(Sursa foto http://fericiticeiprigoniti.net/)
Născut la 28 martie 1926,
Tatăl – Elefterie, mama – Elena
Perioada de detenţie: 21 iulie 1952 – 29 iulie 1964
Condamnat la 20 de ani pentru înaltă trădare,
Va evada de la mina Cavnic împreună cu alţi 14 deţinuţi, în noaptea de 6 iunie 1953, urmând să petreacă 100 de zile în liberate.
Centre de detenţie: Piteşti, Jilava, Cavnic, Oradea (5 sepetembrie 1953 – martie 1954), Aiud, Jilava, Piteşti, Timişoara, colonia de muncă Ostrov
„Mai rău decât fusese la Oradea, nu putea fi!”
„Procedeul lanţurilor prinse cu lacăte nu l-am mai întâlnit în nici o altă puşcărie, de-a lungul întregii mele perioade de detenţie. Odată percheziţia terminată, ni s-au pus lanţuri la picioare. Brăţările de fier gros care ne cuprindeau gleznele aveau câte o gaură, prin care în mod normal se trecea un nit, care apoi era bătut pe nicovală. De data aceasta însă, brăţările lanţurilor ne-au fost fixate în jurul gleznelor cu căte un lacăt, a cărui toartăa fost trecutăprin găurile prevăzute pentru nituri. Astfel la greutatea lanţurilor se mai adăuga la fiecare picior şi greutatea unui lacăt “Sfinx”. Aceste lacăte, facute dintr-un bloc masiv de metal aveau mai multe modele. Binenţeles căcele care ni s-au atârnat la picioare au fost din modelul cel mai mare”
„Din raţiile prevăzute pentru deţinuţi, Tilici îşi creştea şi întreţinea câţiva porci, pentru nevoile lui şi ale familiei”
„Sosise a doua oară în acea dimineață „sicriul”. Lada rămăseseră deschisă, în plină bătaie a soarelui. Ne-am dat seama că înăuntru avea loc un proces de fermentație, ceea ce făcea ca suprafața materiei suspecte din ladă să se umfle. Încet, încet s-a transformat o spumă brum-roșcată, care a început să crească și să se umfle, depășind marginile lăzii. Lada își merita numele de „sicriu” căci mirosul pe care il lăsa era neândoielnic de stârv. Ne-am lămurit asupra misteriosului conținut al „sicriului”, destinat să ia drumul bucătăriei:era vorba de bojoci de vită! … După o vreme s-a făcut simțit și s-a răspândit în toată închisoarea, devenint tot mai persistent și culminând în momentul când deținuții de drept comun au început să transporte pe diferitele secții ciuberele cu mâncarea de prânz. În timpul împărțiri mesei pe celularul nostru, duhoarea devenise insuportabilă. Mirosul bojocilor stricați, amestecați cu arpacaș, era de-a dreptul insuportabil și-mi făcea greață.”
Ion Ioanid, Închisoarea noastră cea de toate zilele
