(Sursa foto: Arhiva Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei Sighet)
Născut la data de 9 noiembrie 1921, în localitatea Ioneşti, regiunea Craiova
Tatăl –Stancu, mama – Polina
Perioada de detenţie: 2 iulie 1948 – 29 mai 1954, executat
Condamnat la 15 ani muncă silnică
Centre de detenţie: Valea Nistrului, Oradea (29 august 1953 – 29 mai 1954)
În noaptea de 6/7 iunie 1953, Ţucă şi alţi trei deţinuţi (Petru Românu, țăran bănățean din Domașnea, Ioan Coțofan, din Soroștin, județul Sibiu, și Neculai Miron, ceferist din Moldova) vor evada de la minele de plumb de la Valea Nistrului.
Acesta pentru a evada a calculat cu mare precizie ca vagonetul cu dinamită să explodeze chiar sub punctul de pază. Ghereta a fost aruncată în aer, iar ostaşul rănit. Prin breşa obţinută, Marin Ţucă şi cei trei camarazi au reuşit să evadeze.
Odată prinşi au fost încarceraţi pe data de 29 august 1953 la Penitenciarul Oradea, urmând ca mai apoi să fie judecaţi de instanţa locală. Din cei patru, doar Marin Ţucă, de 33 de ani, căpitan în Regimentul 1 Artilerie Craiova, fiu de preot din judeţul Dolj, a fost executat, celorlalţi comutându-li-se condamnarea la muncă silnică pe viaţă. Potrivit orădeanului Onaca Cornel, Ţucă ar fi fost împuşcat la 29 mai 1954 la 15-16 kilometri de Oradea, în afara satului Leş, spre Miersig. Fişa sa matricolă penală indică şi ea faptul că, la data de 29 mai 1954, a fost predat de către Penitenciarul Oradea Regionalei MAI Oradea pentru executare.
Bihoreanul Cornel Onaca, care s-a aflat în aceeaşi perioada în temniţa orădeană, relatează în cartea sa Martori şi martiri din temniţele comuniste, că, după 40 de ani, a citit într-un ziar local, mărturia medicul legist D.B., care ar fi asistat la această execuţie:
„Era o noapte senină (29 mai 1954), aşa că în faţă am văzut păduricea din apropiere. … După ce l-au coborât din maşină, la lumina unui felinar, grefierul i-a citit lui Marin Ţucă, căi se respinge graţierea. L-am văzut abia atunci – un tip palid, tuns ca deţinuţii. Foarte palid. Un tânăr între 30 – 35 de ani. … Arăta destul de slăbit. Sta calm, privind drept, fărăsăscoatăun cuvânt. Dupăce a terminat grefierul de citit, plutonierul l-a întors cu spatele şi l-a împuşcat în cap. Acolo, lângămaşini. A căzut aproape de picioarele mele. Eram înmărmurit. Se zbătea ca un pui de găină, la care i-ai tăiat capul. „Tovarăşul doctor, constataţi …”, mi-a zis plutonierul. „Ce să c onstat? Căse zbate!” am strigat eu. „Fie-ţi milă şi mai împuşcă-l!”. Şi i-a mai tras două gloanţe în cap”.
