Născut la 24 octombrie 1941, în Săliştea de Vaşcău, jud. Bihor
Tatăl – Florian, mama – Carolina
Perioada de detenţie: 2 noiembrie 1956 – 2 mai 1960
Condamnat la trei ani închisoare pentru răspândire manifeste
Centre de detenţie: Oradea, Cluj, Aiud, Ocnele-Mari, Mărgineni
ELEV
Acesta în seara de 1 noiembrie 1956 a lipit câteva afişe confecţionate de el prin oraşul Beiuş, prin care îşi exprima nemulţumirea visavi de situaţia politică din ţară şi ocupaţia Armatei Sovietice.
La cei 15 ani împliniţi în urmă cu nouă zile, Bodea Traian Ulpiu, elev la Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuş, va fi arestat, la prima oră, la cursul de franceză, în ziua de 2 noiembrie 1956. Acesta va fi dus la sediul Securităţii din Beiuş, unde va fi ţinut până în jurul orelor 14.00-15.00, timp în care a fost supus unei tirade de bătăi, lovituri cu pălmile, pumnii, picioarele etc., fiind intimidat să recunoască că tatăl său ascultă Europa Liberă şi Vocea Americii sau că vecinul, preot, l-ar fi „instigat” să scrie astfel de manifeste.
Bodea Traian Ulpiu mai are, după 57 de ani, vizibile urmele ţigărilor stinse pe încheieturile mâinilor sale în ancheta de la Securitatea Oradea. În cele două luni şi jumătate de anchetă (2 noiembrie 1956-16 ianuarie 1957), tânărul de 15 ani a fost zilnic interogat, fie ziua, fie noaptea, cu bătăi şi ameninţări de către locot. major Lăcătiş Eugen, cel care, mai târziu, la Timişoara, a racolat-o pe Mona Muscă. “Fără să mă pot împotrivi, anchetatorul, fiind mult mai înalt şi mai puternic ca mine, mi-a pus cătuşele prinzându-le dincolo de spătarul scaunului, încât nu-mi puteam mişca mâinile. A luat ţigara încă aprinsă, apoi trecând în spatele meu, mi-a pus-o pe pielea mâinii, deasupra încheieturii. A ţinut-o acolo până s-a stins. Mirosea a piele arsă, mă durea, dar nu insuportabil şi, ca la Beiuş, nu am lăsat să-mi scape niciun geamăt. După mai mult de cinzeci de ani port, la amândouă mâinile, semnele arsurilor repetate de la ţigările locotenentului major de securitate Eugen Lăcătiş”, scrie Traian Bodea în volumul său de memorii “Adolescenţi în zeghe”.
„Dimineaţa, la Penitenciarul Oradea primeam o fiertură fadă care se numea cafea. Fiertura de la prânz era o zeamă uneori cu nişte cartofi fărâmaţi sau cu sfeclă, fasole, ba chiar vinete, toate având un gust mizerabil. Celulele de pe celularul unde erau deţinuţii politici aveau aprox 3 m pe 3, cu ciment pe jos, fără sobe, cu un geam nu mare, sub care era chibla din lemn pe post de WC şi un alt vas de lemn pentru apă”, povesteşte Bodea Traian Ulpiu. Acesta recunoaşte că, în perioada de timp cât a stat la Oradea, nu a avut vorbitor, dreptul de a primi pachet sau de a le scrie părinţilor.
Bodea aminteşte că, printre cele mai greu de îndurat umilinţe de la Oradea, i s-au părut aceste percheziţii, când dezbrăcaţi, deţinuţii erau scoşi pe hol, aliniaţi şi ţinuţi minute în şir în aşteptare. Imaginea acestor trupuri groteşti, cu pielea atârnând, i-a rămas şi după 57 de ani profud întipărită în minte.
INFORMAŢII SUPLIMENTARE ÎN CHESTIONARUL BODEA TRAIAN ULPIUS chestionarbodeapdf
