Adrian Mărăscu – funcţionar (?)
Născut la 3 iunie 1930, în comuna Batăr, jud. Bihor
Tatăl – Gheorghe, mama – Maria
Perioada de detenţie: 27 mai 1948 – 10 mai 1949, pentru că s-ar fi încadrat în organizaţia subversivă legionară „Vulturii Carpaţilor”, din Beiuş; 11 noiembrie 1951 – 31 iulie 1964
Condamnat la 25 de ani pentru că a făcut parte în Lotul “Beiuşenilor”
Centre de detenţie: Oradea, Jilava, Cavnic, Baia Sprie, Gherla, Aiud
Mărăscu Adrian (n. 3 iunie 1930), din comuna Batăr – Bihor, tatăl Gheorghe, mama Maria, absolvent a 8 clase de liceu. Potrivit Hotărârii de trecere în evidenţă pasivă din 13 ianuarie 1965, Mărăscu Adrian „în anul 1948 s-a încadrat în organizaţia subversivă legionară „Vulturii Carpaţilor”, din Beiuş”, fiind şeful unui cuib de legionari din comuna Finiş. „În anul 1948 mai 27, am fost reţinut de către organele securităţii Oradea, fiind acuzat de a fi făcut parte din org. legionare din Beiuş. Am fost reţinut până în anul 1949 mai 10. … s-a constat că nu sunt vinovat”, consemnează Mărăscu Adrian, într-o adresă către Procuratura Generală a R.S.R., datată 15 decembrie 1971. Ulterior va fi rearestat pe data de 11 noiembrie 1951, în timp ce executa stagiul militar la Maglavit, Dolj, printre capetele de acuzare se numără că şi-a procurat cartea „Etica legionară”. „În procesul verbal de percheziţie domiciliară nu figurează nicio carte pentru care sunt acuzat. … În timpul detenţiei am întrebat deţinuţi în penitenciar care avusese activitate legionară dacă ştiau de existenţa acestei cărţi şi mi s-a răspuns că nu au auzit nici ei de ea”, menţionează Mărăscu. În plus, fostul deţinut politic în cursul anului 1971, se adresează Bibliotecii Centrale de Stat pentru a-i preciza dacă, în depozitul său, se află o astfel de carte. Răspunsul a fost invariabil: „Cartea cu titlul „Etica legionară” nu se află în fondurile Bibliotecii Centrale de Stat a R.S.R.”, dovedind, încă odată, că sistemul comunist pentru a-şi anihila duşmanii, s-a folosit de cele mai mârşave mijloace, invetând fapte ireale.
La Securitatea Oradea, Mărăscu Adrian arată că declaraţia sa a fost depusă „sub imperiul constrângerii, bătăi, izolare într-un beci”. Mai mult, Mărăscu aminteşte că pentru a-l obliga să recunoască acuzarea ce i se aducea a fost arestată şi sora lui, Mărăscu Felicia, în vârstă de 15 ani. „Într-o zi a fost adusă în celula nr. 7, celula de pedeapsă sora mea desculţă pe ciment în luna februarie, iar eu am fost dus la celula nr. 13 (Securitatea din Oradea), astfel ca să discut cu ea deşi convorbirile între deţinuţi erau interzise. Anchetatorul a ordonat sub-ofiţerului de serviciu să-mi deschidă vizeta celulei ca să pot auzi pe sora mea care plângea că este frig şi nu mai poate suporta situaţia în care se găsea. La câteva ore după asta, anchetatorul m-a chemat sus şi mi-a spus textul: că sunt criminalul surorii mele dacă nu recunosc ceea ce el a scris în declaraţie, pentru că o va ţine pe sora mea în condiţiile pe care mi le-a arătă până când mă voi hotărâ să semnez declaraţia”, mărturiseşte Mărăscu Adrian. Mărăscu Adrian va fi condamnat în Lotul „Beiuşenilor” prin Sentinţa nr. 1/1953 a Tribunalului Militar Teritorial Oradea la 25 de ani închisoare.
