Născut la 16 decembrie 1904, în Fărcaşa, jud. Sălaj
Tatăl – Paul, mama – Iulina
Arestat în mai multe rânduri, fără a fi condamnat: 19 august – 25 august 1947 la Penitenciarul Oradea, 29 octombrie 1948 – 27 februarie 1949 la Mănăstirea Neamţ, apoi tranferat la Căldăruşani, iar din 25 mai 1950 până în aprilie 1955 la Sighet, tranferat la Jilava, va fi eliberat de la Penitenciarul Oradea în octombrie 1955.
Condamnat în 1958 la 25 de ani muncă silnică, pedeapsă executată între 5 sepetembrie 1958 – 29 iulie 1964
Locuri de detenţie: Oradea, Jilava. Galaţi, Botoşani
Canonic
Pentru zona de vest şi nord-vest a României, „în chip tradiţional” credincioşii au fost ataşaţi valorilor democratice susţinute de partidele istorice şi mai ales de PNŢ . Fruntaşii locali ai naţional-ţărăniştilor proveneau din rândurile elitei greco-catolice, astfel că odată declanşată prigoana împotriva lor, autorităţile îşi atingeau un scop dublu: lichidarea opozanţilor politici, respectiv lovirea în rezistenţa Bisericii Greco-Catolică, pentru care s-a creionat deja un plan în vederea desfiinţării. Mai mult, secretarul general al PCR, Gheorghe Gheorgiu-Dej declara că Biserica catolică (greco-catolică) a fost ultimul obstacol în calea realizării democraţiei populare . Aşa se explică faptul că în valul de arestări din august 1947 operat de Inspectoratul Regional de Siguranţă Oradea cad victime clericii greco-catolici bihoreni.
Canonicul Coriolan Tămâian , rectorul Academiei Greco-Catolice din Oradea , a desfăşurat o amplă rezistenţă împotriva politicii de desfiinţare a Bisericii Unite şi a obligaţiei trecerii enoriaşilor greco-catolici, în frunte cu liderii lor spirituali, la ortodoxism . Acesta ajunge în Penitenciarul Oradea pe data de 19 august 1947, după ce în prealabil ar fi petrecut câteva săptămâni în închisoarea de la Cetatea Oradea . A fost eliberat pe data de 25 august 1947 . Un an mai târziu, a fost arestat din nou împreună cu preoţii Vasile Barbul şi Aurel Ghilea, fiind torturat în chip bestial: i-au fost vârâte mâinile în foc, a fost bătut fără milă . „Nu ştiu ce s-a întâmplat acolo (la Securitate – n.n.), numai ce mi-a spus părintele Tămâian … i s-a dat sedative sau ce, că numai a văzut declaraţia (de trecere la ortodoxism) semnată. Părintele Tămâian s-a prezentat la Episcop, s-a dus şi la Nunţiatură şi a spus ce s-a întâmplat, făcând cerere de iertare”, mărturiseşte într-un interviu preotul greco-catolic Vasile Andercău . Pe data de 29 octombrie 1948 va fi din nou arestat împreună cu Episcopul greco-catolic Valeriu Traian Frenţiu şi timp de 17 ani a fost chinuit pentru că a refuzat să accepte trecerea la ortodoxie. La început a fost dus, împreună cu 25 de deţinuţi preoţi şi călugări greco-catolici, la Mănăstirea Neamţ, de unde a fost trimis la Căldăruşani, fiind ţinut acolo din 27 februarie 1949 până la 25 mai 1950 , apoi transferat la Sighet. În aprilie 1955 când închisoarea din Sighet a fost desfiinţată, canonicul Coriolan Tămâian a fost transferat la Jilava, unde a stat cinci săptămâni, apoi a ajuns din nou la Penitenciarul Oradea, unde avea să rămână până în octombrie 1955, într-o completă izolare. În 1955 a fost eliberat .
Nu a abandonat lupta, continuând să-şi sprijine colegii . În baza unui mandat din 5 septembrie 1958 este din nou reţinut sub acuzaţia de uneltire. Este rearestate pe 4 septembrie 1958 şi depus la Penitenciarul Oradea pe 25 iunie 1959 , fiind „chinuit sistematic în 101 anchete de câte patru ore fiecare” . Condamnarea sa va viza 25 de ani de teminţă grea. Fiind transferat la 20 octombrie 1959 la Gherla . În vara anului 1964 a fost eliberat . De atunci şi până la moartea sa, care a survenit în 20 mai 1990, în urma unui a unui accident vascular cerebral suferit în 1989 , a fost Ordinarul Diecezei Române Unite din Oradea.
Autor: Cristina PUŞCAŞ
Reproducerea, chiar şi parţială, prin orice mijloace, inclusiv prin fotocopiere sau prin introducerea în sisteme electronice de procesare a datelor, necesită în prealabil aprobarea scrisă a autorului.
