Născut la 24 iulie 1917, din comuna Sântandrei, jud. Bihor
Tatăl – Lazăr, mama – Sofia
Istoric represiune: octombrie 1944 – decembrie 1944 şi 1 iulie 1945 – 3 septembrie 1945 internat în lagăr; 30 mai 1948 – 6 noiembrie 1957 – fugar; 6 noiembrie 1957 – 24 iulie 1964 – Penitenciarele Oradea şi Aiud.
Preot greco – catolic
Autor: Cristina PUŞCAŞ
Reproducerea, chiar şi parţială, prin orice mijloace, inclusiv prin fotocopiere sau prin introducerea în sisteme electronice de procesare a datelor, necesită în prealabil aprobarea scrisă a autorului.
Anca Petru, preot greco-catolic, a fost persecutat politic timp de 16 ani. Născut în comuna Sântandrei, la data de 24 iulie 1917, acesta intră în atenţia autorităţilor statului încă din octombrie 1944, pentru activitate legionară. Absolvent al Academiei Teologice, Anca Petru s-a încadrat în mişcarea legionară încă din anul 1935 şi datorită activităţii depuse în 1940 a fost numit şef al FDC în judeţul Bihor, în care calitate a luat parte activă şi la rebeliunea legionară din ianuarie 1941. După 23 august 1944 va continua activitatea legionară. În octombrie 1944 este arestat şi internat în lagăr timp de 3 luni, apoi în iulie 1945 este din nou arestat şi internat în lagăr pentru activitate legionară, unde a stat până în 3 septembrie 1945. El a continuat să ţină legătura cu membrii mişcării legionare, discutând problema reorganizării legionarilor . În ce priveşte perioada de lagăr, Inspectoratul de Jandarmi Oradea, făcea referire prin Ordinul de zi Administrativ nr. 111 din 31 decembrie 1944 „scoaterea dela drepturi a internabililor politici, care au fost puşi în libertate în urma trierii … pe data de 24 noiembrie 1944”. Tabelul menţionează 31 de persoane din Bihor, care s-au aflat în Lagărul de la Tinca, printre care şi preoţii Dan Ioan, din Batăr, Anca Petru, din Ceica, Ivănescu Gheorghe, tot din Ceica, Roşu Octavian, din Dobreşti, Şendruţ Traian, din Feneriş, Nicoară Traian, din Ghiorac, Buda Aurel, din Gurbeşti (?), Cihandru Adrian, din Roşia, Cioara Gheorghe, din Tăut, Porum Ioan, din Topeşti (?), respectiv Sârbu Anania, din Ucuriş . A doua internare se va petrece în anul 1945, în Lagărul de la Tărcaia, împreună cu preotul Ioan Bărdaş , unde, cu toţii erau „cazaţi la şcoală şi trăiam într-o semi-libertate, prin grădină, prin curte şi chiar prin sat” . Chiar dacă dormeau pe jos, pe fân şi paie, în cele două clase, dimineaţa, cei privaţi de libertate se puteau spăla la fântâna din curte, după care fiecare îşi „făcea momentul lui duhovnicesc”.
Problema legionară rămâne una importantă pentru organele de ordine locală, nevoite să raporteze periodic numărul legionarilor de pe raza judeţului. Astfel, în urma arestării efectuate de organele de stat asupra membrilor organizaţiei legionare conduse de Şandru Aurel , inculpatul Anca Petru la data de 30 mai 1948 a reuşit să se sustragă de la arestare, devenind fugar până la data arestării sale, 6 noiembrie 1957. Cu ocazia judecării organizaţiei subversive legionare conduse de inginerul Şandru Aurel, prin Sentinţa penală nr. 643 din 14 martie 1949, a fost condamnat în lipsă la 10 ani închisoare corecţională, 3 ani interdicţie corecţională şi 40.000 lei amendă corecţională pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art 209 part. IV Cod penal. În timpul cât inculpatul a fost fugar a stat la diferite persoane din comuna Ceica, comuna Stoieneşti, Ineu. „La data de 3 octombrie 1948 s-a dus la Oradea, a luat legătura cu părinţii şi prin intermediul surorii sale, coinculpata Câmpeanu Ecaterina, a închiriat o cameră la numitul Ciupa Vasile, din Oradea, unde a stat o lună de zile, apoi a plecat şi a stat ascuns, până în luna mai 1949, la unchiul său Vaina Gheorghe, din Oradea, iar de la această dată, până la arestarea lui, care s-a produs în 6 noiembrie 1957, a stat ascuns la domiciliul părinţilor, din Oradea, de pe strada Tur Istvan nr. 7. La adresa sus-menţionată a avut două ascunzători: una săpată sub podea, într-o cameră de locuit acoperită cu un capac din scânduri şi unde se ascundea în cazul când veneau persoane străine în casă, iar altă săpată în magazia de alimente de unde avea ieşirea spre podul casei”, se arată în expunerea de motive a sentinţei de condamnare de la dosarul de la AFDP Filiala Bihor.
În timp ce Anca Petru locuia la numitul Ciupa Marin a primit de la fostul preot greco-catolic, Vameşiu Gheorghe, prin
intermediul surorii sale, coinculpata Câmpeanu Ecaterina, o circulară prin care era dezlegat să oficieze slujbe religioase în ritualul greco-catolic, fără respectarea normelor rituale, şi un patrafir, un antimis şi o cruce. Astfel, de la acestă dată 1949 şi până la arestarea sa preotul a oficiat slujbe religioase clandestine în ritual greco-catolic la care au participat părinţii şi rudele lui. La sfârşitul anului 1949, Anca Petru ia luat legătura cu coinculpatul Cmeci(u) Ştefan, care cu ocazia acestor vizite îl ajută pe fugar materialiceşte, dându-i bani şi diferite alimente. De asemenea, l-a informat pe un fugar despre actul unificării celor 2 biserici şi despre situaţia credincioşilor din comuna Ceica. Inculpatul Anca Petru cu această ocazie a cerut lui Cmeci(u) Ştefan detalii asupra modului şi posibilităţilor de trecere a frontierei, manifestându-şi dorinţa de a fugi peste graniţă cu scopul de a scăpa de urmările pedepsei. În timpul evenimentelor contrarevoluţionare din Republica Populară Ungaria, inculpatul Anca Petru a purtat discuţii cu Cmeci Ştefan pe marginea acestor evenimente, manifestându-şi amândoi satisfacţia faţă de acţiunile contrarevoluţionarilor. În cadrul discuţiilor Anca Petru a spus coinculpatului Cmeci(u) Ştefan motivele care l-au determinat să ajungă în situaţia de fugar, interesându-se de la acesta dacă nu cumva faptele lui au intrat la vreun decret de amnistie. De-a lungul pribegiei sale, fostul preot va oficia liturghii clandestine în ritualul greco-catolic. În cursul lunii mai 1951, fostul preot a fost vizitat de coinculpatul Pascal Dumitru, preot greco-catolic. În discuţiile avute, fostul deţinut Anca i-a arătat situaţia lui de fugar, motivele care l-au determinat să devină fugar, cerându-i sfat asupra posibilităţilor de reabilitare. Coinculpatul Pascal Dumitru l-a îndrumat să nu se predea organelor de stat şi să aştepte până când va veni un decret de amnistie. Inculpatul Pascal Dumitru l-a informat pe fugarul Anca Petru despre situaţia fostului cult greco-catolic despre rezistenţa foştilor preoţi greco-catolici, precum şi despre faptul că el, într-o slujbă oficiată în octombrie 1948 la Biserica din Drăgăneşti, a îndemnat credincioşii greco-catolici să nu semneze actul de unificare, ci să rămână la vechea lor credinţă.
În cursul lunii noiembrie 1951, acuzatul a fost vizitat din nou de coinculpatul Pascal Dumitru, a primit de la acesta 10.000 lei, cerându-i, în schimb, să oficializeze liturghia. În primăvara anului 1956, fostul preot află de la tatăl său că fostul canonic greco-catolic Tămâian Coriolan s-a întors de la Oradea şi că a aflat despre situaţia lui de fugar, ia legătura cu acesta prin intermediul mamei sale, trimiţându-i o scrisoare prin care i-a comunicat despre situaţia materială grea, cerându-i ajutor. Ajungând în posesia scrisorii, Tămâian Coriolan comuniciă fugarului, tot prin mama acestuia, să nu se predea organelor de stat, promiţându-i ajutor prin intermediul lui Cîmpeanu Valeriu şi Ecaterina şi prin aceştia trimite bani şi liturghii pe care fugarul Anca le şi oficia. “Tot în vara anului 1950, Tămîian Coriolan, fiind în posesia unor exemplare ale memoriului foştilor episcopi greco-catolic Iuliu Hossu, Alexandru Rusu şi Ioan Bălan şi prin care aceştia au cerut guvernului RPR abrogarea Decretului 358/1948 şi legalizarea cultului greco-catolic, prin inculpata Eceterina Cîmpeanu a trimis fugarului pentru ca şi acesta să afle despre cele făcute în scopul legalizării din nou a cultului greco-catolic”, se arată în Sentinţa nr. 45 din 27 februarie 1958 din Dosarul nr.584/1958 a Tribunalului Militar Timişoara . Inculpatul Anca a multiplicat acest memoriu cu prima ocazie. Când este vizitat de coinculpatul Cmeci Ştefan, îi predă acestuia un exemplar, cerându-i ca el să-i informeze pe foştii credincioşi greco-catolici din comuna Ceica asupra conţinutului acestui memoriu. În sarcina condamnatului se reţine faptul că, la cererea lui, sora sa a invitat un preot romano-catolic de la biserica Sf. Ladislau din Oradea cu scopul de a se spovedi. După acest periplu de aproape zece ani prin beciurile caselor, fostului preot va fi prins şi va fi condamnat de către Tribunalul Militar Cluj în anul 1958 la 10 ani închisoare corecţională. Ulterior Tribunalul Militar Timişoara i-a comutat pedeapsa la 25 de ani muncă silnică, urmând să beneficieze de efectele graţierilor din 1964 . Va fi adus la Penitenciarul Oradea pe data de 1 ianuarie 1959, urmând ca pe 20 mai 1950 să fie transferat la Aiud .
Baruţia Liviu, născut în 1919 în comuna Vaşcău, student teolog în anul trei la Timişoara, este condamnat, prin Sentinţa nr. 768 din 3 martie 1944 a Curţii Marţiale a Corpului VII Armată, la 15 ani închisoare. Se reţine la dosar faptul că „după desfiinţarea organizaţiei legionare din România, inculpaţii de mai sus, care în majoritate au făcut parte din această organizaţie politică, desfiinţată şi interzisă, au continuat a desfăşura activitate politică în spiritul acestei mişcări, constituind, organizând şi participând la diferite grupuri şi cuiburi clandestine, a căror activitate era potrivnică organizaţiei politice existente în stat”. Astfel, inculpatul, împreună cu alţi colegi, în primăvara anului 1941, pe când erau elevi la Şcoala Normală din Timişoara, în clasa a VIII-a, au constituit un cuib legionar, şedinţele organizându-se în curta şcolii şi strângând cotizaţii. În primăvara şi vara 1941, se reorganizează corpul muncitoresc legionar (CML-ul) în sectorul V Mihala. În sarcina lui Baruţiua Liviu se reţine că a participat la şedinţele diferitelor cuiburi legionare, fiind condamnat pentru „crimă de asociaţiune clandestină potrivnică ordinei existente”. Va executa o pedeapsă de 10 ani şi o luna , în perioada 6 martie 1945 – 17 aprilie 1955. 
