NOUTATI

RIZEA GHEORGHE – pădurar

Publicat în by Cristina Puscas în Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

Rizea gheorghe
(Sursa foto: Arhiva Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei Sighet)
Născut la 16 noiembrie 1900, Nucşoara, jud. Argeş
Tatăl – Tănase, mama – Ecaterina
Perioada de detenţie: 28 mai 1950 – 18 decembrie 1963
Codamnat la 15 ani muncă silnică fiind “în legătură cu fugari pe care îi alimenta” din grupul de rezistenţă armată “Haiducii Muscelului”.
Centre de detenţie: Jilava, Gherla, Oradea, Aiud, Galaţi, Botoşani

Rizea gheorghe (1)

În 1955, la Oradea se afla şi Rizea Gheorghe, soţul eroinei de la Nucşoara, Elisabeta Rizea, condamnată la 15 ani de detenţie. Acesta a fost adus de la Penitenciarul Gherla.
În casa familiei Rizea, de la Nucşoara, a fost depus jurământul de credinţă al grupului de rezistenţă armată „Haiducii Muscelului”. Gheorghe Rizea a fost urmărit de Securitate şi bătut crunt pentru a divulga unde se ascund partizanii din munţi.
“În mijlocul saltelelor izmenele, băgate acolo. … când le desfac, numai piele şi sânge. Cum îl bătuse … şi el, ca să nu văd io, le-a ascuns” Elisabeta Rizea

REMUS RADINA – ofiţer

Publicat în by Cristina Puscas în Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

remus radina
(Sursa foto http://fericiticeiprigoniti.net/)
Născut la 9 aprilie 1924, la Segarcea, regiune Craiova
Tatăl – Iordache, mama – Eufrosina
Perioada de detenţie: 2 noiembrie 1949 – 29 august 1954; 25 decembrie 1956 – 1960
Centre de detenţie: Jilava, Peninsula, Poarta Albă, Galeş, Oradea (iulie – 29 august 1954), Timişoara, Gherla

În data de 2 noiembrie 1949 trece fraudulos graniţa în Iugoslavia, prins, va fi extrădat în România.
La Poarta Albă, Radina declară greva foamei pe data de 17 februarie 1954. Lui i se alătură printre alţii şi Cicerone Ioniţoiu şi orădeanul, Haiduc Iosif. Administraţia de la Poarta Albă a apelat la alimentarea cu forţa a lui Radina, utilizânduse o metodă barbară, însă Radina a realizat un record a grevei foamei şi setei de 26 de zile.
„Îmi astupa gura şi nasul cu mâinile, sufocându-mă. Când deschideam gura pentru a respira, îmi introducea un fier între dinţi, apoi introducea un furtun destul de gros pânăîn stomac, fixa pâlnia şi turna lichidul” Remus Radina, Testamentul din morgă
În lungul său periplu prin zecile de locuri de privaţiune concepute de regimul comunist, Remus Radina s-a oprit şi el la Oradea, unde a ajuns alături de Ioniţoiu în iulie 1954, fiind eliberat pe 29 august acelaşi an.
La Gherla, într-una dintre numeroasele sale izolări, în mai 1958 a fost închis în morgă.

Monsenior PAVEN I. IUSTIN – student Chimie şi Teologie

Publicat în by Cristina Puscas în Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

Justin Paven
(Sursa foto: Arhiva Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei Sighet)
Născut la 1 iunie 1952, la Bucureşti
Tatăl – Ion, mama – Ana
Perioada de detenţie: arestat 21 aprilie 1949; din 18 aprilie 1952 până 18 aprilie 1954 reţinut administrativ; 30 decembrie 1958 – 29 iulie 1964;
Centre de detenţie: Piteşti, Jilava, Târgu Ocna, Caransebeş, Oradea (început iulie – 20 iulie 1960), Aiud, Ostrov, Caransebeş

Prima data a fost condamnat la 3 ani în calitate de membru al unei organizaţii studenţeşti regaliste, numită „Stema Ţării”. La acea dată era student al Facultăţii de Chimie. Ororile prin care a trecut în procesul „demascării” au lăsat urme adânci în sufletul său, astfel încât după eliberare sa înscris la Teologie. Considerat că nu este suficient de reeducat, a fost rearestat pe data de 30 decembrie 1958, primind o nouă condamnare pentru uneltire de 18 ani.
La începutul lunii iulie 1960 a ajuns la Penitenciarul Oradea, urmând ca pe 20 a aceleiaşi luni să fie transferat la Aiud. Graţiat în 1964, a fost hirotonit diacon, apoi preot, iar douădecenii mai târziu a fost numit episcop greco-catolic în diaceza Maramureş. Consacrarea sa a fost contestată de ierarhii greco-catolici, prin prisma faptul că acest lucru ar fi fost făcut de către episcopul Ion Dragomir, într-o perioadă a vieţii sale când ar fi suferit de tulburări mintale.

ONEŢ ROMAN – plugar

Publicat în by Cristina Puscas în Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

15.Onet Roman
(Sursa foto: Institutul de Investigarea Crimelor Comunismului şi a Memoriei Exilului Românesc)

Născut la 2 iunie 1920, în localitatea Mătiseşti

Tatăl – ….., mama – Rafila

Perioada de detenţie: 28 august 1954 – 27 iunie 1955

Centre de detenţie: Securitatea Oradea, Penitenciarul Oradea

S-a alăturat grupului Şuşman, însă, în 1952, după descoperirea ascunzătorii partizanilor, grupul s-a despărțit. Roman Oneţ împreună cu fratele său vitreg, Mihai Jurj, şi cumnata sa, Lucreţia Jurj, au trecut munţii în Bihor, îndreptându-se spre Beiuş.

Trădaţi de ultima lor gazdădin Sudrigiu (Bihor), cei trei fugari s-au trezit încercuiţi de trupele de Securitate în 28 august 1954.
Onet Roman- Dosar I256757, vol 3, f. 39.tif

Mihai Jurj foarte grav rănit, Lucreţia şi Roman, plini de sânge şi cu răni numeroase, au fost încătuşaţi şi duşi la Securitatea Oradea. Mihai Jurj a murit în aceeaşi zi, iar ceilalţi doi au fost supuşi unui aspru regim de detenţie la Securitatea Oradea.

Pe 12 februarie 1955, Roman Oneţ este transferat la Penitenciarul Oradea

Prin sentinţa nr. 53 din 1955 a Tribunalului Militar Oradea a fost condamnat la moarte.

A fost predat pe 27 iunie 1955 Regiunii MAI Oradea pentru executare.

ADRIAN MARINO – critic literar, fost asistent al lui George Călinesc

Publicat în by Cristina Puscas în Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

Marino Adrian

(Sursa foto: Arhiva Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei Sighet)
Născut la 5 septembrie 1921, la Iaşi
Tatăl – Nicolae, mama – Ecaterina
Perioadă detenţie: 22 februarie 1949 – 19 februarie 1957; domiciliu obligatori în Bărăgan până în 1964
Condamnat la 10 ani pentru multiplicare și difuzare de texte ale „Școlii de cadre”, din cadrul Tineretului Universitar Național-Țăranist,
Centre de detenţie: Jilava, Aiud, Oradea, Caransebeş, Periprava şi Ocnele Mari

MARIN ŢUCĂ – ofiţer artilerie

Publicat în by Cristina Puscas în Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

Marin Tuca3

(Sursa foto: Arhiva Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei Sighet)
Născut la data de 9 noiembrie 1921, în localitatea Ioneşti, regiunea Craiova
Tatăl –Stancu, mama – Polina
Perioada de detenţie: 2 iulie 1948 – 29 mai 1954, executat
Condamnat la 15 ani muncă silnică
Centre de detenţie: Valea Nistrului, Oradea (29 august 1953 – 29 mai 1954)

În noaptea de 6/7 iunie 1953, Ţucă şi alţi trei deţinuţi (Petru Românu, țăran bănățean din Domașnea, Ioan Coțofan, din Soroștin, județul Sibiu, și Neculai Miron, ceferist din Moldova) vor evada de la minele de plumb de la Valea Nistrului.
Acesta pentru a evada a calculat cu mare precizie ca vagonetul cu dinamită să explodeze chiar sub punctul de pază. Ghereta a fost aruncată în aer, iar ostaşul rănit. Prin breşa obţinută, Marin Ţucă şi cei trei camarazi au reuşit să evadeze.
Odată prinşi au fost încarceraţi pe data de 29 august 1953 la Penitenciarul Oradea, urmând ca mai apoi să fie judecaţi de instanţa locală. Din cei patru, doar Marin Ţucă, de 33 de ani, căpitan în Regimentul 1 Artilerie Craiova, fiu de preot din judeţul Dolj, a fost executat, celorlalţi comutându-li-se condamnarea la muncă silnică pe viaţă. Potrivit orădeanului Onaca Cornel, Ţucă ar fi fost împuşcat la 29 mai 1954 la 15-16 kilometri de Oradea, în afara satului Leş, spre Miersig. Fişa sa matricolă penală indică şi ea faptul că, la data de 29 mai 1954, a fost predat de către Penitenciarul Oradea Regionalei MAI Oradea pentru executare.
Bihoreanul Cornel Onaca, care s-a aflat în aceeaşi perioada în temniţa orădeană, relatează în cartea sa Martori şi martiri din temniţele comuniste, că, după 40 de ani, a citit într-un ziar local, mărturia medicul legist D.B., care ar fi asistat la această execuţie:
„Era o noapte senină (29 mai 1954), aşa că în faţă am văzut păduricea din apropiere. … După ce l-au coborât din maşină, la lumina unui felinar, grefierul i-a citit lui Marin Ţucă, căi se respinge graţierea. L-am văzut abia atunci – un tip palid, tuns ca deţinuţii. Foarte palid. Un tânăr între 30 – 35 de ani. … Arăta destul de slăbit. Sta calm, privind drept, fărăsăscoatăun cuvânt. Dupăce a terminat grefierul de citit, plutonierul l-a întors cu spatele şi l-a împuşcat în cap. Acolo, lângămaşini. A căzut aproape de picioarele mele. Eram înmărmurit. Se zbătea ca un pui de găină, la care i-ai tăiat capul. „Tovarăşul doctor, constataţi …”, mi-a zis plutonierul. „Ce să c onstat? Căse zbate!” am strigat eu. „Fie-ţi milă şi mai împuşcă-l!”. Şi i-a mai tras două gloanţe în cap”.

marin tuca1

marin tuca2

ION PANTAZI – locotenet

Publicat în by Cristina Puscas în Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

ion pantazi
(Sursa foto http://fericiticeiprigoniti.net/)
Născut la date de 26 iulie 1920, în București
Tatăl – Constantin (general), mama – Adriana
Perioada detenţie: 1 martie – 5 iunie 1946; 22 iunie – 20 decembrie 1948; 23 octombrie 1950 – 16 octombrie 1955; 10 noiembrie 1957 – 10 noiembrie 63; 10 noiembrie 1963 – 25 iunie 1964 domiciliul obligatoriu; 4 februarie 1978 arestat 4 zile in legătură cu acţiunile întreprinse de Paul Goma;
Condamnat în 1950 la 5 ani pentru tentativă de trecere a frontierei, face parte din lotul evadaţilor de la mina Cavnic, primind o condamnare de 11 ani;
Centre de detenţie: Securitatea din str. Uranus, Malmaison, Rahova, Jilava, Aiud, Baia Sprie, Cavnic, Oradea (5 sepetembrie 1953 – martie 1954), Aiud, Constanţa, Dej, Gherla; domiciliul obligatori: Bărăgan

După evadarea de la Cavnic, Ion Pantazi se îndreaptă spre Baia Mare, unde a fost găzduit pentru o zi de un activist de partid din localitate, dar după patru zile a fost prins când părăsea oraşul şi dus la Securitatea din Baia Mare.
„… am fost dus la Oradea, unde a întra-devăr a fost foarte prost”
„Este întradevă cea mai proastă închisoare pe care am cunoscut-o, şi nu este puţin spus, ţinând seama că, cu excepţia Moldovei, „partidul şi Guvernul” au avut largheţea de a-mi oferi ospitalitatea peste tot. Nu cred să existe în întreaga ţară un penitenciar mai rău ca cel din Oradea”.

Astăzi, când sunt în pragul „eliberării” şi, cu excepia Moldovei, a stufului şi a Canalului, pot afirma că am cunoscut bine toate penitenciarele din ţară, am certitudinea că Oradea este cel mai îngrozitor penitenciar.
Spaţiul este de doi metri şi jumătate pe doi şi jumătat. Fereastra înaltă cu geamuri spartă. Un pat de fier, o saltea complet ruptă în care mai este puţină pleavă … paiele doar amintire … pătura cu numele!
La Oradea, ajunge să constate, la prima vizită medicală că are doar 44 de kg.
Ion Pantazi, Am trecut prin iad

ION IOANID – avocat

Publicat în by Cristina Puscas în Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

ion ioanid

(Sursa foto http://fericiticeiprigoniti.net/)
Născut la 28 martie 1926,
Tatăl – Elefterie, mama – Elena
Perioada de detenţie: 21 iulie 1952 – 29 iulie 1964
Condamnat la 20 de ani pentru înaltă trădare,
Va evada de la mina Cavnic împreună cu alţi 14 deţinuţi, în noaptea de 6 iunie 1953, urmând să petreacă 100 de zile în liberate.
Centre de detenţie: Piteşti, Jilava, Cavnic, Oradea (5 sepetembrie 1953 – martie 1954), Aiud, Jilava, Piteşti, Timişoara, colonia de muncă Ostrov

„Mai rău decât fusese la Oradea, nu putea fi!”

„Procedeul lanţurilor prinse cu lacăte nu l-am mai întâlnit în nici o altă puşcărie, de-a lungul întregii mele perioade de detenţie. Odată percheziţia terminată, ni s-au pus lanţuri la picioare. Brăţările de fier gros care ne cuprindeau gleznele aveau câte o gaură, prin care în mod normal se trecea un nit, care apoi era bătut pe nicovală. De data aceasta însă, brăţările lanţurilor ne-au fost fixate în jurul gleznelor cu căte un lacăt, a cărui toartăa fost trecutăprin găurile prevăzute pentru nituri. Astfel la greutatea lanţurilor se mai adăuga la fiecare picior şi greutatea unui lacăt “Sfinx”. Aceste lacăte, facute dintr-un bloc masiv de metal aveau mai multe modele. Binenţeles căcele care ni s-au atârnat la picioare au fost din modelul cel mai mare”

„Din raţiile prevăzute pentru deţinuţi, Tilici îşi creştea şi întreţinea câţiva porci, pentru nevoile lui şi ale familiei”

„Sosise a doua oară în acea dimineață „sicriul”. Lada rămăseseră deschisă, în plină bătaie a soarelui. Ne-am dat seama că înăuntru avea loc un proces de fermentație, ceea ce făcea ca suprafața materiei suspecte din ladă să se umfle. Încet, încet s-a transformat o spumă brum-roșcată, care a început să crească și să se umfle, depășind marginile lăzii. Lada își merita numele de „sicriu” căci mirosul pe care il lăsa era neândoielnic de stârv. Ne-am lămurit asupra misteriosului conținut al „sicriului”, destinat să ia drumul bucătăriei:era vorba de bojoci de vită! … După o vreme s-a făcut simțit și s-a răspândit în toată închisoarea, devenint tot mai persistent și culminând în momentul când deținuții de drept comun au început să transporte pe diferitele secții ciuberele cu mâncarea de prânz. În timpul împărțiri mesei pe celularul nostru, duhoarea devenise insuportabilă. Mirosul bojocilor stricați, amestecați cu arpacaș, era de-a dreptul insuportabil și-mi făcea greață.”

Ion Ioanid, Închisoarea noastră cea de toate zilele

CICERONE IONIŢOIU – profesor istorie

Publicat în by Cristina Puscas în Locatarii Penitenciarului Oradea 1945 – 1977, NOUTATI | Leave a comment

Cicerone ioanitoiu - P 000348_6, fila 75
(Sursa foto http://fericiticeiprigoniti.net/)

Născut la 8 mai 1924, în Craiova
Tatăl – Ion, mama – Maria
Şeful tineretului naţional-ţărănesc de la Facultatea de Litere şi Filozofie Bucureşti
Perioada de detenţie: 1945 arestat, apoi în acelaşi an răpit de NKVD, poliţia secretă sovietică; 1947- ; 8 mai 1961 – 28 iulie 1964
Condamnat la 8 ani
Centre de detenţie: Văcărești, Peninsula, Poarta Albă, Jilava, Oradea (iulie – 10 august 1954), Aiud

„Aici închisoarea ne-a primit rece, cu aceeaşi ameninţare la sosire: Aici e Oradea! Nu vă mai merge! Aici e puşcărie!” Cicerone Ioniţoiu, Din ţara sârmelor ghimpate. Memorii
Cu toate că a „petrecut” în această temniţă doar o lună, din iulie 1954 până în 10 august 1954, contactul său cu regimul carceral la care a fost supus îl face să afirme faptul că comandantul închisorii Oradea Mare, căpitanul Tilici era „tot un zbir securist”.

TRAIAN DORZ

Publicat în by Cristina Puscas în NOUTATI, Tributul bihorenilor | Leave a comment

TRAIAN DORZ – liderul “Oastei Domnului”, poet
Născut la 25 ianuarie 1914, în Râturi – Mizieş, jud. Bihor
Tatăl – Constantin, mama – Maria
Perioada de detenţie: 30 decembrie 1947 – aprilie 1948; mai 1948; 12 februarie – noiembrie 1950; 25 decembrie 1952 – 2 iulie 1956; 13 martie 1959 – 22 iunie 1964; 3 august 1982 – 7 ianuarie 1983
A petrecut în temniţele comuniste 17 ani
Centre de detenţie: Seruritatea Beiuş, Oradea (20 ianuarie 1948 – ; 23 iunie 1950 – 2 noiembrie 1950), Deva, Cluj-Napoca, Gherla, Ghencea, Popeşi-Leordeni, Caransebeş, Periprava – Grind, Satu – Mare; domiciliu obligatoriu în localitatea Dropia

1965-TDORZ-LaUnAnDupaInchisoare

Traian Dorz, poet, este liderul spiritual al „Oastei Domnului”. Această asociaţie este considerată în rapoartele Securităţii „o asociaţie religioasă culturală în Eparhia ortodoxă română a Bihorului … înfiinţată în 14 iunie 1932 … în legătură cu Oastea Domnului din Sibiu. În cuprinsul Eparhiei Bihorului a avut vreo 2.000 de membri până în 1940. Există o ramură a Oastei Domnului … care în Bihor este reprezentată prin Traian Dorz. Această ramură alunecă spre sectarism …”
Calvarul său a început pe data de 30 decembrie 1947, odată cu abdicarea regelui Mihai. Traian Dorz a fost arestat după ce de Crăciun a organizat un program religios şi a distribuit alimente împreunii cu cei din Oastea Domnului la spitalul şi închisoarea din Beiuş. De la Beiuş, a ajuns la Securitatea din Oradea, de unde în 20 ianuarie 1948 a fost dus la Penitenciarul Oradea, după care alte trei luni, până în aprilie 1948, le-a petrecut la Gherla.
În mai 1948, a fost rearestat pentru trei săptămâni, fiind închis la Securitatea din Oradea. Începând din 12 februarie 1950 şi până în aprilie 1950 și-a petrecut viaţa la Securitatea Beiuş.
„Era ziua de 12 februarie 1950. Şi înjurându-mi Hristosul şi Dumnezeul meu, şi mama mea, începu să-mi dea palmele peste faţă, cu pumnii peste cap, cu genunchii în stomac… mă smuci de braţ şi cu un pumn şi cu un picior în spate, mă izbi” Traian Dorz, Hristos – mărturia mea
„Am încercat o nouă metodă de mâncare: când primeam bucăţica de pâine de dimineaţă, o fărâmiţam toată şi băgam fărâmiturile în buzunar. De acolo luam câte o fărâmitură mică şi o băgam la câte un răstimp în gură, spre a-mi prelungi astfel cât mai mult senzaţia mâncării” Traian Dorz, Hristos – mărturia mea
A fost readus la Securitatea din Oradea, iar din 23 iunie 1950 până în 2 noiembrie 1950 a fost închis din nou la Penitenciarul Oradea.

dorz2
„Cinci luni am trăit acolo …, din iunie până în noiembrie. La şoldurile uscate, de îndelungata zăcere pe scândurile goale sau acoperite doar cu rogojini rupte, mi se făcuse două bătături mari şi negre” Traian Dorz, Hristos – mărturia mea
Pe data de 24 decembrie 1952, pe numele lui Traian Dorz, la acea dată contabil în Simeria, a fost emis un ordin de internare pe o perioadă de 60 de luni, pentru faptul că ar fi „legionar”. A fost dus la Securitatea din Deva. În martie 1953 a fost transferat la Ghencea, în iulie, la Popeşti Leordeni, iar pe 2 noiembrie 1953 a ajuns la Caransebeş. A fost eliberat pe data de 2 iulie 1954, fiindu-i stabilit domiciliul obligatoriu în localitatea Dropia, de unde a plecat abia pe 2 iulie 1956. A fost rearestat pe data de 13 martie 1959 şi condamnat de către Tribunalul Cluj la 16 ani muncă silnică, fiind eliberat pe 22 iunie 1964, după ce a trecut pe la Gherla, Periprava etc.