Născut la 13 ianuarie 1933, la Sibiu
Tatăl – Traian, mama – Olga,
Perioadă de detenţie: 12 decembrie 1951-7 octombrie 1953; 1965-1967;
Condamnare de 5 ani pentru delict de uneltire în Lotul „Beiuşenilor”, alături de Brânzaş Liviu, Brânzaş Virgil, Aurora Dumitrescu (fostă Ilea), Popovici Ileana, execută 2 ani şi 11 luni
Locuri de detenţie: Penitenciar Oradea, Jilava, Lagăr Borzeşti, Oneşti, Aiud, Mina de plumb Valea Nistrului, Alba Iulia
Secretar la Gostat Holod, jud. Bihor

Informaţii suplimentare:
Experienţe carcerale în România comunistă, Coordonator Cosmin Budeancă, vol. III, Iaşi, Editura Polirom, 2009, volum apărut sub îngrijirea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

Chestionar Luscan Traian Romulus Dezideriu Pompidiu

NUME: LUSCAN

PRENUME: TRAIAN-ROMULUS

DATA NAŞTERII: 13 ianuarie 1933

LOCUL NAŞTERII: Sibiu

STUDII: Liceu profesional

ORIGINEA SOCIALĂ: Intelectual

RELIGIE: Greco-catolic

DATA ARESTĂRII: 12 dec. 1951

MOTIVUL CONDAMNĂRII:  Delict de uneltire

NUMĂR ANI CONDAMNARE: 5

DATA ELIBERĂRII: 7 oct. 1953

LOCURILE DE DETENŢIE: Sec. Oradea, Penitenciar Oradea, Jilava, Lagăr Borzeşti, Oneşti, Aiud, Mina de plumb Valea Nistrului, Alba Iulia

ADRESA: Beiuş

1. Ce vă amintiţi despre primii ani de comunism?
……………………………………………………………………………….
2. Cum aţi intrat în vizorul Securităţii?

Prin trădare.

3. Aţi simţit că sunteţi urmărit?

Nu.

4. V-a turnat cineva?

Da.

5. De unde v-au arestat?

Eram secretar la Gostat Holod.

6. Cum s-a realizat transportul?

Cu maşina.

7. Unde v-au dus?

Securitate Beiuş – Oradea.

8. Aţi fost amprentat, fotografiat, vi s-a făcut control medical, vi s-au confiscat obiectele personale, vi s-au dat alte haine?

Da.

9. Cât timp aţi stat izolat în celulă până la prima anchetă?

30 de zile.

10. Cum arăta celula? (suprafaţă, lumina, aerisirea, patul, aşternuturile, WC-ul, apa etc.)

2/1 – un geam mic cu gratii noaptea un bec de 20 W.

11. În timpul anchetei a-ţi avut în celulă un ,,tovarăş de suferinţă” care încerca să vă tragă de limbă?

Da – 7 zile.

12. Cum s-a realizat ancheta? (torturi, ameninţări, promisiuni, ziua sau noaptea)

Bătăi – ziua şi noaptea.

13. Cine va anchetat? Numele anchetatorilor.

Sublocotenent Voaşoadi, loc. maj. Wais.

14. Câte zile v-au anchetat?

4 luni.

15. Ce vă cereau să recunoaşteţi?

Activitatea subversivă.

16. Cât aţi rezistat până să semnaţi ce v-au cerut?

4 luni.

17. Cum v-aţi simţit după ce aţi recunoscut ce v-au cerut?

Nu am recunoscut numai o parte.

ÎNCHISOAREA ORADEA

18. Cât timp aţi stat în închisoarea de la Oradea?

5 luni.

19. Puteţi să descrieţi arhitectura interioară a închisorii/securităţii?

20. Ce nume de gardieni şi ofiţeri vă amintiţi de la penitenciarul/securitatea Oradea?

Penitenciar – fraţii Bungău.

21. Cum se purtau gardienii?

22. La ce regim de detenţie vă supuneau gardienii? (izolare, torturi, lipsă medicamente, lipsă hrană, înjurături etc.)

Cele subliniate.

23. Câte persoane erau într-o celulă?

La Sec. 1.
La Pen. 1 şi 2.

24. Cum arăta o celulă? (suprafaţa, lumina, aerisirea, patul, aşternuturile, WC-ul, apa)

25. De câte ori eraţi scoşi la duşuri?

O dată pe lună.

26. Cum era regimul alimentar? (ce primeaţi la fiecare masă, de câte ori se servea masa, ce cantitate şi ce fel de alimente)

Mizerabil
– Arpacaş
– Subproduse
– Varză acră

27. Câte kilograme aţi slăbit?

10-15 kg.

28. Ce boli aţi contactat?

Hepatita (în lagăr la Oneşti operat pe viu de apendicită).

29. Câte minute şi de câte ori vă scoteau afară la plimbare?

La Oradea niciodată.

30. Aţi primit pachete, scrisori sau vizite?

Nu.

31. Ce puteaţi face în timpul zilei? Cum vă petreceaţi o zi?

32. Aveaţi acces la cărţi, presă, radio, hârtie, creioane etc.?

Nu.

33. Ce discutaţi cu colegii?

34. Cum era de sărbători?

Trist.

35. Cum se realizau spovedaniile?

Nu am avut ocazia.

36. La ce cursuri de reeducare aţi participat?

Un am participat.

37. Existau trădători infiltraţi?

Da.

38. V-aţi bătut/torturat/trădat vreun coleg?

Nu.

39. Ce va amintiţi despre sinuciderile şi execuţiile din Penitenciarul Oradea?

Un cunosc cazuri.

40. Ce personalităţi aţi cunoscut?

Prof. Univ. Sociologie Hersene Traian.
Deputat – Popescu Ceica Ghe.

41. Faţă de alte locuri de detenţie pe unde a-ţi trecut, condiţiile din Penitenciarul Oradea au fost mai grele sau mai uşor de suportat?

La fel.

Alte închisori …………

42. Care au fost condiţiile de detenţie din celelalte penitenciare?

Rele.
Jilava, Aiud, Oneşti, Mina de plumb Valea Nistrului, Alba Iulia

43. Care au fost condiţiile de muncă?

De nedescris.

44. Care sunt cele mai vii amintiri?
………………………………………………………………………….

45. Ce anume v-a ajutat să nu cedaţi psihic?

Credinţa şi speranţa.

46. Care au fost cele mai grele momente?

Ancheta.

47. Cum era o celulă destinată izolării?

Ciment, apă, întuneric, lături.

48. La ce torturi aţi fost supus?
…………………………………………………………………………………………….

49. În timpul detenţiei sau după eliberare vi s-a propus să colaboraţi cu Securitatea? Cum au încercat să vă atragă? Prin promisiuni, şantaj sau stimularea sentimentului patriotic?

Prin şantaj, ameninţări.

50. În cazul în care a existat o colaborare, în ce a constat?

Nu.

51. Cum v-aţi refăcut viaţa după ieşirea din închisoare?

Foarte greu.

52. Ce regretaţi?

Că există şi azi comunişti la putere. Nu s-a votat legea lustraţiei

Născut la 11 ianuarie 1935, în Mizieş, jud. Bihor
Tatăl – Gavril, mama – Firoanda
Perioada de detenţie: 12 decembrie 1951 – 11 decembrie 1952
Condamnat la 3 ani închisoare în Lotul „Beiuşenilor”, pedeapsă redusă la 1 an în urma admiterii recursului
Centre de detenţie: Oradea, Formaţiunea Oneşti
Elev

Născut la 25 decembrie 1926, în Sâniob, jud. Bihor
Tatăl – Ioan, mama – Ecaterina
Perioada de detenţie: 18 februarie 1952 – 31 iulie 1964
Condamnat la 25 ani muncă silnică în Lotul „Beiuşenilor”, alături de Brânzaş Liviu, Aurora Dumitrescu (fostă Ilea), Popovici Ileana, Luscan Traian Romulus Dezideriu Pompidiu, a executat 12 ani şi 5 luni
A trecut prin închisorile: Oradea, Cluj-Napoca, Cavnic, Gherla, Aiud, Baia Sprie
Elev

Este fratele viitorului preot Brânzaş Liviu care a scris volumul de memorii – Raza din catacombă, accesibil online la adresa: http://www.miscarea.net/liviu-branzas-raza-din-catacomba.doc

Informaţii suplimentare:
Cornel Onaca, Martori şi martiri, Oradea, Editura Imprimeriei de Vest, 2000, p. 84

DOCUMENTE CNSAS din dosarul lui BRÂNZAŞ VIRGIL puse la dispoziţie de familia acestuia – virgilbranzaspdf

Născut la 16 decembrie 1930, în Sâniob, jud. Bihor

Tatăl – Ioan, mama – Ecaterina
Perioada de detenţie: 15 noiembrie 1951 – 31 iulie 1964
Condamnat la 25 ani închisoare pentru uneltire contra ordinii sociale, în Lotul „Beiuşenilor”, alături de Brânzaş Virgil, Aurora Dumitrescu (fostă Ilea), Popovici Ileana, Luscan Traian Romulus Dezideriu Pompidiu, execută 12 ani şi 9 luni
Locuri de detenţie: Oradea, Jilava, Cavnic, Gherla şi Aiud
Absolvent liceu la data arestarii

Liviu Brânzaş publică un volum de memorii – Raza din catacombă, accesibil online la adresa: http://www.miscarea.net/liviu-branzas-raza-din-catacomba.doc

Liviu Brânzaş s-a născut la 16 decembrie 1930, în satul Sâniob, judeţul Bihor, fiind al treilea din cei patru copii (Virgil, Sabina, Liviu şi Cornelia) ai lui Ioan şi Ecaterina Brânzaş.
Primele clase primare le-a urmat la şcoala din Sâniob, până în anul 1940, când în urma Dictatului de la Viena, s-a refugiat cu familia în localitatea Finiş. Aici a continuat şcoala primară.
A urmat cursurile liceului “Samuil Vulcan” din Beiuş, un liceu de tradiţie românească şi creştină.
În data de 15 noiembrie 1951 a fost arestat pentru activitate anticomunistă, după ce fusese ascuns în satele din munţi timp de doi ani.
În urma unui simulacru de proces, a fost condamnat la 25 de ani muncă silnică pentru “uneltire contra ordinei sociale”, aceeaşi condamnare primind şi fratele său Virgil Brânzaş (n. 25 dec.1926; d.:apr.1998). Astfel, au fost în închisoare tatăl, Ioan Brânzaş, şi cei doi fii: Virgil şi Liviu, asemeni altor familii de români, având “vinovăţia” de a fi crezut în Dumnezeu şi de a-şi fi voit iber neamul.
Va suferi, la fel ca fratele său Virgil, timp de 13 ani supliciul închisorilor comuniste: Oradea, Jilava, mina de plumb Cavnic, Gherla şi Aiud. Participă la marea grevă a foamei de la Aiud, în urma căreia sunt trimişi disciplinar la Gherla, în Zarcă.
La Aiud, a avut prilejul de a sta câteva luni, în aceeaşi celulă cu Părintele Dumitru Stăniloae, cu care a păstrat legătura şi după eliberarea din închisoare. Părintele Stăniloae (la fel ca şi ceilalţi preoţi pe care Liviu Brânzaş i-a cunoscut de-a lungul detenţiei) i-a adus imense câştiguri duhovniceşti, călăuzindu-l în duhul ortodoxiei strămoşeşti.
Este eliberat în anul 1964, odată cu toţi deţinuţii politici, dar din Zarca Aiudului.
În anul 1968 este admis pe primul loc la Institutul Teologic de grad universitar din Sibiu, iar după primul an de studii este hirotonit preot, fiind deja căsătorit şi având o fiică.
Este preot-paroh timp de 22 de ani în parohiile: Iacobeni, Tureni şi Suceagu. În acest timp, refuză să se supună interdicţiei de a face catehizarea copiilor, deoarece a considerat componenta creştină a educaţiei, ca pe o latură fundamentală şi definitorie a neamului românesc.
De la primul congres al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, devine duhovnic al Congreselor A.F.D.P.R.. Fiind înzestrat cu un verb penetrant şi având talentul de a “pune degetul pe rană”, cuvântările sale rostite cu aceste ocazii au fost declarate “Documente ale Congresului”. A avut o vie activitate publicistică în ziare şi reviste, în care a pledat consecvent pentru convingerile sale.
A trecut la cele veşnice joi, 3 septembrie 1998, la numai cinci luni după fratele său, Virgil.
În anul 1999 a fost publicată cartea “Martor într-un proces moral” care cuprinde majoritatea articolelor sale publicate în diferite ziare şi reviste, şi o parte din cuvântările rostite la Congresele A.F.D.P.R.

Articole:
http://www.fericiticeiprigoniti.net/liviu-branzas
http://www.crestinortodox.ro/parinti/parintele-liviu-branzas-126173.html
http://www.rostonline.org/rost/sep2005/pr-brinzas-biografie.shtml

Informaţii suplimentare:
Cornel Onaca, Martori şi martiri, Oradea, Editura Imprimeriei de Vest, 2000, p. 84

Documente CNSAS LIVIU BRANZAS CORECT

Născută la 13 februarie 1931, în Beiuş, jud. Bihor
Tatăl – Vasile V. Ilea – ziarist, a fost anchetat şi arestat, de asemenea, în două rânduri; mama – Popa Ioşana
Perioada de detenţie: 13 decembrie 1951 – 24 iulie 1953
Condamnată la 6 ani pentru uneltire în Lotul “Beiuşenilor”, alături de Brânzaş Liviu, Brânzaş Virgil, Luscan Traian Romulus Dezideriu Pompidiu, Popovici Ileana
Locuri de detenţie: Oradea, Jilava, Mislea, de unde se va elibera, împreună cu prietena ei Ileana Popovici (căsătorită Suciu). Este căsătorită cu Cristian Dumitrescu, fost deţinut politic, condamnat la moarte, pedeapsă comutată ulterior.
Educatoare

ARTICOLE:
Femei care au infruntat teroarea comunista – Revista Tango (click pentru a citi articolul)
Cum a coborât Dumnezeu în subteran – Adevărul (click pentru a citi articolul)
Soţia unui condamnat la moarte – Blog SkaP (click pentru a citi articolul)
Aurora Ile(a) Dumitrescu – Memorial Sighet (click pentru a citi articolul)
Aurora Ille Dumitrescu – Archive of pain (click pentru a citi articolul)

A fost timp de peste 83 de ani o luptătoare. Până și ultimele momente ale vieții au fost o adevărată bătălie pentru Aurora Dumitrescu, născută Ille, Lola, cum îi spuneau toți cunoscuții.

Aurora Dumitrescu s-a dovedit a fi o aprigă luptătoare anticomunistă pentru care a pătimit în cumplitele închisori ale Gulagului românesc. S-a născut la 13 februarie 1931, în Beiuş, tatăl ei Vasile Illea era ziarist și a fost și el anchetat și arestat în perioada regimului comunist. Aurora Dumitrescu a fost arestată pe 13 decembrie 1951, pentru apartenenţa la “Lotul Beiuşenilor”, organizaţie considerată „subversivă, paramilitară, cu caracter legionar”. Fondatorul grupării era Stanciu Petru, student în Cluj, arestat iniţial pentru activitate legionară. La scurtă vreme după eliberarea sa, în 1949, acesta a luat legătura cu Mărăscu Adrian, Brânzaş Virgil şi Brânzaş Liviu, organizându-se în formaţiunea numită „1 plus 1”. Întregul grup format din 23 de persoane, din care trei femei va fi arestat, iar prin Sentinţa nr. 1 din 3 ianuarie 1953 a Tribunalului Militar Teritorial Oradea toți cei arestați vor primi condamnări cuprinse între un an şi 25 de ani muncă silnică. Conform sentinței, Aurorei Dumitrescu i se impută că „a fost de acord cu propunerile lui Stanciu Petru să ia legătura cu numitul Jurca Gheorghe care aducea lapte la familia unde locuieşte aceasta, Jurca urmând să intermedieze între Stanciu şi bandele teroriste din apropierea comunei Tărcăiţa. În scopul stabilirii legăturii cu teroriştii Stanciu Petru a dat următoarele parole: Dumnezeu ajută pe cei care se ajută între ei pentru ca terorişii să răspundă: Şi noi ne ajutăm”. După arestare, Aurora Dumitrescu a fost dusă la sediul Securităţii din Oradea şi anchetată timp de un an şi o lună. A fost lovită în repetate rânduri şi supusă unui regim foarte dur, anchetatorii ajungând chiar să-i fractureze o mână. Din mărturile ei se poate contura o imagine clară a modului în care se desfăşurau anchetele: „La Securitatea Oradea erau nişte bestii: n-aveai voie să vorbeşti, n-aveai voie sa cânţi colinde de Crăciun, anchetele se făceau numai noaptea, cu bătai crunte. Sergentul ne punea ochelari negri când ne lua din celulă şi, până sus, la camera unde ne interogau, ne izbea cu capul de toţi pereţii sau ne izbea cu cizmele“, a povestit Aurora Dumitrescu. La finalul anchetei şi după pronunţarea sentinţei, drumul Aurorei Dumitrescu a continuat cu Penitenciarul Oradea, unde a primit o celulă de 2/1,5 m, neluminată şi friguroasă. Regimul alimentar sărăcăcios consta într-un terci sau un surogat de cafea dimineaţa, arpacaş sau varză acră la prânz, iar seara, din nou, arpacaş. De la Oradea, ajunge la Jilava acolo unde condiţiile de detenţie au fost sub nivelul minim de civilizaţie. ”Câte 80 de femei în celulă (12 m sub nivelul pământului), pe priciuri suprapuse cu rogojini, cu tineta în celulă, cu spălătorul cu o cană de apă (din care să rămână şi de băut)”, a mărturisit Aurora Dumitrescu. Aceasta l-a înfruntat pe Vișinescu atât la Jilava, cât și la Mislea, unde va ajunge ulterior, fiind torturată în chip bestial la ordinele acestuia. A fost eliberată pe 24 iulie 1953, însă ca majoritatea celor arestaţi pe criterii politice, după eliberare s-a confruntat cu o serie de probleme privind reintegrarea socială, fiind exmatriculată din şapte facultăţi. S-a angajat ca muncitor necalificat la minele de aur de la Sacarâmb, apoi, după o vreme, s-a mutat în Bucureşti. A reluat studiile universitare, întrerupte în anii de detenţie, absovind Facultatea de Istorie şi Geografie. S-a stins din viață marți, 26 ianuarie 2016, la București.

INFORMAŢII SUPLIMENTARE CHESTIONAR DUMITRESCU AURORA – chestionaraurorapdf

Dumitru Maghiar s-a născut în 11 mai 1928, în comuna Sânnicolau Român. Chiar dacă revoltele care au cuprins înteg Bihorul nu s-au manifestat cu o atât de mare intensitate în această zonă de vest a judeţului, totuşi o oarecare tensiune şi frământare s-a manifestat pe uliţele vechiului sat de ţărani liberi. Tatăl, veteran de război, a primit, la Reforma din 1921, 4 holde, echivalentul a 1,16 ha, însă Reforma din 1945 nu i-a mai adus nimic.
Anul 1949 a rămas scris în memorie pentru că a dus cu el cotele şi, implicit, sărăcirea familiei. „Din 1949 au început cotele şi lămurire. Şi cei gazdă, şi cei săraci au dat cote. Aveai carte de obligaţii, şi de lapte, şi de carne, şi de lână, de ce aveai. Era musai să le plăteşti. Nu puteai să comentezi că căpătai de bătut. Veneau acasă şi îţi sechestrau pernele şi ce aveau în casă. Odată, deşi am dat cota la fasole, au furat-o şi au venit colectorii să se urce în pod după porumb. Le ziceam că îmi trebuie să mănânc, dar ei îţi puneau cotă că nu-ţi mai ajungea. De la batoze nu mai duceai nimic acasă, gazdele mergeau acasă fără nimic. Pe ei îi strângeau la primărie, îi închidea acolo peste noapte şi îi băteau. Se ştia. Unul a şi murit. Chiaburii nu erau răi, puteau zice comuniştii ce vroiau”, mărturiseşte Dumitru Maghiar.
În ce-i priveşte pe comunişti, resentimentele faţă de aceştia erau încă vii. Abuzurile materiale, cele fizice exercitate asupra vecinilor, chiar şi bogaţi, care nu erua văzuţi ca nişte exploatatori, şi dincolo de acestea încercarea de a-i convinge pe ţărani că nu există Dumnezeu, i-au făcut pe comunişti să fie urâţi şi dipreţuiţi de săteni. „În partid îi primeau numai pe cei săraci. Pe bogaţi nu i-a primit, trebuia să-i stoarcă de avere. Comuniştii făceau tot răul, băteau pe gazde, duceau atâta grâu, cât să nu mai avem de pită. Ce să protestezi? Că te băteau. Cum să nu-mi fie frică? Legea e lege”, povesteşte Dumitru Maghiar, în amintirea căruia mai este vie imaginea celor care erau bătuţi, torturaţi de comunişti. Primii care au trecut de partea comuniştilor au fost cei mai săraci dintre săteni. Ei au putut fi ademeniţi uşor cu funcţii şi un nou statut în societate, ei sunt primii care vor forma echipele de colectori. „Au fost mulţi săraci. Şi ei au fost primii care au intrat în comunism. O dată am dat cota de lapte, dar ei au făcut scăzământ, aşa că au venit a doua oară. Au venit cu căruţa, erau doi veri de-ai nevestii. Nu m-au cunoscut şi au început să facă sechestru pe perini şi dricar”, spune Dumitru Maghiar.
În lumina presiunilor financiare apăsătoare, chiaburii din Sânnicolau Român iau calea oraşului, în cel mai fericit caz. Câţiva dintre ei sunt duşi la Canal. „Trei gazde, Sav Petru, cu 100 de holde de pământ şi herghelie de cai, Paina Filipe Nicolaie, Miheş Petre, a Todii, au fost duşi la Canal. Casele lor au fost confiscate şi acolo s-au făcut grădiniţă şi colectiv. Biserica a avut şi ea 64 de holde, i s-a luat tot. În 50, în august mergeam în armată la Constanţa. La Medgidia m-am oprit să schimb trenul. Acolo i-am întâlnit pe câţiva de la noi. Două fete, a Relii, din Berechiu m-au recunoscut. Mai erau cu ele două din Mărţihaz, Hălmăjan, şi două din Gepiu. Mi i-au arătat pe cei a Savului care atunci treceau cu căruţa pe lângă mine. Erau amărâţi. Prost îmbrăcaţi şi spuneau că lucrează la Canal. Niciunul nu s-a mai întors în sat”, şi-a amintit Dumitru Maghiar despre accea perioadă, o mărturie valoroasă a acelor vremuri.
Dorind să-şi păstreze independenţa, acesta a reuşit până în 1960 să se ţină departe de Colectiv. Din 1952 încep înscrierile în colectiv, primii care fac acest pas fiind cei săraci. Dumitru Maghiar avea doi boi cu care îşi lucra pământul, Iambor şi Mişca. Atât de mult i-a iubit, încât de fiecare dată când i se propunea să intre în colectiv, refuza să facă acest gest pentru a nu se despărţi de ei. „Le spuneam că intru în colectiv dar bivolii tot nu îi dau”, îşi încheie amintirile Dumitru Maghiar despre acea perioadă. Însă dragostea omului faţă de propria independenţă şi propriul avut a fost înfrântă în 60, când a fost nevoit să se înscrie în Colectiv.

Născut la 25 decembrie 1931, din Tăut, jud. Bihor
Tatăl – Moise, mama – Floarea
Perioada de detenţie : 6 iunie 1950 – 28 decembrie 1953
Condamnat 3 ani pentru participarea la revoltele ţărăneşti, în noaptea de 29/30 iulie 1949 a luat parte la acţiunile de devastare a primăriei comunei Tăut, jud. Bihor, spărgând geamurile, arzând arhiva, strigând lozincile – “Jos comuniştii! Vrem pe regele Mihai! Trăiască Armata Română!”
Agricultor

Născut la 14 decembrie 1917, din Tăut, jud. Bihor
Tată – Iosif, mama – Maria
Perioada de detenţie: 22 decembrie 1949 – 20 decembrie 1952
Condamnat la 3 ani pentru că în noaptea de 29 – 30 iulie 1949 a participat la acţiunile violente de distrugere a primăriei comunei Tăut, spărgând ferestrele arzând arhivele şi distrugând tablourile fruntaşilor PMR, strigând „Vrem pâine şi nu mălai şi nu pe aceşti hoţi de comunişti”
Agricultor

Născut la 3 noiembrie 1930, din Tăut, jud. Bihor
Tatăl – Petru, mama – Cătălina
Perioada de detenţie: 5 mai 1950 – 29 decembrie 1951
Arestat pentru faptul că a luat parte la rebeliunea din noaptea de 29 – 30 iulie 1949, arzând şi distrugând documentele din arhiva fostului Sfat Popular al comunei Tăut
Locuri de detenţie: Cluj, Gherla, Poarta Albă, Valea Neagră