TRAIAN DORZ – liderul “Oastei Domnului”, poet
Născut la 25 ianuarie 1914, în Râturi – Mizieş, jud. Bihor
Tatăl – Constantin, mama – Maria
Perioada de detenţie: 30 decembrie 1947 – aprilie 1948; mai 1948; 12 februarie – noiembrie 1950; 25 decembrie 1952 – 2 iulie 1956; 13 martie 1959 – 22 iunie 1964; 3 august 1982 – 7 ianuarie 1983
A petrecut în temniţele comuniste 17 ani
Centre de detenţie: Seruritatea Beiuş, Oradea (20 ianuarie 1948 – ; 23 iunie 1950 – 2 noiembrie 1950), Deva, Cluj-Napoca, Gherla, Ghencea, Popeşi-Leordeni, Caransebeş, Periprava – Grind, Satu – Mare; domiciliu obligatoriu în localitatea Dropia

Traian Dorz, poet, este liderul spiritual al „Oastei Domnului”. Această asociaţie este considerată în rapoartele Securităţii „o asociaţie religioasă culturală în Eparhia ortodoxă română a Bihorului … înfiinţată în 14 iunie 1932 … în legătură cu Oastea Domnului din Sibiu. În cuprinsul Eparhiei Bihorului a avut vreo 2.000 de membri până în 1940. Există o ramură a Oastei Domnului … care în Bihor este reprezentată prin Traian Dorz. Această ramură alunecă spre sectarism …”
Calvarul său a început pe data de 30 decembrie 1947, odată cu abdicarea regelui Mihai. Traian Dorz a fost arestat după ce de Crăciun a organizat un program religios şi a distribuit alimente împreunii cu cei din Oastea Domnului la spitalul şi închisoarea din Beiuş. De la Beiuş, a ajuns la Securitatea din Oradea, de unde în 20 ianuarie 1948 a fost dus la Penitenciarul Oradea, după care alte trei luni, până în aprilie 1948, le-a petrecut la Gherla.
În mai 1948, a fost rearestat pentru trei săptămâni, fiind închis la Securitatea din Oradea. Începând din 12 februarie 1950 şi până în aprilie 1950 și-a petrecut viaţa la Securitatea Beiuş.
„Era ziua de 12 februarie 1950. Şi înjurându-mi Hristosul şi Dumnezeul meu, şi mama mea, începu să-mi dea palmele peste faţă, cu pumnii peste cap, cu genunchii în stomac… mă smuci de braţ şi cu un pumn şi cu un picior în spate, mă izbi” Traian Dorz, Hristos – mărturia mea
„Am încercat o nouă metodă de mâncare: când primeam bucăţica de pâine de dimineaţă, o fărâmiţam toată şi băgam fărâmiturile în buzunar. De acolo luam câte o fărâmitură mică şi o băgam la câte un răstimp în gură, spre a-mi prelungi astfel cât mai mult senzaţia mâncării” Traian Dorz, Hristos – mărturia mea
A fost readus la Securitatea din Oradea, iar din 23 iunie 1950 până în 2 noiembrie 1950 a fost închis din nou la Penitenciarul Oradea.

„Cinci luni am trăit acolo …, din iunie până în noiembrie. La şoldurile uscate, de îndelungata zăcere pe scândurile goale sau acoperite doar cu rogojini rupte, mi se făcuse două bătături mari şi negre” Traian Dorz, Hristos – mărturia mea
Pe data de 24 decembrie 1952, pe numele lui Traian Dorz, la acea dată contabil în Simeria, a fost emis un ordin de internare pe o perioadă de 60 de luni, pentru faptul că ar fi „legionar”. A fost dus la Securitatea din Deva. În martie 1953 a fost transferat la Ghencea, în iulie, la Popeşti Leordeni, iar pe 2 noiembrie 1953 a ajuns la Caransebeş. A fost eliberat pe data de 2 iulie 1954, fiindu-i stabilit domiciliul obligatoriu în localitatea Dropia, de unde a plecat abia pe 2 iulie 1956. A fost rearestat pe data de 13 martie 1959 şi condamnat de către Tribunalul Cluj la 16 ani muncă silnică, fiind eliberat pe 22 iunie 1964, după ce a trecut pe la Gherla, Periprava etc.

FLOARE FLOREA

Născută la 25 ianuarie 1931, din Traniş, jud. Cluj

Tatăl – Dănilă, mama – Floare

Perioada de detenţie: 2 februarie 1958 – 14 aprilie 1964

Condamnată la 25 de ani pentru infracţiunea de favorizare la crimă de constituire de bande, în scop terorist, a găzduit pe fraţii Suşman

Locuri de detenţie: Cluj, Mirecurea Ciuc.

După zece ani de pribegie, trădaţi, cei doi fraţi Şuşman vor fi încercuiţi în ziua de 2 februarie 1958 în satul Traniş, comuna Valea Drăganului, judeţul Cluj. Cei doi se ascundeau în şura lui Romul şi Floare Florea[1].

Casa, grajdul şi şura lui Romul Florea au fost percheziţionate de două ori, fără niciun rezultat. Cei doi soţi au fost anchetaţi mai multe ore, fără însă să divulge nimic. Dar, “în jurul orei 8,30, Florea Floare, fiind dusă în grajd şi anchetată din nou, a început să strige că nu se sperie de ameninţări. La strigătele anormale ale femeii, s-a dat ordin să se pătrundă în pod şi să se dea jos tot fânul. A început un schimb de focuri, iar pentru a-i “intimida” s-a dat foc la o căpuţă de fân ce se afla în spatele grajdului. S-a dat apoi foc la un colţ al grajdului. …grajdul a luat complet foc. În acest fel bandiţii au ars”[2].

Autenticitatea acestor informaţii este pusă la îndoială chiar de fiul familiei Florea, Gheorghe Florea, care locuieşte în comuna Tileagd, din Bihor, acolo unde s-a mutat cu părinţii, după eliberarea acestora din închisoare. Gheorghe Florea avea şase ani în acele zile de februarie. Primele amintiri din acea dimineaţă friguroasă sunt legate de tatăl său peste care un securist arunca o găleată cu apă, probabil după aplicarea unei corecţii exemplare. Tot din acele  prime ore ale zilei, Gheorghe Floare îşi aminteşte cum două cadavre carbonizate erau târâte pe o sanie. “Era înt-o vineri în luna februarie. Când m-am trezit era trecut de opt. Eu nu am ştiut de ei. Umblau cu icoane prin sat. Poiata unde au ars nu era lângă casă. Era mai jos, la un kilometru de casă. Securiştii au dat foc la o căpiţă şi au împins căpiţa în flăcări către poiată. În acea noapte, mama şi tata au dormit în casă. Nu au ştiut nimic. Dimineaţa eram înconjuraţi de o campanie de securişti. I-am văzut când i-au dus cu sania. Erau arşi“, ne-a relatat Gheorghe Florea[3]

În 22-24 iulie 1958, are loc procesul grupului Şuşman, la Tribunalul Militar Cluj, dar nici un Şuşman nu era prezent. Toţi fuseseră ucişi, rămân sentinţele pe viaţă a celor care i-au ajutat. Florea Floarea, care se va stabili în comuna Tileagd, judeţul Bihor, va fi condamnată la muncă silnică pe viaţă, comutată ulterior la 25 de ani. La fel şi soţul ei, Romul şi tatăl lul, Constantin vor fi condamnaţi prin Sentinţa nr. 983 din 26 iulie 1958 emisă de Tribunalul Militar Cluj.[4] Potrivit Sentinţei de la dosarul înregistrat la AFDP Filiala Bihor, Florea Floare, născută la data de 25 ianuarie 1931, era la data arestării domiciliată în satul Traniş, comuna Valea Drăganului, raion Huedin. Era căsătorită, avea doi băieţi, nefiind încadrată politic, de origine socială ţărănească, cu două hectare de teren.  Se reţine din descrierea faptei că “Florea Floare zis Florica l-a cunoscut pe fugarul Şuşman Teodor, începând din vara anului 1956, când acesta, sub numele de Petrea din Călăţele, umbla prin satul Traniş şi vindea rame şi balamale. Cu această ocazie, banditul Şuşman Teodor se duce la inculpata Florea Floare pentru a vedea dacă este posibil ca la nevoie să se poată adăposti acolo. În cursul lunii decembrie 1957, cei doi bandiţi, plecând din şura lui Brazda Ilarion şi Lungu Anica, întru-cât au fost căutaţi de organele securităţii, se retrag în satul Traniş, unde se adăpostesc la grajdul lui Florea Romulus şi Florea Floare zis Florica, iar dimineaţa, aceasta din urmă îi găseşte pe cei doi fugari că aceşti fraţi Şuşman care sunt fugiţi şi urmăriţi de către organele de stat. În discuţiile pe care le-a avut, inculpata cu cei doi fugari, printre altele, aceştia i-au cerut să-i alimenteze promiţându-i în schimb, că după ce se va schimba regimul vor fi recunoscători şi o vor recompensa. De menţionat că inculpata Florea Floare a acceptat să-i găzduiască pe cei doi fugari, dându-şi consimţământul în acest sens şi soţul Forea Romulus. Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, a anului 1957, inculpata a consumat băuturi alcoolice împreună cu cei doi bandiţi şi apoi s-a deplasat cu ei la Florea Floare a Toaderii. Existând informaţii că cei doi bandiţi pe la începutul lunii februarie se adăpostesc în şura inculpatei Florea Floare, organele de stat, în noaptea de 1-2 februarie au făcut o descindere la faţa locului şi au cerut inculpatei să dea relaţii unde se adăpostesc fugarii, însă aceasta a refuzat. În cele din urmă, a fost determinată ca să … o grupă în grajd, unde însă cei doi bandiţi au tras focuri de armă, pentru care motiv, grupa s-a retras cerându-le acestora să se predea”[5].

Va fi condamnată la muncă silnică pe viaţă şi confiscarea în întregime a averii pentru favorizarea la crimă de constituire de bande, în scop terorist. Conform fişei sale matricole pedepsa sa va fi comutată la 25 de ani închisoare, urmând să petreacă aici până în anul 1983. Însă, după 6 ani şi 2 luni va beneficia de prevederile Decretului 176/1964[6].

(Autor: dr. Cristina PUŞCAŞ)