
Probe: înscrisuri, martori.
Anexez în copii certificare următoarele înscrisuri: cestrificatul de naștere Rus Vasile seria Nb, nr.026306; fișa de încarcerare nr. 107/31.12.1948 emisă de penitenciarul Oradea; foaie de transfer pentru serviciul ambulanței 00239; mandat de transfer 42187/949; extras din Sentința nr. 645/29.03.1949 a Tribunalului Militar Cluj; Sentința nr. 645/29.03.1949 a Tribunalului Militar Cluj; mandat de arestare emis de Parchetul Tribunalului Cluj 249/ la 08.04.1949; foaie de tranfer pentru serviciul ambulanței 252; copie după foaia matricolă penală; carnet de muncă Rus Vasile; Decizia nr.276/23.02.2006 privind acordarea calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă; livretul militare seria Cj nr. 054025 și Adresa de computare a pedepsei nr. 176 din 15.01.1951.
