Născut la 26 decembrie 1913, în Inand, jud. Bihor
Tatăl – Gheroghe, mama – Floarea
Perioada de detenţie: 14 septembrie 1951 – 31 iulie 1964
Condamnat la 20 de ani muncă silnică, va executa 12 ani şi 10 luni
Locuri de detenţie: Arad, Timişoara, Jilava, Gherla, Capul Midia şi Aiud
Preot ortodox
Volum memorii: Ioan Bărdaş, Calvarul Aiudului,din suferinţele unui preot ortodox, Editura Anastasia, Bucureşti, 1999
Preotul Bărdaş Ioan, născut pe data de 16 decembrie 1913, în localitatea Inand, va executa 12 ani şi 10 luni o pedeapsă privativă de libertate pentru fapta de „uneltire” împotriva statului democrat-liberal . Arestat pe data de 14 septembrie 1951 va fi eliberat pe data de 31 iulie 1964 prin efectele Decretului de graţiere nr. 114 din 1964 . Preotului i se impută ca ar fi fost „în trecut” legionar şi că ar fi făcut parte din „mişcarea naţională de eliberare”. Absolvent al Academiei Teologice din Oradea îşi va exercita profesia, la început, în parohia Groşeni de Beliu, judeţul Arad, iar începând din 1946 se va transfera la Sâc, azi Sălişte de Beliu. Cu fraţii Stănescu, de la Bucureşti, unul avocat şi celălalt ofiţer aviator, parohul din Sâc va avea primele discuţii despre înfiinţarea unei „organizaţii de rezistenţă secretă, al cărei fir să meargă pe valea Crişului Alb”. Organizaţia funcţionează începând cu 1947, numele ei fiind „Horea, Cloşca şi Crişan”, iar printre membri se număra un inspector şcolar (Ioan Blăgăilă), învăţătorul din Beliu (Aurel Leucuţa), dar şi 30 de ţărani din zonă. În cursul lunii mai a anului 1948, Ioan Bărdaş este înştiinţat că se află pe lista de arestaţi, moment în care ia drumul Munţilor Codrului. „Din ziua aceea n-am mai dormit acasă, ci prin sat, pe la vecini, şi aşa am rămas fugar pe la poalele munţilor”, povesteşte în cartea sa de memorii preotul Bărdaşu . După trei ani de pribegie, pe data de 14 septembrie 1951 va fi arestat în urma unui denunţ . „Eram la Simion Valea, din Groşeni, sălăşluind în podul grajdului. …M-au dibuit pentru că
un pădurar m-a urmărit şi m-a denunţat. Îl cheamă Moise Poleacu”, îşi aminteşte Ioan Bărdaşu. Va fi condamnat la 20 de ani muncă silnică, şi va cunoaşte „calvarul” închisorilor de la Arad, Timişoara, Jilava, Gherla, Capul Midia şi Aiud, unde va petrece zece ani. Primul său popas a fost la Securitatea din Arad, unde a „stat singur în celulă de la 14 septembrie 1951 până în luna august 1952, deci aproape un an de zile” . A cunoscut celule de pedeapsă, pline cu apă. La Penitenciarul „Popa Şapcă” din Timişoara camerele erau de cinci metri pe şapte, pentru patruzeci de oameni, astfel că dormitul necesita o oarecare organizare: „pe la miezul nopţii, unul dintre noi comanda „fraţilor, întoarcerea” şi patruzeci de oameni se întorceau pe partea cealaltă. Comanda se repeta tot la două-trei ore din noapte” . Regimul de exterminare la care a fost supus presupune neapărat infometarea, frigul şi muncile cele mai grele. Culmea ironiei, întors din detenţie, Consistoriul Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române Oradea emite în şedinţa de 26 ianuarie 1965 o sentinţă prin care Ioan Bărdaş(u), alături de alţi trei preoţi (Bogdan Traian condamnat la 25 de ani muncă silnică, Ivănescu Gheorghe – 8 ani închisoare, respectiv Porumb Ioan – 6 ani), va fi oprit de la săvârşirea lucrărilor sfinte pe un timp egal cu timpul de detenţiune specificat în sentinţele de condamnare. Se reţine în sarcina lor faptul „de a părăsi parohia fără aprobarea Episcopului” şi că „au încălcat dispoziţiile care prevăd că parohul trebuie să locuiască în parohie”.
Autor: Cristina PUŞCAŞ
Reproducerea, chiar şi parţială, prin orice mijloace, inclusiv prin fotocopiere sau prin introducerea în sisteme electronice de procesare a datelor, necesită în prealabil aprobarea scrisă a autorului.
