Mircea Tulvan – student

 Născut la 26 septembrie 1926, în Săliştea de Vaşcău, jud. Bihor

Tatăl – Vasile, mama – Maria

Perioada de detenţie: 8 iunie 1948 – 29 ianuarie 1953

Condamnat la 3 ani pentru că a „activat în organizaţia legionară de la Silvicultură”, după expirarea pedepsei a mai rămas închis încă un 1 an şi 8 luni

Centre de detenţie: Ministerul de Interne, Jilava, Piteşti, Gherla, Poarta Albă, Bicaz

Absolvent al Liceului „Iosif Vulcan” din Beiuş, familia reuşeşte, cu mare greutate să-l trimită la Bucureşti unde se va înscrie, în anul 1946, la Facultatea de Silvicultură. În jurul orei 2.00, a zilei de 10 iunie 1948, este arestat şi condamnat la trei ani pentru că ar fi făcut parte dintr-o „unitate subversivă”.  În sarcina lui Tulvan Mircea, de 23 de ani,  se reţine, conform Sentinţei nr. 247 din 18 februarie 1949 emisă în Dosarul 233/1949 de către Tribunalul Militar Bucureşti secţia a II-a, faptul că de a fi activat într-o organizaţie legionară. „Această unitate subversivă activa în cadrul Facultăţii de Silvicultură din Bucureşti şi era condusă de Tonea S. Ion, fost legionar, participant la rebeliunea din 1941 şi care în 1945 şi-a reluat activitatea, primind însărcinarea de „şef” al întregului grup care se formase şi conspira la Silvicultură. Organizarea prevedea schematic „cuiburi” de militanţi corespunzători anilor de studiu, comandate de câte un „şef” de an, toţi subordonaţi comandantului de cuib pe facultate. Activitatea grupului subversiv se concretiza în şedinţe care se ţineau periodic în diferite locuri – cămin, pădurea Băneasa, pe marginea lacului Herăstrău. În mod conspirativ, inculpaţii, pentru îndeplinirea scopului urmărit în organizaţie, aveau misiuni diferite. Fiecare activist avea îndatorirea de a recruta cât mai multe elemente pentru a se asigura cadrele, iar pentru formarea acestora în scopul urmărit, pe lângă şedinţe, consfătuiri, acuzaţii, se antrenează în marşuri şi alte exerciţii cu caracter militar”, potrivit Sentinţei. Tulvan Mircea ar fi activat în această organizaţie subversivă, a luat parte la şedinţe, a plătit cotizaţii, a donat pentru ajutorul legionar, executând marşuri şi alte exerciţii.

În realiatete, Mircea Tulvan ne-a precizat că nu a activat în nicio organizaţie subversivă. „La cantina unde servea masa, exista un radio la care tinerii ascultau ultimele noutăţi din viaţa politică”, povesteşte acesta.

„Vedeai doar o dungă din cer. Celulele erau aşezate în pământ”, îşi aminteşte bihoreanul, Mircea Tulvan despre Jilava, adăugănd că „era foarte neplăcut să asişti ca 60 de oameni să-şi facă nevoile. La unii funcţiona stomacul mai bine, la alţii mai rău”. A asistat la procesul de reeducare de la Piteşti şi Gherla. Acesta povesteşte cum, înfometate, victimelor reeducării li se oferea o gamelă cu fasole „cu un pumn de sare”, după care le era refuzată chiar şi un strop apă.

Născut la data de 27 septembrie 1929, în Săliştea, jud. Bihor
Tatăl – Gheorghe, mama – Ana
Perioada de detenţie: 26 aprilie 1956 – 28 aprilie 1957
Condamnat la un an pentru agitaţie, în legătură cu evenimentele din 1956 din Ungaria
Centre de detenţie: Timişoara, Gherla

Student

A participat la întâlnirile studenţilor din Timişoara, care s-au solidarizat cu mişcările din 1956din Ungaria. „Toţi studenţii din Timişoara am fost arestaţi şi duşi pe frontiera cu iugoslavă, unde am fost cazaţi în cazărmi. Aici am fost interogaţi, după care am fost selectaţi şi condamnaţi. Am fost exmatriculaţi din facultăţi. Eu, care eram ultimul an, am aşteptat zece ani până am putut să dau examenul de stat”, ne-a povestiti Cornel Sălişteanu. La Gherla l-a impresionat vuietul lanţurilor târâte pe coridoare de deţinuţii politici cu ani grei de condamnare. „Eram impresionat de cum plângeau când erau bătuţi”, rememorează Cornel Sălişteanu. „Lipsa libertăţii era cel mai greu de suportat, de îndurat. Mai greu mi-a fost, însă, după ce am ieşit de acolo”, mărturiseşte Cornel Şălişteanu.

Născut la 24 octombrie 1941, în Săliştea de Vaşcău, jud. Bihor
Tatăl – Florian, mama – Carolina
Perioada de detenţie: 2 noiembrie 1956 – 2 mai 1960
Condamnat la trei ani închisoare pentru răspândire manifeste
Centre de detenţie: Oradea, Cluj, Aiud, Ocnele-Mari, Mărgineni

ELEV

Acesta în seara de 1 noiembrie 1956 a lipit câteva afişe confecţionate de el prin oraşul Beiuş, prin care îşi exprima nemulţumirea visavi de situaţia politică din ţară şi ocupaţia Armatei Sovietice.

La cei 15 ani împliniţi în urmă cu nouă zile, Bodea Traian Ulpiu, elev la Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuş, va fi arestat, la prima oră, la cursul de franceză, în ziua de 2 noiembrie 1956. Acesta va fi dus la sediul Securităţii din Beiuş, unde va fi ţinut până în jurul orelor 14.00-15.00, timp în care a fost supus unei tirade de bătăi, lovituri cu pălmile, pumnii, picioarele etc., fiind intimidat să recunoască că tatăl său ascultă Europa Liberă şi Vocea Americii sau că vecinul, preot, l-ar fi „instigat” să scrie astfel de manifeste.

Bodea Traian Ulpiu mai are, după 57 de ani, vizibile urmele ţigărilor stinse pe încheieturile mâinilor sale în ancheta de la Securitatea Oradea. În cele două luni şi jumătate de anchetă (2 noiembrie 1956-16 ianuarie 1957), tânărul de 15 ani a fost zilnic interogat, fie ziua, fie noaptea, cu bătăi şi ameninţări de către locot. major Lăcătiş Eugen, cel care, mai târziu, la Timişoara, a racolat-o pe Mona Muscă. “Fără să mă pot împotrivi, anchetatorul, fiind mult mai înalt şi mai puternic ca mine, mi-a pus cătuşele prinzându-le dincolo de spătarul scaunului, încât nu-mi puteam mişca  mâinile. A luat ţigara încă aprinsă, apoi trecând în spatele meu, mi-a pus-o pe pielea mâinii, deasupra încheieturii. A ţinut-o acolo până s-a stins. Mirosea a piele arsă, mă durea, dar nu insuportabil şi, ca la Beiuş, nu am lăsat să-mi scape niciun geamăt. După mai mult de cinzeci de ani port, la amândouă mâinile, semnele arsurilor repetate de la ţigările locotenentului major de securitate Eugen Lăcătiş”, scrie Traian Bodea în volumul său de memorii “Adolescenţi în zeghe”.

„Dimineaţa, la Penitenciarul Oradea primeam o fiertură fadă care se numea cafea. Fiertura de la prânz era o zeamă uneori cu nişte cartofi fărâmaţi sau cu sfeclă, fasole, ba chiar vinete, toate având un gust mizerabil. Celulele de pe celularul unde erau deţinuţii politici aveau aprox 3 m pe 3, cu ciment pe jos, fără sobe, cu un geam nu mare, sub care era chibla din lemn pe post de WC şi un alt vas de lemn pentru apă”, povesteşte Bodea Traian Ulpiu.  Acesta recunoaşte că, în perioada de timp cât a stat la Oradea, nu a avut vorbitor, dreptul de a primi pachet sau de a le scrie părinţilor.

Bodea aminteşte că, printre cele mai greu de îndurat umilinţe de la Oradea, i s-au părut aceste percheziţii, când dezbrăcaţi, deţinuţii erau scoşi pe hol, aliniaţi şi ţinuţi minute în şir în aşteptare. Imaginea acestor trupuri groteşti, cu pielea atârnând, i-a rămas şi după 57 de ani profud întipărită în minte.

INFORMAŢII SUPLIMENTARE ÎN CHESTIONARUL BODEA TRAIAN ULPIUS chestionarbodeapdf

Născut la 9 iunie 1928, în Gruilung, Bihor
Tatăl – Alexandru, mama – Ana
Perioada de detenţie: 11 aprilie 1958 – 23 iunie 1964
Condamnat la 10 ani închisoare pentru organizaţie subversivă, alături de Mihele Ştefan, Oprea Dumitru, Bozânta Dumitru, Bădiceanu Nistor, execută 6 ani şi 2 luni
Centre de detenţie: Oradea, Sălcia
Şef serviciu

„În 9 aprilie 1958 m-au arestat de la locul de muncă IRTA, două persoane de la Poliţie, Voitiş Şerban şi unul Vancea, sub un pretext: şi anume că ar fi primit ei o înştiinţare cum că de la locul de muncă aş fi sustras materiale piese auto. Le-am spus: veniţi de faceţi percheziţie domiciliară. Nu au găsit nimic. În schimb, în biblioteca mea au găsit un caiet cu poezii cu caracter de dragoste, scrise de un fost deţinut politic, Oprea Dumitru. Şi au găsit caietul ăsta, parcă au ştiut de la început ce să caute”, relatează Alexandru Robu. Acesta povesteşte faptul că, în anii 1958-1959, la Penitenciarul Oradea, valoarea calorică a alimentaţiei oferite nu depăşea 800 de calorii.

Născut la 23 august 1941, în Cetariu, jud. Bihor
Tatăl – Zsigmond, mama – Maria
Perioda de detenţie: 8 noiembrie 1960 – 24 iunie 1964
Condamnat la 5 ani închisoare pentru că a „scris niste lozinci pe pereţi: Plecaţi de aici! Jos comunismul!”; execută 3 ani şi 7 luni
Centre de detenţie: Oradea, Jilava, Luciu Giurgeni
Elev

Petri Iosif îşi aminteşte că arestaţii aduşi la Securitatea din Oradea erau bătuţi la tălpi după ce erau puşi cu picioarele în apă. Dacă mâncare nu primeau, în schimb gardienii se dovedeau deosebit de generoşi în a le oferi arestaţilor „apă sărată”. „La izolator trei zile nu primeai mâncare, numai apă. Din oră în oră, mă intrebau: -Apă sărată, nu vrei? -Nu vreau, dacă nu-mi daţi apă dulce mai bine să mor. Am leşinat, au venit, au turnat o găleată cu apă peste mine. Motivul izolării: am bătut în perete. Nu era pat, dormeam pe picioare … dacă ai avut atâta loc 50X50 cm. La închisoare a fost altfel, noaptea puneau un pat de fier fără nimica”, povesteşte Petri Iosif. În timpul anchetei din anul 1960, a stat singur timp de 5 luni, uitând să vorbească. La acea vreme, sediul Securităţii era pe strada Dunărea, visavi de Spitalul Militar din Oradea „Aproape am uitat să vorbesc. Numai cu anchetatorul, când m-a dus chiar mi-a plăcut; chiar dacă mă băte, mai discutam”, rememorează el cele 11 luni din ancheta de la Securitatea Oradea. Scoaterea la anchetă era pentru mulţi o bucurie, arestaţii bucurându-se că mai văd o faţă, că mai pot schimba o vorbă.