Uitarea înseamnă o nouă condamnare. Episodul 10: Examenul de maturitate din închisorile comuniste. Ioan Filip

Seria de filme documentare „Uitarea înseamnă o nouă condamnare”, este un proiect început în cadrul Școlii de vară Astra, organizat de Festivalul de Film și Istorii Râșnov și susținută de Black Sea Trust. Materialul video-documentar urmărește, timp de zece episoade, să aducă în spațiul public mărturiile directe ale foștilor deținuți politic bihoreni care au cunoscut ororile Gulagului românesc în perioada comunistă.

Ultimul episod – „Examenul de maturitate din închisorile comuniste”, îl are protagonist pe Ioan Filip. Acesta era elev în clasa a VII-a la Liceul Alexandru Roman din Oradea când a fost recrutat de Nistor Bădiceanu să se alăture Organizației România Independentă. Arestat direct din sala de clasă, alături de alți colegi, a fost dus și încarcerat la sediul Siguranței Statului de pe strada Republicii nr. 52 din Oradea. A primit o condamnare de trei ani, dar a executat patru ani de detenție. A trecut prin închisoarea Oradea, Cluj Tribunal, Târgșor, Aiud, Peninsula, Cap Midia.

Echipa proiectului este formată din Cristina Liana Pușcaș – cercetător, Ana-Maria Borz – studentă la Istorie și Andreea Bot – studentă la Jurnalism, ambele de la Universitatea din Oradea, iar consultanți sunt Dr. habil. Cosmin Budeancă – Fundația Culturală Memorie și Mihai Dragomir – Asociația Mioritics. Parteneri: Asociația Cei 40 de Mucenici; Asociația Foștilor Deținuți Politici din România – Filiala Bihor; Muzeul Țării Crișurilor – Complex Muzeal; Departamentul de Științe Politice și Științele Comunicării și Departamentul de Istorie din cadrul Facultăților de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării de la Universitatea din Oradea; Clubul Monarhiștilor din Bihor. Parteneri media: www.oradeaindirect.ro www.uzpbihor.ro Mulțumiri: Adrian Ardelean www.memoriarezistentei.ro

Publicat în by Cristina Puscas în Uitarea

Comments are closed.