Uitarea înseamnă o nouă condamnare. Episodul 9: Lungul drum spre libertate. Papp Iuliu

Seria de filme documentare „Uitarea înseamnă o nouă condamnare”, este un proiect început în cadrul Școlii de vară Astra, organizat de Festivalul de Film și Istorii Râșnov și susținută de Black Sea Trust. Materialul video-documentar urmărește, timp de zece episoade, să aducă în spațiul public mărturiile directe ale foștilor deținuți politic bihoreni care au cunoscut ororile Gulagului românesc în perioada comunistă.

Al noulea episod – „Lungul drum spre libertate”, îl are protagonist îl are protagonist pe Papp Iuliu ospătar, care se hotărăşte, în vara anului 1960, ca împreună cu fratele său Ştefan, să treacă frontiera înot. Ei traversează Dunărea, înot, în noaptea de 2 august 1960, fiind prinși de autoritățile sârbești care îi predă celor românești. Papp Iuliu a fost condamnat la 8 ani închisoare, iar fratele la 10 ani. A trecut pe la Securitatea din Timișoara, Penitenciarul Gherla, Jilava și Periprava. A fost pus în libertatepe 24 iunie 1964. După eliberare a lucrat ca ospătar, apoi șef de sală la hotelurile din Băile Felix. Are o fiică, Cecilia, şi un nepot.

Echipa proiectului este formată din Cristina Liana Pușcaș – cercetător, Ana-Maria Borz – studentă la Istorie și Andreea Bot – studentă la Jurnalism, ambele de la Universitatea din Oradea, iar consultanți sunt Dr. habil. Cosmin Budeancă – Fundația Culturală Memorie și Mihai Dragomir – Asociația Mioritics. Parteneri: Asociația Cei 40 de Mucenici Asociația Foștilor Deținuți Politici din România – Filiala Bihor; Muzeul Țării Crișurilor – Complex Muzeal; Departamentul de Științe Politice și Științele Comunicării și Departamentul de Istorie din cadrul Facultăților de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării de la Universitatea din Oradea; Clubul Monarhistilor din Bihor. Parteneri media: www.oradeaindirect.ro www.uzpbihor.ro Mulțumiri: Adrian Ardelean www.memoriarezistentei.ro

Publicat în by Cristina Puscas în Uitarea

Comments are closed.